Sunday, December 22, 2024
2.1 C
Bucharest

De ce vrea Germania sa fie prizoniera Rusiei in Nord Stream 2?

Republicanii și democrații americani sunt, în mod excepțional, de acord: Nord Stream 2 este un proiect nefavorabil, scrie dw.de

Nord Stream 2 – la auzul acestora cuvinte, pe Angela Merkel o apucă instantaneu durearea de cap. Conducta, considerată inițial de guvernul german ca fiind un proiect pur energetic, s-a transformat într-o veritabilă temă de dispută în politica internațională.

Ucraina este împotriva conductei, care trece prin Marea Baltică, pentru că pierde astfel importante venituri rezultate din tranzitul de gaz. În plus, persistă teama că, fără acest tranzit dispare și garanția privind protecția statului în fața unor noi atacuri rusești. Și partenerii europeni, precum Danemarca și Franța, sunt mai mult decât sceptici față de acest proiect.

Nici de cealaltă parte a Atlanticului, situația nu este mai bună. Din contră. Politicienii americani sunt împotriva planificatei conducte, începând de sus, chiar de la președintele Donald Trump, care declară că prin Nord Stream 2 Germania devine “prizoniera Rusiei”. Poziția este confirmată și de trimișii guvernamentali. Ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, scria într-un articol pentru DW că Germania și Europa devin, prin acest proiect, dependente de Rusia. Ceea ce “implică riscuri pentru Europa și occident în general și ne fac pe toți să ne simțim și mai nesiguri”, scria ambasadorul. “Nord Stream 2 ar continua să sporească vulnerabilitatea Europei față de șantajul Rusiei în domeniul energetic.”

Nord Stream 2 nu reprezintă nimic pentru cetățenii americani

Declarații clare din partea politicienilor. Pentru americanii de rând, proiectul este necunoscut. Deutsche Welle a stat de vorbă cu 13 jurnaliști în capitala SUA, oameni care, în mod normal sunt bine informați asupra evoluțiilor politice internaționale. Cei mai mulți dintre ei nu aveau idee la ce se referă termenul. Bridget Reed Morawski, jurnalistă specializată pe teme de energie în cadrul publicației de nișă Smartbrief, a relatat deja despre Nord Stream 2. Dar pentru persoanele din jurul ei, conducta este o mare necunoscută.

“Majoritatea prietenilor mei de aici, din Washington DC, nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă Nord Stream 2 “,  recunoaște Morawski. “Și trebuie să rspun că ei sunt de cele mai multe ori mai bine informați decât prietenii mei din restul țării.”

Majoritatea consumatorilor nu a auzit așadar niciodată de Nord Stream 2. Dar proiectul a ajuns în SUA, din moment ce democrații și republicanii, care nu sunt în mod firesc de acord, au acum o poziție comună. “Este posibil ca populația să nu fie la curent cu securitatea energetică din Europa, dar politicienii și experții sunt la unison de aceiași părere”, spune Dr. Agnia Grigas, senior fellow în cadrul institutului Atlantic Council, autoarea cărții “The New Geopolitics of Natural Gas”.(“Noua geopolitică a gazului natural”).

Germania” își pune ștreangul de gât”

Atât democrații cât și republicanii sunt împotriva planificatei conducte și își prezintă deschis poziția. “Conducta lui Putin este o capcană”, declara senatorul republican John Barrasso din Wyoming pentru portalul destinat energiei și mediului E&E News, în luna mai. “Germania pare pregătită să își pună ștreangul de gât. Cred că este o îngrozitoare greșeală”.

Democrata Jeanne Shaheen din New Hampshire a elaborat împreună cu senatorul republican Ted Cruz din Texas un proiect de lege, în care sunt prevăzute sancțiuni pentru firmele care se implică în construcția Nord Stream 2. Shaheen spunea că Rusia ar folosi gazul ieftin pentru a monopoliza aprovizionarea cu energie a Europei și a periclita stabilitatea regiunii. SUA nu pot asista impasibil în timp ce “Kremlinul construiește acest cal troian.”

Și Dr. Grigas de la Atlantic Council este îngrijorată din cauza acestui pipeline. “Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru Europa și Germania”, spune experta în domeniul energetic. “Ar spori astfel influența politică a Rusiei în Germania și s-ar deschide robinetul corupției spre Europa.”

Grigas consideră că este un paradox faptul că Germania, pe de-o parte, se implică în pacea din Ucraina și, pe de altă parte, susține conducta Nord Stream 2, transferând banii în conturile guvernului de la Kremlin. Germania trebuie să admită că, pe piața energetică, există astăzi “mult mai mulți exportatori de gaz”. Berlinul nu depinde de Rusia, conchide experta de la institutul american.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img