Saturday, February 21, 2026
-1.8 C
Bucharest

Dezastru pentru Angela Merkel in alegerile regionale

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), se află pe locul trei în sondajele publicate după închiderea urnelor în alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, creștin-democrații fiind în urma social-democraților din SPD și a formațiunii antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), relatează agențiile internaționale de presă.

Potrivit sondajelor publicate de posturile de televiziune, formațiunea SPD ar fi obținut circa 30% din voturi, AfD circa 21%, iar CDU între 19% și 20%.

Aceste cifre arată înfrângerea cancelarului Merkel în propriul ei fief electoral, concomitent cu avansul partidului populist AfD.

‘Nu este plăcut pentru noi’, a recunoscut într-un interviu acordat postului ZDF, citat de Reuters, Michael Grosse-Groehmer, unul dintre deputații CDU, el admițând de asemenea că ‘aceia care au votat pentru AfD au transmis un mesaj de protest’.

Scrutinul pentru parlamentul regional din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară s-a desfășurat exact la un an de la decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide porțile Germaniei pentru sutele de mii de migranți veniți din afara Europei, provocând astfel nemulțumirea unei părți a populației germane, nemulțumire concretizată în creșterea popularității formațiunii antiimigrație AfD.

Inițial o formațiune eurosceptică ce a respins ajutarea Greciei de către Uniunea Europeană, AfD a contestat deschis politica ușilor deschise față de migranți susținută de Angela Merkel.
De altfel, această politică a mai fost sancționată și în alegerile regionale desfășurate în luna martie în alte trei landuri, unde AfD a înregistrat de asemenea rezultate peste așteptări, în timp ce CDU a scăzut față de alegerile precedente.

În prima reacție după publicarea sondajelor, lidera AfD, Frauke Petry, a apreciat că la acest scrutin ‘alegătorii s-au pronunțat clar împotriva politicii dezastruoase a lui Merkel privind migrația’. ‘Am pus CDU la locul său’, a mai spus ea, potrivit agenției DPA.

În opinia liderului AfD din landul landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Leif-Erik Holm, citat de AFP, rezultatul acestui vot ‘este probabil începutul sfârșitului pentru cancelarul Merkel’, aluzie la alegerile generale care vor avea loc anul viitor.

Dar chiar dacă numărarea voturilor va confirma că AfD se află pe locul doi, acest partid nu va putea să intre în coaliția din guvernul regional al landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară în condițiile în care CDU și SPD pot forma o majoritate și își vor menține actualul acord de guvernare, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img