Tuesday, March 10, 2026
5 C
Bucharest

Dosarul EADS, batista pe tambal in Germania

Procurorii Parchetului din Munchen, care investigau posibile fapte de corupție în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României, cunoscut ca „Dosarul EADS”, au închis cercetările, în lipsa unor probe care să ducă la inculparea cuiva, scrie Euractiv.

„Dosarul a fost închis în 29 septembrie. Documentul de clasare a dosarului nu este public. Cercetările au fost oprite din cauză că presupusele fapte de corupție nu au putut fi dovedite, nu au fost găsite suficiente probe pentru aputea pune vreo persoană sub acuzare”, a declarat, luni, Hildegard Baeumler-Hoesl, șefa procurorilor specializați în investigații economice din landul Bavaria.

Întrebată despre cooperarea cu autoritățile judiciare române în acest dosar, Baeumler-Hoesl a declarat că, în ciuda sprijinului primit în anchetă de la procurorii români, probele adunate tot nu au fost suficiente pentru a acuza pe cineva.

„Au fost patru persoane investigate în acest dosar, acum cazul este oficial clasat. Legea germană prevede că, odată cu apariția de noi probe, el poate fi redeschis oricând până la momentul la care se împlinesc cinci ani de la momentul presupusei fapte de corupție, dar acum cazul este oficial închis”, a completat procurorul-șef.

În luna mai a acestui an, deci cu doar patru luni înainte ca procurorii germani să oprească cercetările și să claseze ancheta, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, declara, într-un interviu pentru ziare.com, că procurorii germani și cei români au semnat un parteneriat pentru a colabora în această anchetă.

„De curând, am semnat un acord pentru înființarea unei echipe comune de anchetă cu Parchetul din Germania. Deci vom avea un schimb de informații și cu colegii din Germania. Să sperăm că vom avea un răspuns cât de curând și în acest dosar”, spunea atunci Kovesi.

Întrebată despre stadiul anchetei în dosarul EADS, Kovesi arăta că sunt investigate fapte de abuz în serviciu, de dare și luare de mită.

============

Iata ce am spus in emisiunea Punctul de intalnire de la Antena 3 si am postat aici pe blog :

De ce am platit 600 milioane euro catre EADS daca Germania vrea desfiintarea Schengen?!

 

Hot this week

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Topics

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img