Wednesday, March 4, 2026
13.5 C
Bucharest

Cine va fi noul presedinte CCR? Pozitie cruciala pentru mii de dosare si alegeri

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR) a informat, luni, printr-o scrisoare, Parlamentul României, despre expirarea mandatului său, în data de 10 iunie 2022. Legea 47/1992 prevede că numirea unui nou judecător al CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor. Biroul Permanent al Camerei a declanşat procedura de numire a unui nou judecător al CCR. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 aprilie.

În scrisoarea transmisă Camerei Deputaţilor, se precizează că mandatul de judecător CCR a lui Valer Dorneanu expiră pe 10 iunie 2022.

„Domnul Valer Dorneanu a fost numit judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului doamnei judecător Aspazia Cojocaru (…). Domnul Valer Dorneanu a depus jurământul prevăzut de art.63 alin 1 din Legea 47/1992, republicată, în data de 10 iunie 2013. Având în vedere că, potrivit tezei a doua din alin. 2 al art. 63, judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului, se constată în temeiul art.67 alin. 2, teza întâi, că mandatul domnului judecător Valer Dorneanu expiră în data de 10 iunie 2022”, se precizează în document.

Biroul Permanent al Camerei a declanşat, astfel, procedurile de numire a unui nou judecător al CCR. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 aprilie, iar Comisia juridică trebuie să depună raportul până pe 29 aprilie, a stabilit Biroul Permanent al Camerei, scrie news.ro

Hot this week

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Topics

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img