Sunday, November 16, 2025
7 C
Bucharest

Cu ce mesaj a venit in Romania un important oficial american

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit miercuri pe Derek Chollet, consilierul politic al Departamentului de Stat al SUA, oficial cu rang de subsecretar de stat, aflat în vizită în România, context în care a apreciat eforturile diplomatice intense ale SUA pentru detensionarea situaţiei de securitate din vecinătatea estică şi a mulţumit pentru decizia de consolidare a prezenţei militare americane pe teritoriul României.

Bogdan Aurescu a vorbit despre dislocarea în această perioadă a unui batalion Stryker cu 1.000 de militari americani. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că “întărirea prezenţei forţelor militare americane pe Flancul Estic al NATO, în urma solicitării ţărilor aliate din regiune, inclusiv a României, reprezintă un pas necesar şi un semnal ferm care demonstrează soliditatea angajamentului Statelor Unite pentru securitatea acestor aliaţi, având ca scop descurajarea acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse”, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.

În acest context, ministrul român de Externe a respins din nou, ca “inacceptabile”, ameninţarea cu utilizarea forţei armate, precum şi tentativele de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii de securitate europene. În plus, a subliniat necesitatea continuării abordării principiale a NATO şi a SUA şi a menţinerii coordonării şi solidarităţii aliate.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa unităţii transatlantice şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru parteneri, precum şi pentru menţinerea politicii uşilor deschise a NATO.

De asemenea, au agreat continuarea coordonării apropiate privind măsurile concrete care trebuie luate la nivelul Alianţei, inclusiv în ceea ce priveşte consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO şi a măsurilor care trebuie luate în eventualitatea unei noi agresiuni ruse în Ucraina, inclusiv pregătirea unui pachet consistent de sancţiuni, fiind subliniată coordonarea foarte bună pe acest subiect între UE şi SUA.

Totodată, cei doi oficiali au evaluat perspectivele de evoluţie a demersurilor diplomatice pentru obţinerea dezescaladării situaţiei de securitate. În acelaşi timp, a fost reiterat, de către ambii oficiali, caracterul strict defensiv al facilităţii antirachetă de la Deveselu, care nu găzduieşte, nu va găzdui – şi nici nu o poate face – rachete de tip ofensiv, facilitatea nefiind îndreptată împotriva Rusiei, ci având în vedere eventuale atacuri cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic, din Orientul Mijlociu.

La rândul său, oficialul american a exprimat aprecierea deosebită pentru angajamentul constant asumat de România, ca partener strategic al SUA şi stat aliat NATO responsabil şi de încredere, pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre, dar şi la nivel european şi euroatlantic. El a mulţumit pentru coordonarea şi contribuţia substanţială a României în redactarea răspunsurilor transmise de Statele Unite şi NATO Rusiei, la 26 ianuarie. A reiterat mesajele părţii americane privind necesitatea soluţionării pe cale diplomatică a crizei actuale şi a reconfirmat angajamentul de neclintit al SUA pentru Articolul 5 şi asigurarea securităţii aliaţilor NATO, inclusiv a României. Oficialul american a mulţumit pentru disponibilitatea României de a găzdui cei 1.000 de militari americani ai batalionului Stryker şi pentru decizia rapidă a autorităţilor române în acest sens.

În plan bilateral, pe fondul celebrării, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, a fost agreată necesitatea dinamizării contactelor politice şi a cooperării în domenii precum cel energetic sau al infrastructurii, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele majore de interconectare strategice, Rail2Sea şi Via Carpathia, respectiv în ce priveşte eforturile româno-americane îndreptate pentru atingerea obiectivului comun de aderare a României la programul Visa Waiver. Cei doi oficiali au subliniat importanţa derulării unor evenimente comune, atât în România, cât şi în Statele Unite, pentru marcarea momentului simbolic şi deosebit de important din acest an al evoluţiei Parteneriatului Strategic bilateral, scrie Agerpres.

Hot this week

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Topics

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților   Adenomul de...

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img