Saturday, November 15, 2025
6.1 C
Bucharest

Ecaterina Teodoroiu devenea acum 100 de ani prima femeie ofițer combatant din Armata Română

În aula Ministerului Apărării Naționale s-a desfășurat, vineri, 17 martie, ședința festivă dedicată împlinirii a o sută de ani de când Regele Ferdinand a acordat Ecaterinei Teodoroiu gradul de sublocotenent, prima femeie ofițer combatant din Armata Română.

La manifestarea organizată la inițiativa Asociației Cadrelor Militare Femei în Rezervă și în Retragere Slt. Ecaterina Teodoroiu, în colaborare cu Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, au participat reprezentanți ai Guvernului României, Casei Regale, Primăriei municipiului Târgu Jiu, urmași ai eroinei, personalități culturale și artistice, membrii ai Asociației Cercetașii Tradiționali, precum și elevi de la mai multe școli și licee bucureștene.

Cu acest prilej s-au conferit distincții ale Ministerului Apărării Naționale unor personalități care au contribuit la promovarea imaginii Eroinei de la Jiu și la întreținerea obiectivelor comemorative de război, în contextul Centenarului Primului Război Mondial.

PS : Oare vreunul din manualele “alternative” de istorie de azi mai mentioneaza de Ecaterina Teodoroiu? Copiii de azi invata cine a fost acest personaj eroic?

Hot this week

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Topics

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților   Adenomul de...

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img