Saturday, December 20, 2025
5.1 C
Bucharest

Descoperire unicat intr-o pestera din Europa

O descoperire foarte interesanta, unicat un Europa.

Acest domeniu al speologiei aduce de fiecare data elemente noi, spectaculoase, despre lucrurile nestiute din maruntaiele Pamantului.

Iata despre ce este vorba :

Un pește de 8,5 centimetri, de culoare roz, lipsit de solzi și cu o vedere slabă, observat pentru prima oară în 2015, a fost confirmat printr-un studiu publicat recent

Exemplarul a fost descoperit de scufundători într-o cavernă imensă din sudul Germaniei, iar experții cred că acesta este cel mai nordic pește de peșteră descoperit vreodată.

Potrivit estimărilor, această specie s-ar fi separat de semenii săi de la suprafață la un moment dat în decursul ultimilor 20.000 de ani.

Cercetătorii sunt de părere că în prezent există circa 200 de specii de pești de peșteră ce trăiesc în diverse zone ale lumii, însă nici una nu a mai fost descoperită până acum în Europa.

În peșterile din Balcanii de Vest trăiesc circa 400 de specii diferite de animale, printre acestea numărându-se și faimoasa salamandră oarbă olm. Acesta este motivul pentru care oamenii de știință au bănuit că în această regiune există cele mai multe șanse să fie descoperit în viitor un pește de peșteră. Ei au rămas, însă, uimiți să constate că un astfel de exemplar a fost identificat mult mai departe, spre nord, în sudul Germaniei.

Peștele a fost observat pentru prima dată de un scufundător pe nume Joachim Kreiselmaier, în 2015, în timp ce acesta explora sistemul carstic Dunăre-Aach. El a fotografiat exemplarul și i l-a arătat dr. Jasminca Behrmann-Godel, expertă în evoluția peștilor în cadrul Universității Konstanz din sud-vestul Germaniei. “Când am văzut fotografia, nu am fost sigură că e ceva special”, a declarat aceasta pentru BBC. “Apoi el mi-a adus un specimen viu și a fost o lovitură. A fost momentul în care am realizat că era ceva cu adevărat nou!”, a adăugat ea.

Scufundătorii au observat circa 150 de exemplare în timpul călătoriilor lor în peștera greu accesibilă, iar cinci dintre acestea au fost transportate în laborator în vederea studiilor. Rezultatele analizelor au indicat că specia este apropiată de grindelul sau molanul de pietriș întâlnit în râurile din zonă, în Dunăre și în Radolfzeller Aach. Cercetătorii nu sunt încă siguri dacă pot clasifica acești pești drept o specie distinctă.

Exemplare nordice de pești de peșteră au mai fost descoperite și în trecut, însă habitatul celor găsite în Germania se află și mai departe spre nord cu circa 760 de kilometri.

În condițiile în care doar o mică porțiune din peștera în care a fost găsit acest pește a fost explorată până acum, cercetătorii estimează că în această zonă ar trăi mii de astfel de exemplare roz, lipsite de solzi. În plus, dr. Behrmann-Godel consideră că aceasta ar putea să nu fie ultima specie de pește de peșteră descoperită, scrie Agerpres.

Studiul a fost publicat în jurnalul “Current Biology”.

 

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img