Thursday, July 3, 2025
30 C
Bucharest

Directorul FMI Christine Lagarde, probleme uriase in justiţie

Problemele din justiţie ale directorului general al FMI, Christine Lagarde, o pot costa pe acesta al doilea mandat la şefia instituţiei, chiar dacă până în prezent reconfirmarea sa în funcţie, în iulie 2016, era considerată ca sigură, relatează Bloomberg.
Lagarde va fi judecată pentru neglijenţă în serviciu, în legătură cu rolul avut acum aproape 20 de ani, ca ministru de Finanţe, într-un acord între guvernul Franţei şi omul de afaceri Bernard Tapie în care acesta a primit despăgubiri în valoare de 403 milioane de euro.
Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.
O instanţă din Franţa a decis joi iniţierea unui proces împotriva lui Lagarde, chiar dacă procurorii au recomandat în septembrie ca acest caz să fie închis.
Lagarde a negat în repetate rânduri că ar fi procedat incorect, iar avocatul său a spus că va contesta decizia ca ea să fie judecată.
La reuniunea anuală a FMI care a avut loc la Lima în luna octombrie, Lagarde a spus că este dispusă să conducă instituţia financiară pentru încă un mandat.
Ea este încă principala candidată la conducerea FMI, iar unii analişti spun că este improbabil ca procesul să împiedice confirmarea sa în funcţie, dar perspectiva unui proces cu tentă politică în ţara sa de origine îi poate complica viitorul la Washington.
Cele 188 de state membre ale Fondului vor dori să evite publicitatea negativă de timpul celei generate de problemele legale ale foştilor şefi ai FMI Dominique Strauss-Kahn şi Rodrigo Rato, a spus Andrea Montanino, care a fost director executiv al FMI până anul trecut.
“Dacă procesul va avea loc, ar putea fi dificil să obţină al doilea mandat”, consideră  Montanino, în prezent director pentru afaceri globale şi programe economice la Consiliul Atlantic din Washington.
Lagarde a preluat conducerea FMI în 2011, când Strauss-Kahn a demisionat după ce o cameristă de la un hotel l-a acuzat că a hărţuit-o sexual.
Procurorii au renunţat la acuzaţiile penale împotiva acestuia, din cauza neconcordanţelor din declaraţiile cameristei. Strauss-Kahn a ajuns la un acord civil cu femeia, iar în luna iunie a fost achitat de acuzaţii de proxenetism în formă agravantă, legate de petreceri sexuale la care a participat în urmă cu cinci ani.
Rato este investigat de spălare de bani, după ce a profitat în 2012 de o amnistie fiscală pentru a repatria fonduri offshore nedeclarate, acuzaţie pe care o respinge.
Lagarde este prima femeie la conducerea FMI, înfiinţat după cel de-al doilea Război Mondial pentru a coordona politica monetară internaţională şi care a devenit o instituţie care susţine statele cu dificultăăţi financiare.
Când au apărut acuzaţiile împotriva lui Lagarde, conducerea FMI a anunţat că board-ul nu va recomanda înlăturarea sa din funcţie decât în situaţia în care cazul ar împiedica-o să îşi exercite atribuţiile.
Board-ul FMI a anunţat joi că Lagarde este capabilă să îşi exercite funcţia.
Tribunalul care ar judeca-o pe Largarde este specializat în procese ale miniştrilor acuzaţi în cazuri legate de funcţiile lor şi nu există multe precedente. Acuzaţia de neglijenţă în utilizarea fondurilor publice poate duce la o pedeapsă maximă de un an de închisoare şi la o amendă de 15.000 de euro, potrivit Mediafax.
FMI este condus în mod tradiţional de un european, încă de la înfiinţarea instituţiei, în timp ce şefia Băncii Mondiale revine unui american. Această înţelegere dintre Europa şi SUA ar putea fi întreruptă dacă state emergente precum China şi India vor susţine un candidat puternic.

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img