Wednesday, March 11, 2026
4 C
Bucharest

Discurs cutremurător la ONU : “Putin să facă ce a făcut Hitler în buncar, în 1945”

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, compusă din 193 de state membre, s-a reunit, luni, cu privire la criza din Ucraina, înainte de votul de săptămâna aceasta pentru izolarea Rusiei, în urma „agresiunii împotriva Ucrainei”, care are rolul de solicita trupelor ruse încetarea luptei şi retragerea. „Dacă vrea să se sinucidă, nu trebuie să folosească un arsenal nuclear, trebuie să facă ceea ce a făcut tipul din Berlin într-un buncăr în 1945”, l-a îndemnat Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kyslytsy, pe Putin, făcând referire la sinuciderea lui Adolf Hitler, relatează Reuters, preluat de news.ro

Adunarea Generală va vota săptămâna aceasta un proiect de rezoluţie asemănător textului pe care Rusia l-a respins prin veto în cadrul Consiliului de Securitate, alcătuit din 15 membri, vineri (25 februarie). Nicio ţară nu are drept de veto în Adunarea Generală, iar diplomaţii occidentali se aşteaptă ca rezoluţia, care necesită să fie votată de două treimi dintre membri, să fie adoptată.

Deşi rezoluţiile Adunării Generale nu sunt obligatorii, ele sunt importante din punct de vedere politic. Statele Unite şi aliaţii consideră acest eveniment drept o şansă de a arăta că Rusia este izolată din cauza invaziei asupra Ucrainei.

Proiectul de rezoluţie are deja cel puţin 80 de co-sponsori, au declarat luni diplomaţii. Peste 100 de ţări urmează să ia cuvântul înaintea votului din cadrul Adunării Generale.
Ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, a declarat: „Nimeni nu îşi poate abate privirea, abţinerea nu este o opţiune”.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a dezvăluit că speră că discuţiile vor „produce nu numai o oprire imediată a luptei, ci şi o cale către o soluţie diplomatică”.
El a descris decizia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a pune în alertă maximă forţele de descurajare nucleară a Rusiei drept o „evoluţie înfricoşătoare” a războiului, conflictul nuclear fiind „de neconceput”.
Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei  Kyslytsya, a afirmat despre ordinul lui Putin de a pune în alertă forţele nucleare ruseşti că reprezintă „o nebunie”.
„Dacă vrea să se sinucidă, nu trebuie să folosească un arsenal nuclear, trebuie să facă ceea ce a făcut tipul din Berlin într-un buncăr în 1945”, a declarat Kyslytsya Adunării Generale, făcând referire la sinuciderea lui Adolf Hitler.
Guterres a menţionat, de asemenea, impactul conflictului asupra civililor şi a spus că ar putea deveni cea mai gravă criză umanitară şi a refugiaţilor din Europa din ultimele decenii.
„Deşi se pare că atacurile ruseşti vizează în mare parte instalaţiile militare ucrainene, avem relatări credibile despre clădiri rezidenţiale, infrastructură civilă critică şi alte ţinte non-militare care au suferit daune grave”, a spus el.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că acţiunile Rusiei în Ucraina sunt „denaturate”.
„Armata rusă nu reprezintă o ameninţare pentru civilii din Ucraina, nu bombardează zone civile”, a subliniat el.

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img