Saturday, December 27, 2025
-1.8 C
Bucharest

Cioloș se tine de Prună

Premierul Dacian Cioloș a precizat miercuri că nu și-a pus niciodată problema remanierii ministrului Justiției, Raluca Prună, afirmând că o susține pentru că “își face bine treaba”.

Afirmatia lui Ciolos vine dupa ce presedintele PSD Liviu Dragnea l-a avertizat pe primul ministru ca ar trebui sa-i remanieze pe Pruna de la Justitie si pe Irimescu de a Agricultura. PSD sustine prin votul sau Guvernul in Parlament.

 

“Doamna Raluca Prună… nu mi-am pus niciodată problema unei remanieri. Eu consider că dânsa își asumă cu curaj responsabilitatea pe care o are în calitate de ministru al Justiției. Este o poziție complicată, mai ales la noi în România, unde avem atâtea păreri legate despre modul în care Justiția trebuie sau nu să își facă treaba. Dânsa are acolo niște responsabilități să asigure respectarea legii, să asigure existența unei legislații bune și consistente. Din punctul meu de vedere, dânsa își face foarte bine treaba și o susțin”, a declarat Cioloș la TVR.

În ceea ce îl privește pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a fost obiectul unei moțiuni simple în Parlament, premierul a afirmat că a avut o discuție cu acesta după moțiune și i-a “pus foarte clar în vedere ce are de făcut”.

“La Agricultură a fost o moțiune simplă care a fost votată și am luat foarte în serios conținutul acelei moțiuni, în ciuda faptului că au fost întârzieri încă de anul trecut în pregătirea sistemului software pentru plata subvențiilor. S-au luat niște decizii cu întârziere pentru că, sigur, fostul ministru al Agriculturii a vrut să aibă mai multe consultări cu agricultorii, dar asta a dus la anumite întârzieri în deciziile privind schemele de subvenții pentru agricultori și apoi decizii și întârzieri în lanț în realizarea softului. S-au accelerat lucrurile, plățile directe la hectar au fost realizate deja în proporție de peste 95%, peste 1,4 miliarde de euro au fost plătite și sunt acum în curs de plată și celelalte subvenții pe diferite sectoare, mai ales pe domeniul animal unde vrem să accelerăm lucrurile. Deci domnul ministru știe foarte bine ce are de făcut. Pe mine mă interesează acolo în primul rând performanța. Am avut o discuție cu dânsul după această moțiune. I-am pus foarte clar în vedere ce are de făcut și i-am cerut să și comunice pe măsură ce apar progrese”, a mai precizat prim ministrul.

Cioloș a adăugat că nu a negociat schimbările celor patru miniștri operate marți și că i-a anunțat pe liderii celor două mari partide de intenția sa cu puțin timp înainte de a face anunțul.

“N-am negociat aceste schimbări. (…) Conform Constituției, schimbările de miniștrii sunt responsabilitatea primului ministru care face aceste propuneri și pe care președintele trebuie să le accepte pentru ca ele să devină operaționale. Eu m-am consultat, într-adevăr, cu liderii celor două mari partide — și cu liderul PSD și cu liderii PNL. Nu m-am consultat legat de aceste numiri, ci i-am informat. Am vrut să afle de la mine și nu din presă de aceste numiri și cu câteva minute înainte de a anunța și de a face acea declarație am avut aceste discuții telefonice în care i-am informat despre deciziile pe care le-am luat. Eu deciziile le iau în funcție de performanța miniștrilor, pe care eu o măsor în funcție de obiectivele pe care le fixez”, a spus premierul.

 

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img