Friday, January 9, 2026
-3 C
Bucharest

Firme româneşti ingroapa Romania in gunoaie din toata Europa

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că deşeurile care ajung în România din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti, trecute în documentele oficiale drept materie primă pentru reciclare, însă „firma care le aduce rămâne cu 10% prelucrat şi 80% ajunge la groapă”.

Conform ministrului, aceste importuri nu sunt greşeli, ci ”încălcări intenţionate ale legii”, iar în acest context Barna anunţă că se lucrează la nivelul Guvernului la schimbări care să ducă la specializarea unor procurori pe infracţiuni de mediu. „Eu cred că este mult spus ‘groapa de gunoi’, dar este un fenomen generalizat, un fenomen care se bazează pe acea regulă care permite introducerea în statele membre dintr-un alt stat membru – şi este valabil pentru toate statele membre – a materiei prime pentru reciclare. Ceea ce se aduce în aceste containere declarativ este materie primă pentru reciclare.

Declarativ, pentru că de foarte multe ori în containere se găseşte şi altceva decât ceea ce este declarat. Asta am văzut ultima dată şi la Constanţa, când am fost la faţa locului”, a declarat ministrul laPrima TV, întrebat cum a ajuns România groapa de gunoi a Europei, scrie psnews.ro

Hot this week

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

Topics

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img