Home Articole Drama TAROM e fara sfarsit

Drama TAROM e fara sfarsit

1527
5
SHARE

Directorul general interimar al TAROM, Ileana Daniela Dragne, a demisionat din funcție, invocând “probleme personale”, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse din domeniu.

TAROM se confrunta cu grave probleme financiare, tehnice si de imagine.

Anul acesta compania a avut 4 directori, dintre care 3 au demisionat.

Personalul navigant al TAROM continua sa fie singurul asset serios al companiei, iar managementul si starea tehnica ingrijoratoare a aeronavelor sunt cele mai serioase motive de ingrijorare.

 

5 COMMENTS

  1. Cu enormă durere urmăresc ce se întâmplă, unde a ajuns TAROMUL și unde sunt cei care au început cu câte un avion, un echipaj și now how de la TAROM ( Turkish, Ryan Air ș.a.). Pot să afirm că această companie a fost distrusă de politicieni, rubedeniile, slugile și acoliții acestora. Toți declarau cu emfază că în centrul preocupărilor lor este Compania Națională dar săpau încet dar sigur la declinul acesteia ponind de la bilete free pentru ei, familili șefi și prieteni, până la punerea clientelei total nepregătite în managementul companiei. Anul 1990 a găsit TAROMUL cu o flotă puternică, personal navigant și tehnicieni de prima mână, management economic și comercial asigurat de profesiniști proveniți din sefi de promoții de la ASE promovați irarhic pe baza rezultatelor nu pe pile, în pricipal era unul dintre cărăușii aerieni de succes ai planetei. FSN și Guvenul Văcăroiu au păstrat, cât de cât trendul, au cumpărat avioane și au înlocuit flota rusească, fără justificare comercială determinând pirderea unor piețe profitabile. Convenția Democrată, Băsescu și gașca lui, au reușit ca în anul 2000 să realizeze o perdere de 59 milioane USD. S-a cerut ajutorul Uniunii Europene care a dispus organizarea unei licitații pentru restructurarea și redresarea companiei, câștigată de Lufthansa Consulting. Guvernul Năstas, ministrul Miron Mitrea au pus în valoare voința politică au numit profesioniști în managementul companiei și în Comitetul româno-german de restructurare au sprijinit măsurile întreprinse de aceștia iar rezultatul a fost obținerea pentru prima dată după 1990 a profitului din activitatea operațională în 2005 și realizarea unui cash de 49 milioane euro. Revenirea la clientelarism, jecmăneală, abuzuri, minciună incompetență,falsuri specifice regimului Băsescu a adus TAROM în actuala situație dramatică la care au contribuit fructuos guvernările din 2014 până în prezent. Degeaba în Programul de guvernare îți propui marea cu sarea, dacă de la ministru, secretari de stat, AGA, CA și managementul companiei pui indivizi care probabil în viața lor au văzut ceva filme cu avioane nu faci decât să distrugi ce a mai rămas din puternicul TAROM. Mai aud tot felul de neaveniți care recomandă privatizarea ca soluție. deștepților, în primul rând când vinzi o găină moartă nu există nimeni interesat decât cineva care vrea să o îngroape. Uitați-vă la alte companii elocvent fiind exemplul British, companie privată, din ultimii 40 de ani. De câteva ori a capotat dar a preluat-o statul, a făcut-o eficientă și a vândut-o cu profit. Gândiți-vă bine, voința politică fără suport profesional este eșec pe toate liniile. Aceasta este o expunere sintetică a durerii și deznădejdii pe care le simt văzând cum niște neica nimeni distrug ce a mai rămas din compania de suflet a românilor.

  2. Daca analizam obiectiv,aceste societati de transport aerian sunt doar afaceri pe spinarea turistilor platitori de bilete pentru a merge in vacante si preturi destul de usturatoare in comparatie cu serviciile oferite. Si pentru ca esti un sustinator inflacarat al acestor societati, se cam cere un raspuns la cel putin o intrebare nevinovata dar reala, daca tot se ia exemplu unei tari demne Elvetia!
    Aceste societati au reprezentant roman,numit SUPERVIZOR in aeroporturi-capat de linie pentru cetatenii romani si doar pentru respectarea drepturilor cetateanului roman in incinta aeroportulului?
    Personal,nu cred ca exista asa ceva sau poate nici nu au auzit de supervizor!

    • Prietene, te-am mai întrebat: unde ai vârâtă cartea de muncă? Cine te plătește și pentru ce? Ești ermetic, nu se înțelege nimic din comentariile tale.

Leave a Reply