Friday, July 4, 2025
28.1 C
Bucharest

“Există un plan să ne submineze din interior şi să ne distrugă din exterior”

Călin Popescu Tăriceanu a fost invitat la “Subiectiv”, emisiune realizată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3. Şeful Senatului a vorbit despre conflictele din interiorul partidului pe care îl conduce, dar şi despre colaborarea cu partidul Monicăi Macovei.

Despre bâlbâiala comunicatelor cu colaborarea M10

“Primul lucru pe care vreau să-l subliniez e că nu mi-am schimbat părerea despre doamna Macovei. În M10, Macovei şi-a dat demisia. La nivelul ALDE a existat o discuţie exploratorie cu partidul M10. Nu s-a concretizat. Discuţia care a avut loc a vizat o colaborare posibilă pentru eventualele alegeri şi după alegeri, dacă această colaborare o putem duce mai departe (…) Folosim două adrese de pe care dăm comunicate”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea “Subiectiv”.

Are cineva interesul să distrugă ALDE înainte de alegeri?

“Pe lista pe care o văd cu Băsescu şi domnul de la PRU suntem adversari, dar nu cred că vor să-l distrugă. Dar sunt alte forţe care vor. Pentru că suntem partidul care a vut curajul să vorbească despre drepturile românilor, am criticat statul de drept de acum, așadar cred că trebuie să căutam în altă parte. Sondajele par să confirme o anumită tendinţă şi după alegeri vom putea să constatăm o colaborare ALDE-PSD. Asta dă peste cap planurile lui Iohannis, ale PNL, nu ştiu dacă şi ale domnului Cioloş. Există un plan să ne submineze din interior şi să ne distrugă din exterior”, a mai zis Tăriceanu la Antena 3, citat de DC News.

 

Hot this week

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Topics

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img