Wednesday, December 31, 2025
-1.2 C
Bucharest

Doza 4 de vaccin anti-COVID19. De ce, cand, cine, in ce conditii

Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat cel de-al doilea booster al vaccinului anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru persoanele de peste 50 de ani din cauza îngrijorărilor legate de scăderea imunităţii în această grupă de vârstă, au anunţat marţi reprezentanţii celor două companii farmaceutice, citaţi de Reuters.

De asemenea, FDA a autorizat al doilea booster al vaccinului Pfizer-BioNTech şi pentru persoanele de peste 12 ani care au sisteme imunitare compromise.

Noile rapeluri – a patra doză de vaccin – vor trebui administrate la cel puţin trei luni după a treia doză şi au scopul de a oferi o protecţie mai mare împotriva formelor severe de COVID-19 şi împotriva riscului de spitalizare, au anunţat reprezentanţii alianţei Pfizer-BioNTech.

Această autorizare a fost emisă într-o perioadă în care oamenii de ştiinţă au exprimat o serie de îngrijorări legate de o subvariantă Omicron extrem de contagioasă, BA.2, care a determinat o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 în alte ţări.

Numărul infectărilor din Statele Unite a scăzut brusc după un nivel record înregistrat în luna ianuarie, însă autorităţile americane au constatat totuşi o foarte uşoară creştere în ultimele săptămâni, potrivit datelor oficiale publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

“În timp ce această autorizare pentru utilizare de urgenţă va contribui la acoperirea unei nevoi actuale în anumite cazuri, noi lucrăm cu multă determinare la dezvoltarea unui vaccin actualizat, care va proteja nu doar împotriva tulpinilor actuale, ci va asigura şi reacţii imunitare mai durabile”, a declarat CEO-ul grupului Pfizer, Albert Bourla, într-un comunicat.

Iniţial, Pfizer şi BioNTech au cerut ca al doilea booster al vaccinului lor anti-COVID-19 să fie aprobat pentru persoanele de peste 65 de ani, conform documentului depus la FDA şi care cita date medicale obţinute în Israel, unde al doilea supra-rapel este deja autorizat pentru multe persoane de peste 18 ani. Reprezentanţii alianţei Pfizer-BioNTech nu au explicat motivul pentru care autorităţile medicale americane au decis scăderea pragului de vârstă pentru persoanele eligibile la vaccinarea cu al doilea booster (de la 65 de ani la 50 de ani, n.r.).

Oamenii de ştiinţă şi oficialii din domeniul sănătăţii discută în această perioadă dacă persoanele tinere şi sănătoase au într-adevăr nevoie de a patra doză a vaccinurilor anti-COVID-19. Un studiu realizat pe angajaţi din sectorul sănătăţii din Israel a sugerat că a patra doză oferă doar o creştere mică a protecţiei imunitare în acea grupă de vârstă.

Oficiali din administraţia Biden au spus că guvernul american deţine în prezent un număr suficient de doze pentru a acoperi cererea aferentă unei noi runde de vaccinări cu doze booster în rândul vârstnicilor americani, chiar dacă finanţarea din fonduri federale pentru combaterea pandemiei de COVID-19 s-a încheiat.

Ei au mai spus că dacă Congresul american nu aprobă noi fonduri, administraţia de la Washington nu va mai putea să plătească pentru vaccinări ulterioare, dacă acestea vor fi necesare, mai ales dacă vaccinurile anti-COVID-19 vor trebui să fie actualizate pentru a ţinti noi variante virale, scrie Agerpres.

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img