Home Articole Corneliu Birsan face praf abuzurile institutiilor de forta !

Corneliu Birsan face praf abuzurile institutiilor de forta !

2738
3
SHARE

O lectie de drept a fost oferita azi de profesorul Corneliu Barsan, fost judecator al Romaniei la CEDO. Barsan a reamintit acoperitilor si descoperitilor facuti magistrati la apelul bocancilor in ultimii 10 ani care sunt regulile de baza intr-un stat de drept ce pretinde ca respecta drepturile omului !

Preluare din www.luju.ro :

Societatea de avocati Zamfirescu Racoti & Partners a organizat, marti 19 mai 2015, la Hotelul Hilton Athenee Palace din Capitala, o ampla dezbatere interactiva avand ca tema Jurisprudenta CEDO in materia procedurilor penale. Evenimentul l-a avut ca invitat de onoare pe reputatul prof. univ. dr. Corneliu Birsan, fost judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, in perioada 1999-2014. Gazdele seminarului au fost avocatul Calin-Andrei Zamfirescu, asociat senior la Zamfirescu Racoti & Partners, si Antoniu Obancia, asociat al aceleiasi Societati de avocati, iar printre invitati s-au numarat studenti la Drept, tineri avocati si chiar magistrati.

Au fost abordate teme juridice de actualitate: interceptarea convorbirilor telefonice dintre avocat si client in lumina recentei hotarari CEDO pronuntate in cauza Pruteanu contra Romaniei; limitele judecatilor de valoare pe care un avocat le poate emite in mass-media in legatura cu un dosar (hotararea Morice contra Frantei); administrarea efectiva a probatoriului – noutate in jurisprudenta CEDO sau problema de aplicare in Romania a unei jurisprudente mai vechi?; autoritatea de lucru judecat (principiul ne bis in idem), contrarietatea intre o hotarare civila si una penala si principiul securitatii juridice; relationarea intre CEDO si CJUE.

Un subiect dezbatut aproape pana la epuizare, cel dintai abordat in cadrul seminarului, a vizat aplicarea masurilor preventive privative de libertate – retinerea si arestarea – o tema care preocupa tot mai intens opinia publica. Discutiile au fost conduse de profesorul Corneliu Birsan si s-au purtat, evident, pe terenul Art. 5 din Convenia europeana a drepturilor omului, privind dreptul la libertate si la siguranta al persoanei. Fostul judecator roman la CEDO a vorbit despre legalitatea privarii de libertate a unei persoane, protectia individului impotriva atingerilor arbitrare ale statului la libertatea sa, principiul general al securitatii juridice in materia masurilor privative de libertate, prezumtia de nevinovatie. Prelegerea a atins punctul culminant in momentul in care profesorul Birsan si-a exprimat opinia “ingusta de civilist” cu privire la “indiciile temeinice” sau “suspiciunile rezonabile” avute in vedere de un magistrat chemat sa decida arestarea unei persoane.

Prezentam prelegerea profesorului Corneliu Birsan (pasajele referitoare la Art.5 din Conventie):

Dumneavoastra acum stiti mult mai multe despre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, despre Conventia europeana a drepturilor omului, fata de situatia anterioara. Si la Institutul de Avocatura, si la Institutul de Magistratura, exista o preocupare foarte serioasa pentru a se face cunoscuta aceasta materie care este protectia internationala a drepturilor omului, iar aceasta protectie internationala a drepturilor omului are cea mai buna ilustrare in sistemul european de protectie, care este dat de Conventia de la Roma din 1950, intrata in vigoare in 1953, pentru ca ea organizeaza si un control jurisdictional al modului in care statele inteleg sa-si indeplineasca angajamentul pe care si l-au luat, inscris chiar in Art.1 din Conventie, si anume, acela de a respecta drepturile si garantiile care sunt reglementate de Conventie si apoi de protocoalele aditionale. Or, specificul acestui sistem este tocmai acest control jurisdictional care impune statelor o anumita conduita, statele obligandu-se si la executarea hotararilor Curtii. Eu vorbesc despre sistemul actual, lasand la o parte sistemul care a fost in vigoare pana in 1998, cand existau doua organe jurisdictionale.

