Dupa un sfert de secol de la terminarea Razboiului Rece, totul se redefineste, se reaseaza, capata noi dimensiuni, se schimba dramatic.

Dolce far niente s-a terminat. Cei mari isi securizeaza spatiul, profitul, frontierele, bunastarea. Cei mici vor raman la periferie si vor trebui sa lupte de 10 ori mai tare pentru a-si mentine suflul economic, politic si militar.

Cine va fi inteligent sa-si valorifice atu-urile ramane la masa.

Cine va fi prost, va muri pe mina lui.

O batalie crunta se declanseaza azi pentru a prezerva acele valori europene, de la Lisabona la Bucuresti : prosperitate, libertate, democratie, libera circulatie.

Daca Romania continua parcursul generat de politicienii inconstienti ce au condus de multe ori tara – fara forma, fara fond, fara un rol bine conturat in noul proiect european – viitorul suna foarte rau pentru noi.

Centenarul 1918 – 2018 pare a fi bilantul mult mai dur si mai usturator pentru noi, ca natie, decat de imaginam acum.

Liderii francez, german, spaniol și italian au pledat luni, cu prilejul unui mini-summit desfășurat la Paris, pentru o Europă cu mai multe viteze care să permită unora dintre statele membre să avanseze mai rapid decât celelalte, relatează AFP.

“Unitatea nu este uniformitate”, a subliniat președintele francez, François Hollande, gazda acestui minisummit organizat la Palatul Versailles, unde au fost prezenți cancelarul german, Angela Merkel, și premierii spaniol, Mariano Rajoy, respectiv italian, Paolo Gentiloni.

“Este motivul pentru care pledez în favoarea unor noi forme de cooperare, pentru noi proiecte, ceea ce numim cooperări diferențiate”, a explicat șeful statului francez într-o declarație comună înaintea unui dineu de lucru.

În opinia sa, “câteva țări” ar putea “merge mai repede” și “mai departe în domenii ca apărarea, zona euro, prin intermediul aprofundării Uniunii economice și monetare, ca armonizarea fiscală și socială, ca tineretul și cultura”.

“Câteva țări ar putea merge mai repede și mai puternic, fără ca restul să fie îndepărtate, dar fără ca altele să se poată opune”, a precizat François Hollande.

Liderii din cele mai importante patru țări ale UE se vor întâlni cu omologii lor europeni, joi, la Bruxelles, o nouă etapă înainte de summitul menit să relanseze procesul european, la 25 martie, în capitala Italiei, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

Pentru Angela Merkel, europenii trebuie “să aibă curajul să accepte cu unele țări avansează mai repede decât altele”, fără “să se închidă pentru cei care sunt în urmă”. “Dar trebuie să putem merge înainte”, a insistat cancelarul german.

La rândul său, șeful guvernului italian a pledat pentru “o uniune europeană mai integrată”, dar cu “diferite niveluri de integrare”.

În ce îl privește pe Mariano Rajoy, el a afirmat că “Spania este pregătită să meargă mai departe pe drumul integrării cu toți care vor dori să o urmeze”.


Miniştrii de Externe ai statelor europene au aprobat, luni, crearea unui centru de comandă militară al Uniunii Europene, care în prima etapă va coordona misiunile UE în străinătate, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

“S-a decis constituirea unui centru militar de planificare şi coordonare a misiunilor militare (…)”, se arată într-un comunicat oficial.

“Uniunea Europeană a fost divizată începând din anii 1950 în domeniul apărării. Sunt mândră de această decizie. Acest cartier general va deveni operaţional în următoarele săptămâni, urmând să aibă circa 30 de angajaţi”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Noua structură va avea sediul la Bruxelles şi va coordona, în faza iniţială, misiunile militare europene din Mali, Republica Centrafricană şi Somalia.


Liderii Uniunii Europene analizează posibilitatea lansării unui program nuclear comunitar construit în jurul arsenalului atomic deţinut de Franţa, afirmă surse citate de cotidianul american The New York Times.

Conform acestui plan, arsenalul nuclear francez va fi reconfigurat pentru a proteja restul Europei. Programul nuclear ar urma să intre sub comandament european, cu o finanţare şi doctrină militară la nivel comunitar.

