Monday, March 30, 2026
10.3 C
Bucharest

Ciolacu recunoaste : “Intenţia a fost bună, …pacientul e mort”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, recunoaşte că a votat, alături de parlamentarii PSD, legea referitoare la compensarea facturilor, dar s-a constatat ulterior că soluţia nu poate fi aplicată. ”Intenţia a fost bună, …pacientul e mort”, a afirmat Ciolacu, precizând că sunt necesare modificări legislative rapide, nu comunicate de presă, referindu-se la reacţia PNL, scrie news.ro

”Actul legislativ cu compensarea a fost votat şi de către mine şi de către membri PSD. Constaţi că nu poate fi aplicat. Intenţia a fost bună, ce facem acum…pacientul e mort. Atunci găsim cât mai rapid – asta înseamnă eficienţa unui Guvern – cât mai rapid să luăm nişte măsuri şi nişte modificări legislative”, a declarat, miercuri seară, la România TV, Marcel Ciolacu.

Acesta a declarat că poate să facă Guvernul modificări, prin OUG.

 

”Nu e nicio problemă, e calea mai rapidă, trebuie să se întrunească Parlamentul, facem sesiune extraordinară şi le trecem prin Parlament (…) Sunt genul de om mai aplicat şi cred că România în acest moment are nevoie nu de dispute politice sau de comunicate de presă”, a mai declarat Ciolacu.

PNL a transmis, miercuri seară, printr-u comunicat de presă, că a avut printre priorităţi măsurile de protejare a populaţiei în faţa valului de scumpiri a facturilor la energie.

”Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliţie şi vor fi luate în considerare atunci când îmbunătăţesc cadrul legislativ actual”, au transmis liberalii.

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că legea a fost adoptată şi cu voturile PSD, aproape în unanimitate.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img