Sigur, daca aveti tabloul drepturilor care sunt reglementate, care sunt garantate de Conventie si de protocoalele aditionale, veti vedea ca sunt drepturi care tin de apararea persoanei umane, sunt drepturi social-politice si sunt si drepturi care au o anumita tenta economica. Nu am intentia sa fac o asemenea prezentare, nu-si are rostul astazi, dar vreau sa va spun ca, vorbind despre drepturile care tin de persoana umana, important este cel mentionat de domnul Calin Zamfirescu – Articolul 3 -, sigur ca primul este Articolul 2, dreptul la viata, si apoi este dreptul garantat de Articolul 5, dreptul la libertate si la siguranta al persoanei. Acest drept este unul fundamental al Conventiei, este un drept care uneori este ignorat in practica administrativa si… n-as spune jurisdictionala, ci in practica de garantare a libertatii individuale in statele contractante, de unde si jurisprudenta destul de bogata in materie a Curtii. (…)

Revenind la Articolul 5, pe care cred eu ca merita sa-l discutam astazi sub multiple aspecte, si va rog sa va ganditi eventual si la intrebari pe baza jurisprudentei Curtii, fie privitoare la Romania, fie privitoare la alte state, pe care o cunoasteti, trebuie sa retinem asadar ca insasi titulatura este ‘dreptul la libertate si dreptul la siguranta’ si ca in primul alineat al Art.5 este inscris un principiu fundamental, potrivit caruia ‘orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta; nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri prevazute de Conventie’. Deci este un drept absolut care poate fi ingradit numai in cele 6 cazuri prevazute de alineatele subsecvente primului alineat, si anume: daca o persoana este detinuta in mod legal, pe baza unei condamnari care a fost pronuntata de o instanta – Art.5.1.a, daca a facut obiectul unei retineri sau arestari legale pentru nerespectarea hotararii pronuntate de un tribunal – Art.5.1.b. Si acum, v-as ruga sa retineti Articolul 5 alineatul (1) punctul c), care permite detentia unei persoane daca aceasta a fost arestata sau daca a fost retinuta in vederea aducerii sale in fata unei autoritati judiciare competente, atunci cand exista – spune versiunea romana a Conventiei – ‘motive verosimile’ de a se banui ca a savarsit o infractiune, sau cand exista ‘motive temeinice’ ale necesitatii de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. Va rog sa observati ca ne aflam in plina actualitate si din punct de vedere al jurisprudentei Conventiei, si din punct de vedere al aplicarii acestor dispozitii in practica unor state, si chiar din punct de vedere al modului in care este reglementata detentia, sau se vorbeste despre motivele de detentie preventiva, chiar la noi. In legatura cu proiectul de modificare (n.r. – al noilor Coduri in materie penala), eventual putem discuta. Apoi, daca este vorba despre detentia legala a unui minor – litera d), litera e) – daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa si, in sfarsit, litera f) – daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane in scopul impiedicarii patrunderii in mod ilegal pe un teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare sau de extradare. Acestea sunt cele 6 cazuri concepute de Conventie ca posibilitati de punere in discutie a libertatii unei persoane. (…) Alineatul (3) din Art.5 spune ca orice persoana arestata sau detinuta in conditiile de la paragraful (1) litera c) trebuie adusa de indata, trebuie adusa de indata (!), inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii care sa asigure prezenta persoanei in cauza la audiere. Alinetul (4) – Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau prin retinere are dreptul sa introduca un recurs, adica o actiune, in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii, deci este vorba despre controlul de legalitate – si, in sfarsit, alineatul (5) – Orice persoana, victima a unei arestari sau detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui text, are dreptul la reparatiuni.

Deci iata conturat tabloul conceput de autorii Conventiei, adoptate – sa nu uitam lucrul acesta – in 1950! Ea a fost elaborata in cursul anului 1949, discutata in comitet de experti la nivelul Consiliului Europei cu numarul de state care erau atunci membre ale Consiliului Europei. (…)

