Monday, April 13, 2026
15.9 C
Bucharest

Cine a facut senzatie la Cartierul General al NATO

Angelina Jolie va colabora cu NATO în lupta împotriva violenţelor sexuale, care vor fi considerate crime de război, a anunţat actriţa americană în timpul unei vizite pe care a întreprins-o miercuri la sediul general din Bruxelles al acestei organizaţii, informează DPA.

Angelina Jolie, care deţine şi titlul de trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a spus că pacea nu poate să existe fără pedepsirea unor astfel de infracţiuni.

Vedeta americană a anunţat că va colabora cu această alianţă militară pentru a combate violenţele sexuale pe plan global prin cursuri de formare, o mai bună monitorizare şi o ameliorare a practicilor de raportare, dar şi prin campanii care vizează creşterea gradului de conştientizare.

“Folosirea violului ca armă de război a fost privită ca un element inevitabil al conflictelor, o infracţiune mai mică şi o problemă ce era considerată prea dificilă sau prea incomodă pentru ca societăţile să se ocupe de ea”, a declarat Angelina Jolie.

“Ea reprezintă însă o nedreptate istorică şi o chestiune critică pentru pacea şi securitatea internaţională”, a adăugat vedeta americană.

Violul, folosit ca armă de război, a jucat un rol important în conflictele militare şi în apariţia fluxurilor de refugiaţi din lumea întreagă, a mai spus Angelina Jolie.

“Prin urmare, această practică are un impact direct asupra eforturilor depuse de NATO pentru a proteja stabilitatea şi pentru a gestiona crizele care afectează securitatea Europei şi securitatea globală”, a adăugat actriţa americană.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus că această alianţă va organiza mai multe cursuri de formare privind combaterea violenţei sexuale atât pentru trupele NATO, cât şi pentru militarii provenind din ţările partenere.

De asemenea, NATO îşi va intensifica eforturile de monitorizare şi raportare a cazurilor de violenţă sexuală şi va contribui la creşterea gradului de conştientizare pe plan global în legătură cu această chestiune, a adăugat Jens Stoltenberg.

“Violenţa sexuală este o tactică de război folosită împotriva femeilor şi fetelor, dar şi împotriva bărbaţilor şi băieţilor. NATO face deja foarte multe lucruri pentru a limita acest flagel, însă putem să facem mai mult de atât”, a adăugat secretarul general al acestei organizaţii, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img