Friday, May 1, 2026
11.9 C
Bucharest

De ce insista Parlamentul sa dezamageasca?

În plin scandal privind neimplicarea parlamentului în re-echilibrarea sistemului de puteri în stat distrus de cei 10 ani cu nedemocraticul Băsescu, două ştiri taie elanul oricui vrea să susţină cauza parlamentarismului. Două voturi pentru două iniţiative legislative. Primul, cel privind răspunderea materială şi a administrativă a magistraţilor – judecători şi procurori – care dau sentinţe greşite constatate ca atare de CEDO. Majoritatea PSD-UNPR-PC-PLR de la Camera Deputaţilor a respins acest proiect iniţiat chiar de Asociaţia Magistraţilor din România. Politicienii au spus NU răspunderii. Aceşti indivizi dau astferl semnalul complicităţii cu cei care săvârşesc erori judiciare, transdmit mesajul clar că au nevoie de oameni compromişi pentru a fi folosiţi şi pe viitor de politicieni dubioşi.

In dispret total pentru cetăţean şi ideea de dreptate. Al doilea vot a fost cel privind pensiile suplimentare pentru parlamentari. Numite şi speciale, nesimţite, nejustificate. Pentru o instituţie cu imagine jalnică – peste 80% nefavorabilitate – dar care se zbate să stăvilească abvuzul de cătuşe şi limitări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu se putea un moment mai prost şi o decizie mai neinspirată. Dacă salariul mediu pe economie este mai puţin de jumătate din indemnizaţia unui parlamentar, iar pensia medie cam un sfert, decizia Parlamentului nu poate decât să irite milioane de oameni. N-am să înţeleg niciodată de ce nişte politicieni insistă să dezamăgească atunci când populaţia vrea să-i susţină. Şi îi votează din patru în patru ani. Actuala majoritate, condusă de PSD, vrea cu orice chip să ne transmită că nu poate şi nu vrea să fie mai bună, mai eficientă, mai aproape de cetăţeanul care aude zilnic ştiri despre creşterea economică. Dar care se regăseşte mai mult în privilegiile politicienilor cu obraz gros şi mai puţin, mul mai puţin în stomacul extrem de subţire al pensionarilor şi celor care trăiesc de azi pe mâine cu rate la bancă şi salarii la periferia UE.

www.jurnalul.ro

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img