Mi se pare ca merita o atentie deosebita Art.5 par.(1) lit.c), respectiv, problema retinerii unor persoane si a motivelor pentru care poate avea loc aceasta retinere, raportat la Art.5 par.(3), si anume, o asemenea persoana trebuie adusa de indata in fata unui judecator care sa poata sa decida cu privire la arestare. Unui judecator sau a unui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare; iar aici jurisprudenta Curtii a trebuit sa puna la punct conceptia sovietica potrivit careia procurorul poate sa aresteze o persoana, discutia daca procurorul este magistrat si asa mai departe. In acelasi timp, as dori sa va spun, chiar si o tara cu vechi traditii democratice, chiar daca a acceptat jurisdictia Curtii abia in 1980, desi este printre tarile semnatare initiale ale Conventiei, am in vedere Franta, a fost condamnata in 2012 – cauza Medvedyev (n.r. – si altii) – cu privire la faptul ca se socotea ca procurorul putea dispune retinerea unei persoane pe o anumita perioada de timp. La ei pot sa faca acest lucru judecatorii de instructie, in sistemul francez fiind magistrati independenti, spre deosebire de procurorii din alte state, nu numesc care. Deci asa ni se infatiseaza, in linii mari, Art.5 care garanteaza dreptul la libertate si la siguranta al unei persoane.

Eu v-as propune sa facem discutie la Art.5 si cu privire la aspectele practice pe care le avem, la cauzele pe care le avem, si apoi vom trece si la Art.6. (…)”

“Curtea reaminteste ca Art.5 din Conventie consacra un drept fundamental la protectia individului impotriva atingerilor arbitrareiata un concept care trebuie avut in vedere – atingerilor arbitrare ale statului la libertatea sa”

“Daca revenim la aceasta chestiune legata de reglementarea actuala din Codul de procedura si eventuala modificare atat de discutata – dar, parca as spune mai putin inteleasa, pentru ca la noi se discuta mai mult decat se citeste -, trebuie sa avem in vedere fondul problemei. Eu am venit si cu textele in limba franceza si in limba engleza ale Conventiei, si daca ne uitam la Articolul 5, alineatul (1) litera c), in limba franceza se vorbeste de ‘raisons plausibles’ – deci ratiuni, motive plauzibile; in limba engleza se vorbeste despre ‘reasonable suspicion’. Deci am zice ca legiuitorul roman a tradus din versiunea engleza a Art.5 par.(1) lit.c) din Conventie. Problema, dupa mintea mea ingusta – vorba profesorului Stoenescu, dupa mintea mea ingusta de civilist – este de fond, si nu de forma, si nu de rezonanta sau analiza semantica si asa mai departe. Pentru ca suspiciunile conduc la un element subiectiv, pe cand daca vorbesc despre indicii, am in vedere, zic eu – si v-as ruga sa va spuneti punctul de vedere si sa avem o discutie cu privire la acest aspect -, ceva obiectiv, am in vedere elemente obiective. Or, acesta este sensul jurisprudentei Curtii, jurisprudenta privitoare la aplicarea acestui text din Conventie. Curtea spune adeseori sa existe motive care sa conduca un observator obiectiv la o concluzie – sigur, prima facie – ca acea persoana a savarsit o anumita infractiune. Si, din acest punct de vedere, dati-mi voie sa va traduc cateva pasaje – foarte clare dupa mintea mea, iarasi spun – din cauza Francois contra Frantei:

La principiile generale aplicabile in materie (paragraful 47 din hotarare), Curtea reaminteste ca Art.5 din Conventie consacra un drept fundamental la protectia individului impotriva atingerilor arbitrareiata un concept care trebuie avut in vedere – atingerilor arbitrare ale statului la libertatea sa. Proclamand dreptul la libertate, Art.5 nu are in vedere simple restrictii ale libertatii de a circula, acestea tinand de Art.2 din Protocolul nr.4 la Conventie, ci vizeaza libertatea fizica a persoanei. El are ca scop asigurarea ca nimeni sa nu fie lipsit, in maniera arbitrara, de libertate. De asemenea, alineatele a)-f) ale Art.5 mentioneaza exhaustiv lista de motive pentru care o persoana poat fi privata de libertatea sa. O asemenea masura nu este legala daca nu se refera la unul dintre aceste alineate. Curtea reaminteste – paragraful urmator, paragraful 48 – ca, in virtutea Art.5 par.(1) lit.a) al Conventiei, orice privare de libertate trebuie sa fie reglementata, ceea ce implica faptul ca ea trebuie sa fie efectuata conform cailor legale, conform normelor legale, spun francezii. Asupra acestui punct, Conventia trimite, in esenta, la legislatia nationala si enunta obligatia acestei legislatii de a respecta dispozitiile de fond si de procedura privitoare la lipsirea de libertate. Incumba, in primul rand, autoritatilor nationale, in special tribunalelor, sa interpreteze si sa aplice dreptul intern si sa se asigure ca aceasta interpretare are in vedere observarea dispozitiilor Art.5 par.(1) din Conventie. Curtea insa poate sa exercite un control oarecare pentru a cerceta daca dreptul intern este respectat. Curtea subliniaza cu privire la acest lucru ca, ori de cate ori este vorba despre o privare de libertate, este in mod esential important sa fie indeplinit principiul general al securitatii juridice. In consecinta, este esential ca, in aceasta materie, dreptul intern sa defineasca foarte clar conditiile detentiei, iar legea sa fie previzibila in aplicarea sa. (…) Art.5 impune, de asemenea, conformitatea oricarei privari de libertate cu scopul esential al textului, si anume, protejarea individului impotriva arbitrariului. Exista un principiu fundamental potrivit caruia nicio detentie arbitrara nu poate fi compatibila cu Art.5 par.(1), notiunea de arbitrariu – care este inclusa in Art.5 – mergand dincolo de conformitatea dreptului national cu dispozitiile Conventiei, in asa fel incat orice privare de libertate poate sa fie primita, poate sa fie acceptata, nu numai in conformitate cu legea nationala, dar sa nu fie contrara dispozitiilor Conventiei. Deci iata ce spune Curtea cu privire la aceasta privare de libertate intemeiata pe dispozitiile Art.5 alin.(1) lit.c).