Ideea creării unui arsenal nuclear european este analizată în contextul în care Uniunea Europeană nu vrea să mai fie dependentă de Statele Unite în materie de apărare.

Chiar dacă nicio ţară nouă nu va obţine armament nuclear prin acest plan, aplicarea acestui model ar constitui o escaladare fără precedent a puterii colective a Europei şi o separare radicală de Statele Unite conduse de Administraţia Donald Trump.

Iniţiatorii propunerii admit că acest plan va trebui să depăşească obstacole enorme pentru a se concretiza. Însă discuţiile pe tema unui plan de “eurodisuasiune” sunt deja în centrul atenţiei, în principal în Germania, un stat-cheie în orice plan european.

“Este remarcabil; de fapt, sunt foarte uimită că se ajunge la o dezbatere pe această temă”, a declarat Jana Puglierin, analist la filiala germană a Institutului Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations).

În februarie, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a pledat pentru consolidarea rolului militar al Europei, pronunţându-se în favoarea ideii unei Uniuni Europene “superputere nucleară”. “Eu aş saluta o Europă ca superputere atomică, una care să poată ţine pasul cu Rusia”, a afirmat Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS, dreapta).

Însă cea mai importantă susţinere pentru această idee vine din partea lui Roderich Kiesewetter, deputat şi specialist în politică externă în cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Germaniei, Angela Merkel. “Ideea mea este să construim un proiect nuclear pe baza arsenalului existent în prezent în Marea Britanie şi Franţa”, a subliniat politicianul german.

 

43 COMMENTS

  1. Astia s-au dat ca ne sunt frati dar de fapt ne-au legat. Nu suntem acum in libertate dar cand ne eliberam o sa plateasca pentru toate. Sifonari…

    P.S. Ne-au facut astia inainte, pana sa ne faca rusii.

    • Pe dvs. Nu este cazul sa va facă europenii sau rușii. V-Au făcut psd-iștii să-i adorați cu o găleată de faina și o sticla de ulei. Ieftin ca și ideile pe care le vanturați.

      • Pe tine de abia te bag in seama, mai ales ca faci parte din “elita”. Cand vei avea mai multi neuroni si aia mai “agitati” am sa port o discutie cu tine, pana atunci, salut si-un praz verde.

      • Pai decat cu aia “de dreapta” care au taiat pensiile si salariile cu 25% si au dat TVA-u pe maxim, v-a vazut lumea cat va duce capu si ce va poate pielea.

        P.S. Esti un gargaragiu “de dreapta” cu mentalitate de taximetrist. Daca iti ia astia GPS-u ramai dezorientat, o dai la busuclada-n intersectie. Sifonare…

    • Adevarul este ca toti, indiferent din ce parte “ne fac” cand ne prind mai ales cand la carma tarii sunt unii care se indoaie usor.

  2. santajul e clar: ori cedati toata suveranitatea, adica treceti la euro si doar executati instant ce va spunem noi, ori afara cu voi.

    Germania uita insa ca are excedent comercial anual de 245 de miliarde de euro cu restul de tari UE… UK are deficit 200 de miliarde, Romania are deficit 10 miliarde. Deci daca ramin singuri smecherii asta 4 si inca 4-5 sateliti neimportanti, ce se va intimpla cu excedentul comercial al nemtilor?

    Daca Grecia, Portugalia, etc intra in default (fiind practic afara din UE asta e o certitudine), ce se intimpla cu datoriile lor detinute de ECB, deci ce se intimpla cu euro? Cine e naiv sa creada ca bancile lor vor supravietui fara, eventual, o devalorizare cel putin la jumate a euroiului? Sigur, toata lumea va avea de suferit, dar eu cred ca asta e un mare BLUF al franco-germanilor, mizeaza pe sperietura oamenilor si a guvernantilor sa se milogeasca ca de ei sa nu-i bage intr-a doua.

    Romania ar trebui sa anunte ca va nationaliza a doua zi toate activele detinute de societati din Franta si Germania daca va fi bagata in viteza a doua. Da cine sa faca asta, Klaus Werner?

