Deutsche Welle : “Platforma lui Cioloș e una politică”

Programul premierului Dacian Cioloș conține 10 priorități pe care s-ar putea construi un program de de guvernare (http://ro100.ro/). În marea lor majoritate sunt afirmații generale, cu care toată lumea este de acord. Cu excepția capitolului dedicat Uniunii Europene  – care sugerează că singurele lucruri care merg prost se datorează ”populismului”, etichetă prin care sunt desemnați de regulă cei care formulează critici la adresa Comisiei Europene, – prim-ministrul Cioloș propune o imagine echilibrată asupra societății, plasată mai curând la centru. El vorbește atât despre încurajarea afacerilor, cât și despre ridicarea nivelului de trai și de educație al celor aflați la baza piramidei societății. ”Aproape jumătate din populația țării trăiește în sărăcie”, admite Dacian Cioloș, ceea ce, prin simpla enunțare, reprezintă o speranță pentru cei care așteaptă politici sociale mai consistente. Totuși, premierul ia distanță față de stânga propriu-zisă atunci când anunță că susține ”o Românie în care fiecare muncește și este plătit cinstit”. Cuvintele sunt alese cu grijă, căci mai la stânga s-ar fi spus că România suferă de politica salariilor mici. Or, a fi plătit ”cinstit” e un fel de a spune că nu poți pretinde mai mult decât piața oferă.

Am putea intra în detaliile sugerate de acest text concis și atent la nuanțe, dar să observăm mai întâi altceva. Premierul Cioloș pune pe primul plan lupta împotriva corupției. E chiar punctul 1: ”Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept.” Cu siguranță că așa ar trebui să stea lucrurile, atât doar că asta nu este o problemă politică. A fi cinstit în viața de zi cu zi și în viața profesională premerge orice politică și este de fapt premisa unei politici bune, fără să-i definească însă conținutul. Și nici măcar nu ține de democrație, ca libertatea cuvântului sau a întrunirilor politice, fiind de fapt o condiție etică preliminară a oricărui sistem politic. Chiar dacă administrația comunistă era coruptă, Partidul nu înceta să condamne ”corupția” și ”averile ilicite”. Justiția din ultimul deceniu al regimului comunist avea, în această privință, o jurisprudență bogată. În consecință, chiar și o dictatură, ba, poate, mai ales o dictatură, are nevoie ca administrația ei să fie impecabilă, căci altfel s-ar nărui foarte repede. De fapt istoria ne-a arătat ca dictaturile s-au prăbușit exact atunci când corupția conducătorilor ei a devenit mai greu de ascuns.

De aici nu trebuie să se înțeleagă că ne pronunțăm împotriva combaterii corupției, ci doar că ea nu poate să țină loc de reală dezbatere politică, că nu trebuie să se substituie unei înfruntări dintre diferitele idei de stânga sau de dreapta sau între soluțiile divergente privind evoluția viitoare a Uniunii Europene. Toată lumea va fi remarcat absența cvasicompletă a dezbaterilor politice din România. Dacă la începutul primului mandat al lui Traian Băsescu exista o oarecare emulație, încetul cu încetul dezbaterea publică a fost nivelată de un singur subiect: corupția și înfruntările triviale pe diferite cazuri particulare. Ca de exemplu spectacolul pitoresc oferit de Elena Udrea, Sebastian Ghiță sau alții care nu se consolează ușor.

Cum se explică această acerebrare a vieții politice din România? Chiar și președintele Iohannis a căzut victimă acestei situații, căci, în campania pentru alegerile prezidențiale, el prezentase în primă instanță un program politic interesant și consistent, care dădea speranțe pentru o resuscitare a politicii românești, pentru ca apoi, în turul al doilea, să vireze și el către discursul monocord anticorupție. Nu că preocuparea aceasta ar trebui să lipsească, dar ea nu poate să stea în locul politicilor publice veritabile, care ar trebui dezbătute cu prioritate. Impresia pe care o induce absența dezbaterilor politice reale este că partidele românești și, în general, responsabilii politici se consideră dispensați să ia mari decizii (căci ele sunt luate dinainte) și, prin urmare, că nu au niciun motiv să caute susținere în opinia publică prin dezbatere aprinsă și argumentare.

Ar trebui să știm însă că lupta împotriva corupției nu este ceva care va lua sfârșit. Corupția, în diferitele ei forme, nu poate fi eradicată ca o viroză și prin urmare nici lupta anticorupție nu ar trebui concepută după modelul unei campanii sanitare. Căci în această ”stare de urgență”, la care contribuie și premierul Dacian Cioloș, nici măcar propunerile sale nu vor mai fi discutate.

Autor: Horațiu Pepine