Am intalnit o cauza, e adevarat, ea a fost judecata sub imperiul fostelor dispozitii ale codului roman de procedura penala, dar un complet de la Inalta Curte – imi pare rau ca nu am numele judecatorilor, caci le-as fi pronuntat cu toata placerea – a spus: “Notiunea de ‘motive verosimile’ a fost interpretata de Curtea Europeana in sensul existentei unor date, informatii, care sa convinga un observator obiectiv ca e posibil ca persoana respectiva sa fi savarsit infractiunea ce face obiectul judecatii. Aceste date nu trebuie sa aiba aceeasi forta – exact ce spune Curtea – cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea“. Deocamdata nu a fost formulata acuzarea, ci vorbim despre ‘motive verosimile’ care sa poata conduce la privarea de libertate. Din acest punct de vedere, exista o jurisprudenta extrem de interesanta a Curtii, chiar privitoare la tara noastra. (…)

Eu am fost uimit sa constat lipsa de ecou in tara noastra, chiar la nivelul discutiilor juridice, a acestei cauze (n.r. – hotararea pronuntata de Marea Camera a CEDO in cauza Creanga contra Romaniei, 23 februarie 2012). Mie mi s-a parut extrem de importanta pentru problema pe care o puneti in discutie. Pentru ca aici Romania este condamnata exact pentru comportamentul autoritatilor de urmarire, era vorba despre un procuror. Dar ceea ce e important este ca am vazut-o tradusa in Monitorul Oficial. Deci, este tradusa, poate ca au existat si persoane care si-au dat seama de importanta acestei cauze. Despre ce este vorba? Va mai amintiti, poate, cu ani in urma, mai multe persoane, intre care si cativa politisti, au fost acuzate de furt de produse petroliere din conducte de pe undeva din zona Prahova. A inceput o ancheta foarte serioasa si, la un moment dat, comandantul unei sectii de politie convoaca vreo 12-13 politisti din cadrul sectiei pentru a doua zi la ora 9, la PNA. Si sunt primiti acolo la ora 9, reclamantul nostru se conformeaza. Convocarea s-a facut pe baza unui tabel pe care l-a vazut la dosar. Deci, pur si simplu s-a trimis dosarul la comandantul politiei si a fost facuta convocarea prentru prezentarea la procuratura. Mergand si pe linia de disciplina militara, evident ca persoanele s-au conformat. Sunt luati in primire de un procuror militar care le pune pe aceste persoane intr-o sala, le pune sa dea o declaratie, pana pe la 11. Procurorul la ora 14 vine si spune ca nu sunt bune declaratiile, le pune in vedere ca trebuie sa dea declaratii mult mai serioase in care sa povesteasca tot ce s-a-ntamplat si asa mai departe. Nu spune ca aceste persoane sunt puse sub acuzare, nici calitatea pe care ar avea-o, ci ca trebuie sa dea declaratii mai serioase. Cert este ca dupa ce dau noile declaratii, unii sunt lasati sa plece acasa, altii raman si nu mai pot sa iasa din cladire. Se citesc din nou declaratiile, se vine iar in sala in care erau retinute, cert este ca la ora 22, nu mai tin exact minte, vine procurorul si le spune ca sunt pusi sub acuzare, sa isi faca rost de avocat. Care este natura juridica a retinerii acestor persoane intre ora 9.00 si ora 22.00? Au ajuns la Curtea Europeana, cererea lui Creanga a fost examinata la nivelul unei camere a Sectiei a III-a si acolo s-a dat o solutie, s-a constatat incalcarea dreptului la libertate, Art.5 alin.(1), s-a spus ca problema este extrem de importanta, Guvernul a facut cerere de reexaminare in Marea Camera, iar Colegiul de 5 judecatori a socotit ca problema este deosebit sa importanta, drept pentru care a fost redeschisa procedura in Marea Camera. Si Marea Camera a ajuns la concluzia ca Romania are a fi condamnata pentru privarea ilegala de libertate a acestei persoane, ma rog, Marea Camera a luat un alt interval orar, dar nu asta are importanta, ci principiul care a fost pus in discutie: ‘Curtea observa ca, in momentul primei sale declaratii, reclamantul nu avea cunostinta de statutul sau juridic si de garantiile subsecvente”. Pentru ca, domnisoarelor, doamnelor si domnilor, ceea ce nu v-am spus, dar trebuie sa retineti, ceea ce trebuie avut in vedere intr-o asemenea imprejurare este problema garantiilor de care se bucura acea persoana care se gaseste intr-o situatie limita, totusi, intr-o situatie extrema, de aceea vorbim despre asemenea garantii. (…)”