  3. Sifonarii europeni ne-au jefuit. O sa le dam pedepse grele, le trimitem chirurgii. Tot dusmanu plateste. Deocamdata stam in banca noastra, nu ne afisam.

    Diasporene, ai facut bine ca ai parasit Romania. N-ai ce face in tara ca ai mare valoare in crestere.

  4. Reconfigurarea întregii politici europene va presupune uniformizarea legislației penale doar în statele care-și vor asuma crearea procurorului european. La noi nu cred ca este cazul. Ce instituție a procurorului european putem noi crea când marele jurist – șofer (recte Serban Nicolae) propune (și va avea succes) grațierea persoanelor condamnate pentru corupție. Mulțumim PSD – din nou suntem coada Europei din cauza acestui partid retrograd.

  5. De ce ne facem probleme?Il avem pe Gușă și Rares Bogdan, dar mai ales DNA care îi ia pe toți cu cătușe dacă se enervează.Si mai avem protestatarii care abea așteaptă să #reziste indiferent ce și oriunde pe mapamond. Au făcut steagul Europei.Europei nu-i e frică?Iată diferența- noi ne ocupăm cu găinarii care fură ce pot din interior și ăștia ne-au luat pădurile, ne-au băgat pe gât produsele lor scumpe și noi îl mai ținem pe mut la Cotroceni.

  6. Bugetul PSD se bazeaza pe fondurile europene , adica investitiile, ca banii pe salarii triplate sunt din buget. Si fondul de dezvoltare a lui Dragnea tot o pusculita pentru baronii locali, fara o directie clara asumata.
    Intr-o perioada care creste Romania isi permite sa anunte sa cheltuie ca un nabab si sa anunte angajari in birocratie, in loc sa investim pentru zilele grele.
    Cu Deea si Cuc la transporturi si agricultura , cu Dragnea si Serban Nicolae doi gainari nu ne asteptam la prea mult. Asa isi permite Seban Nicolae sa propuna ce vrea, nu mai e nici un UE sa ne apere , sau alta civilizatie extraterestra.
    La mintea odihnita a PSDului cresterea salariului minim inseamna cresterea competitivitatii , sa ne dea companiile din vest salarii mai mari ca nu se mai poate. Acum sigur nici nu se mai gandesc sa vina intr-o tara vazuta corupta, lasata in voie.
    Exista si o parte buna, austriacul si romanii care defriseaza padurile pot fi dati afara si sa securizam si noi ce a mai ramas, dar nici o sansa cu PSDul.
    Nici un om din PSD nu are trecere la un oficial din vest. NImeni nu-i va primi nici sa-i spele masina.
    Sa respectam votul domnule Radu Tudor, pentru ca programul PSD e bun….

      • Eram ironic, programul psd e o iluzie si nu ma intereseaza ca oamenii au votat psd. Psd submineaza economia prin indatorarea mea si a copiilor mei si furt organizat.
        Daca vreti puteti sa va plangeti cu S. Nicolae de soarta pungasilor.
        Ati auzit ca se inchid firme din cauza salariului minim , exact in zonele mai sarace ? Vor urma si altele.

          • A fost caterinca, hotie si bairam pana azi. Acu a venit nota de plata. Facem conga mai departe ?

        • Hai lasa-ne, ca nu te-ai plans de firmele inchise de impozitul forfetar si taxele lui Boc care au pus la pamant majoritatea firmelor mici si mijlocii. Daca stii tu ca se inchid firme din cauza salariului minim, ia da-ne o lista cu denumiri si CUI sa verificam si noi, altfel lasa vrajelile astea.

    • Bag seama ca analistu’ lu’ peste, @iancu, are o apasare cu bugetul psd-ul insa, tace malc pe ce-au facut altii in toti acesti ani. Sa nu-mi spui c-a fost super bine ca nu te cred. Poate nu traiesti pe pamanturile astea. Cand vei incerca sa-ti reprimi adancile frustrari poate am sa te mai bag in seama. Daca esti asa un mare analist economic da o solutie la toate astea. N-ai sa vezi.

