Saturday, April 11, 2026
9.9 C
Bucharest

Demisie spectaculoasă la vârf, în Israel

Demisie spectaculoasă la vârf, în Israel

Şeful serviciilor militare de informaţii israeliene, generalul-maior Aharon Haliva, care anul trecut şi-a asumat responsabilitatea pentru eşecurile ce au permis atacul condus de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie, a demisionat, a anunţat luni armata într-un comunicat, el fiind primul înalt responsabil israelian care demisionează după aproape şapte luni de război devastator în Fâşia Gaza, relatează Reuters preluată de news.ro.

“Divizia de informaţii de sub comanda mea nu s-a ridicat la înălţimea sarcinii care ne-a fost încredinţată. Am purtat cu mine de atunci acea zi neagră”, a declarat el într-o scrisoare de demisie publicată de armată.
În timpul atacului din 7 octombrie, mii de luptători ai Hamas şi ai altor grupări au spart barierele de securitate de înaltă tehnologie din jurul Fâşiei Gaza, surprinzând forţele israeliene şi făcând ravagii în comunităţile din jurul enclavei. Aproximativ 1.200 de israelieni şi cetăţeni străini au fost ucişi în atac, majoritatea civili, iar aproximativ 250 au fost luaţi în captivitate în Fâşia Gaza, unde 133 sunt încă ostatici.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img