Friday, February 27, 2026
0.6 C
Bucharest

Clanul Basescu. Dosarele penale

Aproape toţi membrii familiei Băsescu sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în câte un dosar penal.

Doar Maria Băsescu, soţia fostului preşedinte, face excepţie.

DOSARELE PENALE ALE FAMILIEI BĂSESCU
1. RADU PRICOP, soţul Ioanei Băsescu
– urmărit penal pentru complicitate la şantaj într-un dosar al unui mare asfaltator
– urmărit penal pentru fals şi înşelăciune în dosarul Moşia Brătienilor privind retrocedări ilegale de terenuri (10 milioane euro despăgubire ANRP)
2. TRAIAN BĂSESCU
– urmărit penal pentru şantaj în dosarul deschis de Gabriela Firea
– campania prezidenţială din 2009 – dosar disjuns din Microsoft pentru finanţare ilegală (Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan Pinalti)
– surse: familia lui Bercea Mondial a predat la DNA înregistrări în care Mircea Băsescu spune că i-ar fi dat o parte din şpagă
3. MIRCEA BASESCU, fratele lui Traian Basescu
– arestat la domiciliu
– urmărit penal pentru luare de mită, 250.000 de euro
4. IOANA BĂSESCU, fiica cea mare a lui Traian Basescu
– proprietara în acte a moşiei de la Nana, pusă sub sechestru de Parchetul General într-un dosar privind retrocedări ilegale
– audiată ca martor
5. ELENA BĂSESCU, fiica cea mica a lui Traian Basescu
– apare în denunţul fostului ministru Gabriel Sandu (dosar Microsoft)
– 125.000 euro din şpagă au ajuns ca sponsorizare pentru campania sa de la europarlamentare
6. BOGDAN SYDA IONESCU, soţul Elenei Băsescu
– familia lui Bercea Mondial susţine că era intermediarul şpăgilor către persoane influente
– o astfel de întâlnire, într-o benzinărie, în care a luat sacoşe cu bani, ar fi fost filmată
7. BEBE IONESCU, socrul Elenei Băsescu
– apare în dosarul bancherilor

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img