Saturday, June 27, 2026
28.9 C
Bucharest

Corigentele Romaniei : Transporturi, Dezvoltare, Sanatate

De ce nu avem autostrazi? De ce infrastructura feroviara e la pamant? Pentru ca in administratia centrala si locala, de ani de zile conduc incompetenti, figuri sinistre care tin Romania in subdezvoltare. Nici macar planuri nu sunt in stare sa elaboreze. Cum sa le punem in practica daca ele nu exista?


“Din păcate, în general nu avem proiecte. În ceea ce privește infrastructura, de exemplu, pentru perioada 2014 — 2020, acest domeniu beneficiază de ‘proiectele fazate’, pentru că, altfel, proiecte noi nu avem. Este clar că trebuie să ridicăm nivelul calității realizării proiectelor”, a declarat pentru AGERPRES comisarul european.

Corina Crețu a susținut necesitatea unor schimburi de experiență și bune practici, adăugând că își propune ca reprezentanții Comisiei Europene și cei de la DG REGIO să poată ajuta autoritățile.

“Până la urmă, nu putem blama nici Comisia Europeană, nici ministerele. Proiectele nu se elaborează nici la Bruxelles, nici în ministere. Se elaborează pe teren. Autoritățile locale poartă, de asemenea, o mare responsabilitate. În momentul în care Ministerul Dezvoltării Regionale respinge 75% din proiectele de reabilitare a drumurilor, înseamnă că ceva nu se realizează cum trebuie. Avem posibilitatea să acoperim cu o sumă foarte mare pentru eficiența energetică a clădirilor, dar numai 20% din proiecte acoperă suma respectivă. Ar trebui să fim mai puțin populiști, să încercăm să ne aplecăm asupra economiei reale și asupra nevoilor cetățenilor, să ne dăm seama că avem nevoie de ingineri, economiști, de specialiști care să realizeze aceste proiecte, efectiv de manageri de proiect. Cred că din acest punct de vedere România duce lipsă de armata de experți pe care alte state o au”, a mai spus comisarul european.


“A trecut un an de la decizia de a face cele trei spitale regionale agreată de Comisia Europeană și nu avem amplasamentele. Domnul ministrul a explicat că mai urmează câțiva pași care necesită timp … studii de fezabilitate. Noi sperăm ca construcția efectivă să înceapă până la finalul anului 2018, pentru că altfel fizic nu vedem posibilitatea ca aceste spitale să poată fi terminate până în 2020. Ne interesează foarte mult ca aceste trei spitale regionale să fie construite pentru că estimarea noastră este că prin cele trei spitale aproape un milion de oameni din întreaga Românie vor beneficia de servicii de mai bună calitate (…). Orice amânare înseamnă de fapt întârzierea începerea investiției și riscul de a pierde banii europeni care sunt alocați până în 2020”, a afirmat Crețu.

Potrivit comisarului european, fondurile alocate pentru construirea spitalelor regionale la Iași, Craiova și Cluj se ridică la 150 de milioane de euro.

 

Hot this week

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img