Multe persoane contrariate de cuvintul “matrafoxat” – folosit de purtatorul de cuvint al Guvernului, sociologul Mirel Palada in descrierea sa despre starea presedintelui Traian Basescu – intreaba despre originea si definitia acestui cuvint. Am gasit o explicatie cit de poate de stiintifica intr-un articol serios, publicat de cunoscutul lingvist Rodica Zafiu in Romania literara.
Romania literara nr 36 / Păcatele Limbii:
„Matrafox“ şi „pufoaică“
De Rodica Zafiu
Destul de multe sunt, în limbajul familiar-argotic românesc, denumirile băuturilor alcoolice de proastă calitate: foarte ieftine, obţinute prin amestecuri sau prin fabricaţie artizanală dubioasă. Categoria, nediferenţiată, e caracterizată pur şi simplu, glumeţ, prin efectele ei devastatoare, evocate cu ajutorul unor hiperbole dramatice. Formulele sunt umoristice mai ales prin contrastul între aparenţa de denumire serioasă, care poate fi folosită în deplină linişte de către consumatori, şi conţinutul terifiant. Denumirile sunt tipice disfemisme, care accentuează efectul negativ al băuturii, prin evocări aluzive ale morţii, prin echivalarea cu substanţe explozive, otrăvuri etc.
Unele dintre formule sunt chiar foarte elaborate, mizând pe intertextualitate, pe citatul aluziv sau pe interpretarea unui rol: Adio mamă, Te-am zărit printre morminte, Şterge-mă din cartea de imobil (G. Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, 2006). Metonimii hiperbolice sunt genocid şi neutron (cea de a doua, o creaţie efemeră, legată de alarmele propagandistice ale presei din anii ’80 în legătură cu bomba cu neutroni, pregătită de Statele Unite). Termenul trotil e unul generic, evocând mai ales tăria băuturii. Cele mai banale sunt echivalările băuturii cu o substanţă otrăvitoare: şoricioaică sau insecticid.
În această serie intră şi matrafox, cuvânt neînregistrat de dicţionare, dar destul de cunoscut azi: “matrafoxuri ordinare fals intitulate votcă” (Libertatea, 3890, 2003, 2); “Garda Financiară a luat peste şase tone de viitor <matrafox> de la gura bănăţenilor” (Gardianul, 17.11.2007); “are o figură care trădează consum de matrafox în stil barbar” (Mediafax, 22.06.2009). În dicţionarele de argou, cuvântul capătă uneori o definiţie parţială, specializată, care nu corespunde uzului general. De exemplu, în Dicţionarul de argou al limbii române al Ninei Croitoru Bobârniche (ediţia a II-a, 2003), cuvântul e definit ca “băutură improvizată: alcool cu zahăr ars sau spirt medicinal cu pastă de dinţi (în închisori)”; în diverse reportaje, descrierile variază – “băutură ameţitoare făcută din apă, zahăr şi medicamente”, “matrafoxul, băutura puşcăriaşului sărac – un amestec de parfum, zahăr şi pasta de dinţi” (Adevărul, 18.04.2001); “Băutura omului sărac, fabricată la repezeală din materiale disponibile. De exemplu alcool etilic, zahăr ars, şi chimion. În puşcării se face din parfum, zahăr şi pastă de dinţi” (123urban.ro) etc. De fapt, termenul se poate folosi pentru foarte multe combinaţii profund neatractive şi în genere pentru orice băutură alcoolică proastă. Interesant e că matrafox mai apare cu un sens doar în aparenţă diferit: nu desemnează numai băutura contrafăcută, substitutul de băutură, ci şi “substitutul de benzină”, combustibilul de cea mai proastă calitate: “în Oltenia (Gorj), localnicii numesc matrafox combustibilul nerafinat pe care-l scot cu ciutura din fântână să adape daciile” (brizu.catavencu.ro, 19.11.2008); “Când aveam Oltcit, cum zic, cu piese franţuzeşti şi cotă de 20 de litri de benzină pe lună, dădeam o fugă la Moineşti şi cumpăram matrafox, un reziduu inferior rezultat din cracarea petrolului” (varanus-varanus.blogspot.com 14.10.2008). Sensul peiorativ este dominant, aşa că nu contează foarte mult nuanţele şi detaliile denominative. Nu există, din câte ştiu, o explicaţie mulţumitoare a originii termenului. Acesta evocă o denumire comercială, ca de insecticid sau produs de curăţătorie chimică; nu l-am găsit atestat ca atare, dar ar putea fi şi rezultatul contaminării dintre o asemenea denumire cu alţi termeni expresivi, popular-argotici (a mătrăşi, matracucă etc.).
O altă prezenţă remarcabilă în lista denumirilor de băuturi alcoolice este pufoaica, metonimie produsă de reducerea din formulele mai explicite ţuică de pufoaică, rachiu de pufoaică sau vodcă de pufoaică. Pufoaică (cu sensul denotativ, de “haină scurtă, vătuită şi matlasată”), provine, cum a demonstrat mai de mult profesorul Th. Hristea, din rusescul fufaika, contaminat cu puf, prin etimologie populară. Produsul artizanal aminteşte de Ilf şi Petrov, în al căror Viţel de aur apărea vodca din taburet – taburetovka. Băutura este evocată în reportaje actuale: “Pufoaica, băutura de bază a ţăranului” (…); “moş Mituşcă şi Petre (…) beau pufoaică translucidă” (Adevărul, 25.11.2007); “Rachiul din pufoaică se vinde bine în sezonul rece” (Adevărul, 9.02. 2006). Într-un astfel de reportaj, se explică originea – legendară sau realistă – a băuturii; textul mai adaugă o serie de denumiri glumeţe la lista permanent deschisă: “În <procesul de fabricaţiei> pot fi utilizaţi electrozi de sudură, pufoaice puse <la macerat> sau chiar găinaţ, pentru o fermentare mai rapidă. Trebuie să ai un stomac de tablă ca să nu suferi după asemenea <trotil> dubios. (…) Sortimentele sunt variate şi au denumiri hilare: <Moartea durerii>, <Binladen>, <Rupe gâtu> sau <Băşică limba> (Adevărul, 9.02. 2006).
Inventivitatea denumirilor româneşti pentru băuturile contrafăcute poate fi comparată cu cea din spaţiul rusesc, pentru care dispunem de mai multe referinţe culturale. Vasile Ernu, citându-i pe Ilf şi Petrov, trece în revistă băuturile neoficiale din Uniunea Sovietică, cu denumiri expresive, unele la fel de pesimiste ca cele româneşti (Moartea albă), altele mai poetice sau mai fabuloase: Ursul furios, Vulpea brună, Măruntaiele căţelei (“Ce bea cetăţeanul sovietic?”, în Născut în URSS, 2006, p. 83-88, 104-108).
