Sunday, April 12, 2026
13.2 C
Bucharest

Dezvaluirile DIICOT despre infractiunile patronului Prima tv si Adevarul

Omul de afaceri Cristian Burci a fost adus miercuri pentru audieri la Slatina, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional.

La audieri a fost adus și un fost director al Romvag Caracal, Ion Dinoiu, precum și alte persoane apropiate lui Cristian Burci. La sediul DIICOT din Slatina au fost predate mai multe pachete cu documente.

Procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Olt l-au ridicat miercuri pe omul de afaceri Cristian Burci, într-un dosar în care se efectuează patru percheziții, dintre care una la o redacție de ziar. Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile ar avea loc și la redacția cotidianului Adevărul, iar printre suspecții din dosar se află și Denisa Turcu — fost administrator special la Adevărul Holding.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că membrii acestui grup de criminalitate organizată, prin activitatea desfășurată din anul 2006 până în prezent, au creat un prejudiciu SC Romvag SA Caracal prin abuz în serviciu și delapidare în valoare de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei, au mai indicat sursele menționate.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis miercuri AGERPRES, procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Olt efectuează cercetări față de un număr de zece suspecți pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani, instigare la spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, delapidare cu consecințe deosebit de grave, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2006 și până în prezent membrii grupului infracțional au creat un prejudiciu SC R. S.A, prin săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare, în valoare de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice și societăți comerciale la care suspecții dețineau acțiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora.

Suspecții au reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracțiuni, în cuantum de 18.099.000 euro și 3.811.756 lei, iar prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și evidențierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au avut la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei.

Potrivit comunicatului menționat, procurorii DIICOT — BT Olt, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat miercuri un număr de 4 percheziții pe raza municipiului București și a localităților Chiajna și Corbeanca.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt — Serviciul de Investigații Financiare.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO București, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale — Inspectoratul de Poliție Județean Olt și SIAS — IGPR. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, se mai arată în comunicat.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img