“Bilanturi care acum sunt mai…, cum sa va spun – si chiar daca inregistrati, nu am nicio retinere in a va spune – ca sunt mai odioase decat cele care erau inainte de ’89 in unele situatii”

Revenind la Art.5, sigur ca judecatorul trebuie sa aiba grija asupra modului in care examineaza probele care ii sunt aduse in fata si motiveaza solutia pe care o da. Pentru ca, pana la urma, aceasta intereseaza, solutia judecatorului. Din pacate, nu pot sa nu observ ca in opinia publica se induce ideea ca solutia procurorului este cea care are a fi luata in discutie; si nu luata in discutie, ci care are valoare de autoritate de lucru judecat. Cati, ma rog, moderatori de la televizor nu spun ‘Dar iata ce spune procurorul!’; Pai, daca a spus procurorul, inseamna ca asa este!’? Si atunci lucrurile merg pe o alta directie decat cea normala. Or, cea normala este cea in care judecatorul are si ceva timp ca sa examineze dosarul si are si toata intelegerea in a avea curajul sa pronunte o solutie care sa tina seama de acest criteriu extrem de clar, dupa mintea mea, si anume, sa fie vorba despre elemente obiective, care sa conduca la ideea ca, probabil, s-a savarsit o anumita fapta penala. Si apoi, administrarea probatoriului, pe parcursul procesului, va spune care este situatia exacta. De aceea este foarte importanta respectarea prezumtiei de nevinovatie.

(…) Acestea sunt probleme de fond ale realizarii actului de justitie, caci din momentul in care suntem in prezenta unui judecator, suntem in fata realizarii unuin act de justitie, si aceste probleme ar trebui discutate chiar la nivelul intalnirilor si al bilanturilor care au loc, nu sa fie vorba despre bilanturi care acum sunt mai…, cum sa va spun – si chiar daca inregistrati, nu am nicio retinere in a va spune – ca sunt mai odioase decat cele care erau inainte de ’89 in unele situatii. Atat de festiviste, atat de superficiale, fara antamarea problemelor de fond, incat este dureros sa le constatam.

Nu am sa inteleg niciodata de ce ‘trebuie’ luata masura arestarii preventive, cand textul spune ca ‘poate’ fi luata masura arestarii preventive. Dar asta este o alta problema, o alta discutie. (…)

Am participat – si asta poate m-a costat – la elaborara unei jurisprudente extrem de variate impotriva Romaniei cu privire la nerespectarea dispozitiilor Art.5 din Conventie. Gasiti in practica hotarari stereotipe de mentinere in arest a unei persoane. Pana cand Curtea a spus ‘Stop!’, totusi, daca mentineti in arest trebuie sa demonstrati in ce constau motivele care justifica o asemenea mentinere in stare de detentie. Nu vreau sa fiu profet, dat se tot discuta in jurnale despre cauza Voicu; sunt curios sa vad ce va spune Curtea despre faptul ca aceasta persoana – nu mai intereseaza cine este, ma intereseaza situatia de fapt – a fost tinuta 1 an si 4 luni sau 1 an si 6 luni in arest. Daca s-a adresat Curtii, nu stiu.

