Sunday, November 23, 2025
8.4 C
Bucharest

Consiliul Europei, semnal de alarma privind abuzurile din penitenciarele romanesti

Consiliul Europei (CoE) exprimă, într-un raport publicat joi, preocupări privind acuzaţii credibile despre rele tratamente şi despre condiţiile semnalate în penitenciare din România, notând progrese în reducerea abuzurilor similare în spaţiile pentru detenţie ale poliţiei.

“Comisia antitortură a CoE, care a efectuat vizite în România în iunie 2014, a primit reclamaţii privind cele mai grave abuzuri din partea unor deţinuţi ţinuţi în penitenciare de maximă securitate din Arad şi Oradea; au fost semnalate agresiuni asupra deţinuţilor comise de forţele speciale”, precizează raportul Consiliului Europei.

Delegaţia Comisiei antitortură a analizat dosare medicale care confirmau existenţa abuzurilor. “Se pare că cele mai multe dintre aceste cazuri erau reacţii disproporţionate vizând pedepsirea deţinuţilor implicaţi în incidente de acest fel”, conform raportului.

Acuzaţii privind rele tratamente au fost înregistrate şi în penitenciarul pentru femei din Târgşor, “unde personalul a avertizat deţinutele să nu discute cu delegaţia” Consiliului Europei.

“Comisia antitortură a Consiului Europei îndeamnă autorităţile române să prevină şi să contracareze orice tip de rele tratamente prin informarea constantă a poliţiei şi a angajaţilor penitenciarelor (…) că relele tratamente sunt infracţiuni şi vor fi sesizate justiţiei, avertizând că deţinuţii violenţi pot fi imobilizaţi cu o forţă proporţionată”, subliniază organizaţia paneuropeană.

“Supraaglomerarea, o problemă persistentă în sistemul penitenciar român, a fost observată în toate închisorile vizitate. Comisia este preocupată de lipsa personalului suficient, care amplifică riscul violenţelor între deţinuţi şi tensiunile între deţinuţi şi angajaţi. Personalul medical era insuficient în penitenciarele Arad şi Târgşor, fiind la niveluri normale în spitalul penitenciarului Rahova”, precizează Consiliul Europei.

În schimb, “majoritatea indivizilor intervievaţi în spaţiile de arest ale secţiilor de poliţie au afirmat că sunt trataţi corect”. “Numărul şi gravitatea relelor tratamente aplicate de poliţie au scăzut faţă de vizita precedentă, efectuată în 2011”, subliniază Consiliul Europei.

“Condiţiile din arestul secţiilor de poliţie rămân mediocre din cauza supraaglomerării şi igienizării”, atrage atenţia raportul.

Autorităţile române au dat asigurări, conform raportului, că aplică o politică de toleranţă zero faţă de relele tratamente.

Hot this week

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Topics

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img