  7. Ciudat si urat. O miscare politica nascuta in mintea unor pierzatori nu a unor vizionari.Miscarile centrifuge se vor accelera sentimente antieuropene profunde se vor accentua exact in randurile populatiei celor patru mari.Un nucleu european care va incerca sa contrabalanseze administratia Trump va avea ca rezultat final exact opusul: o Rusie din ce in ce mai importanta, o America din nou mareata si un jucator din ce in ce mai marunt Europa.Dar cum nimeni nu e profet in tara lui vom trai si vom vedea.

  8. off topic: sunt foarte curios daca cineva se va sesiza despre afirmatia lui Munaf facuta in interviul doamnei Anghelescu si anume ca a fost “rapit si adus in tara” cu un avion ROSU al Ministerului de Interne.
    singurul avion rosu al MI este al SMURD. Si as fi f curios si multumit totodata daca cineva va incerca sa vada daca asa este si ce cauta un avion al SMURD (pt care eu am redirectionat 2% atatia ani fara sa stiu ca isi foloseste avioanele la asa ceva) pe teritoriul kurd al Irak-ului si daca asta are a face cu faptul ca Smurd are sef cu dubla cetatenie

  9. Dupa o “vrajeala” de lunga durata si cu orice mijloace de propaganda, care a declansat “schimbarile” din Europa de Est, acum s-au linistit..
    .Niste “politicienii inconstienti ce au condus de multe ori tara – fara forma, fara fond, fara un rol bine conturat in noul proiect european” le-au asigurat (poate pentru urmatorii 50 de ani) “noua piata de desfacere”, cu “noi consumatori”, iar acum vor sa se “aseze” bine pe pozitiile castigate…
    Buna reteta: “Yalta – Malta” iar acum: “Versailles – Versailles”….
    Faptul ca au ales acelasi loc si nu altul care se termina in “…lles” demonstreaza ca va incepe executia/derularea unui…. “lucru bine facut” 🙂 (Scuze!) 🙂 si sunt sigur ca noua nu ne va fi bine…Dar cand ne-a fost, vreodata, bine?

      • Bai Roua, la tine este vorba despre faptul ca te ploua in gat des. Pune-ti o pelerina in cap sau mai bine du-te si arunca-te in aer la alta masa ca esti alterat

  10. Pai, ar trebui ca statele puternice SA LASE SI PE CELELALTE SA SE DEZVOLTE.Altfel Europa se va dezintegra incet dar sigut.Parol !
    E ca si cand pastrezi muschii si creierul da ‘renunti la ochi,urechi si degete ca sunt prea mici…

    • cred ca e ca si cum, defapt, renunti la apendice.:)
      acum cativa ani am vazut in Castelul din Milano o harta din 1600 si ceva care arata un singur mare popor la nord de Dunare, pe locul Romaniei (si rep Moldova) de acum si care se chema Schiavonia. si nu, nu venea de la “slavi”, ci de la “sclavi”. e greu sa schimbi mentalitati de mii de ani.
      sa nu uitam totusi ca statele din centru au devenit puternice pt ca secole noi am tinut atacatorii departe de ele

  11. mare fasss! europa este divizata de vreo 20 de ani.in decursul anilor tarile fost comuniste au fost “rudele sarace” in comunitatea europeana.doar ca totul era ascuns sub declaratiile sforaitoare de la bruxelles.acum granzii europei o spun pe fata : noi suntem “miezul” si nu dorim sa impartim beneficiile(adica banii si puterea) cu voi “saracilor”.nu ca pana acum ar fi impartit ceva.cele 41 de miliarde in 13 ani au fost “firimituri” cazute de pe masa bogatilor.firimituri aruncate in schimbul resurselor luate pe nimic,al industriei acaparate sau falimentate si al resurselor umane instruite luate moka de la “saracii europei”.

    • lasa ca e bine ca Austria “de prima viteza UE” sa mearga cu petrol de la Romania “de viteza a doua” ;p
      oricum, asta nu e vina Austriei. ca nu e prost cel ce vrea, e prost cel ce da

      • nu prea cred ca austria va intra in clubul select al vitezei intai.cred ca vor fi in esalonul doi.mai nasol este ca noi intram la viteza a-4-a.

Leave a Reply to AlexCancel reply