(…) Aceste elemente sunt la luminile si intelepciunile judecatorului. Deci judecatorul trebuie sa aiba grija, din examinarea probelor, sa vada daca poate dispune masura preventiva, dar fara o analiza complexa, asa cum o face atunci cand examineaza fondul cauzei. Deci, este o chestiune de echilibru – observatorul obiectiv, dar observatorul obiectiv la acest nivel. Nu la nivelul examinarii vinovatiei ca atare, nu la nivelul examinarii fondului cauzei. E foarte greu, eu inteleg ca e foarte, foarte greu. Nu stiu ce as face eu insumi intr-o asemenea situatie. Dar spun ca este o chestiune de echilibru, de intelepciune, de curaj – pentru ca nu am nicio indoiala ca exista judecatori care spun ‘pai, fata de tot ce scriu ziarele, jurnalele, fata de invadarea ecranelor de televiziune, cum am sa dispun eu cutare masura sau sa nu dispun?’. Si este si o chestiune de educatie cetateneasca, daca vreti, si de cultura juridica – dai opiniei publice ceea ce doreste. Mai ales cand e vorba de anumite persoane.

Stiti, cei care sunteti oarecum la curent cu actualitatile frantuzesti, ca a fost o cauza celebra discutata cu cativa ani in urma si la noi. Cauza cu persoane arestate pentru pedofilie undeva prin nordul Frantei, in zona Outreaux-Lille, care este ilustrativa pentru ceea ce poate insemna un esec judiciar intr-o tara care totusi are o traditie si un sistem judiciar – sigur, nu perfect, dar de o anumita calitate. Pentru ca au fost arestate pe baza unor denunturi, in special ale unor copii, mai multe persoane, vreo 7-8 persoane, a si murit una dintre aceste persoane in arest preventiv, pentru ca arestul preventiv a fost dispus de judecatorul de instructie si pentru ca judecatorul de instructie – nu stiu cum au facut rost de inregistrare cei de la Le Point – i-a spus unei persoane ‘Treci la beci, pentru ca beciul te face sa reflectezi si cu privire la recunoasterea faptelor‘. Sigur, a fost ancheta, s-a ajuns pana la ancheta parlamentara, judecatorul de instructie a fost audiat in cadrul acestei anchete, pentru ca, totusi, nu se antameaza independenta justitiei atunci cand discuti niste elemente obiective, care tin de mersul unei anchete, dar spuneti asta pe piata publica din Romania si vedeti ce patiti! Eu sper sa nu patesc pentru ca, totusi, la varsta mea vreau sa cred ca-mi pot permite sa fac asemenea afirmatii. Deci e foarte greu, foarte complicat, dar trebuie sa avem incredere in cei care au aceasta roba pe umeri si care reprezinta extraordinar de mult. Intelepciunea lor este extraordinara. Sigur ca ar trebui sa fie extraordinara. De aceea judecatorul vorbeste, sau, ma rog, vorbea, despre luminile si intelepciunile judecatorului“.

3 COMMENTS

  1. Am citit cu atentie postarea dvs. Am citit si discutiile purtate la aceasta dezbatere. Nu este prima data cand Romania nu respecta conventiile incheiate. In perioada comunista asemenea situatii erau frecvente. Conventiile ramaneau pe hartie, practica aplica alte reguli stabilite de statul comunist. Mai trist este ca acum, dupa atatia ani de la revolutie, ne intalnim cu aceeasi situatie. Desigur ca suspiciunea rezonabila este subiectiva. O persoana poate fi mai mult sau mai putin suspicioasa. Prin urmare este posibil sa vedem in cadrul jurisprudentei diferente mai mari decat cele deja existente. In acest mod nu vom reusi sa echilibram sistemul juridic roman dimpotriva, se creeaza un haos. Parerea mea este ca acest haos este “bine organizat” in asa fel incat pe baza “suspiciunii” oamenii sa poata fi terorizati.

Leave a Reply