Tuesday, January 27, 2026
3 C
Bucharest

Descoperire spectaculoasa in Valea Regilor din Egipt

Egiptul a dat recent undă verde mai multor proiecte arheologice, în speranța că vor fi făcute noi descoperiri în domeniu.

Iata ultima descoperire spectaculoasa :

Șase mumii, sarcofage din lemn în culori vii și o mie de figurine funerare – sunt descoperirile fabuloase pe care le-au făcut arheologii într-un mormânt din epoca faraonică în sudul Egiptului, a anunțat marți Ministerul Antichităților, citat de AFP.

Mormântul, situat în apropiere de Luxor, veritabil muzeu sub cerul liber, și de Valea Regilor, i-a aparținut cel mai probabil lui Userhat, un magistrat din cea de a 18-a dinastie (1550-1295 î. Hr.), care purta titlul de “judecător al orașului”, dar a fost reutilizat câteva secole mai târziu în timpul celei de a 21-a dinastii, pentru a primi alte mumii.

“A fost o surpriză să descoperim atâtea elemente în interior: ustensile din argilă purtând numele proprietarului mormântului, mai multe sarcofage și mumii, precum și peste o mie de ‘ushabti’, mici statuete funerare depozitate în morminte pentru a-l înlocui pe cel mort în corvezile din viața de apoi”, a indicat ministrul antichităților, Khaled al-Anani, cu prilejul unei vizite la mormânt organizate pentru presă.

“Este o descoperire importantă și nu s-a terminat încă”, și-a exprimat el satisfacția.

“Există acolo șase mumii, dar am descoperit și alte fragmente care indică că am putea avea mai multe pe viitor”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a ministerului, Nevine el-Aref.

 

Hot this week

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

Topics

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img