Tuesday, March 3, 2026
0 C
Bucharest

Dan Adamescu, miliardarul lui Basescu, a murit in spital

Unul din cei mai importanti moguli media apropiati regimului Basescu, Dan Adamescu, a murit intr-un spital privat. Avea vârsta de 68 de ani. Anunţul a fost făcut de nora sa, Adriana Constantinescu, la România TV.

Informaţia a fost confirmată pentru News.ro şi de către reprezentanţi ai ziarului România Liberă, deţinut de omul de afaceri.

Dan Adamescu era internat, sub pază, într-un spital privat.

 El deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Avocatul lui Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut. că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.

Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îii fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au ridicat, la sfârşitul anului trecut, controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Procurorii fixaseră cauţiunea la 40 de milioane de lei în acest caz.

Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a omului de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA şi administrator al SC The Nova Group Investments Romania SA şi SC Epsilon Estate Provider SR, pentru abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi  spălare a banilor, anunţa DNA.

În cauză, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66 lei.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img