Senatorul USR Nicu Fălcoi a declarat, marţi, că îi va solicita preşedintelui Senatului punerea la dispoziţia Comisiei pentru apărare a contractului privind achiziţionarea de transportoare blindate Pirania 5 şi a raportului Curţii de Conturi privind derularea acestui contract, despre care spune că ministrul propus al Apărării, Nicole Ciucă, ar trebui să ştie.

“Cererea am făcut-o deja către Comisia de apărare. Din păcate, nu s-a luat o decizie favorabilă, voi face o cerere şi către preşedintele Senatului. Nu pot să cer direct acest contract, chiar dacă fac parte din Comisia de apărare, chiar dacă am acces la secret de stat de importanţă deosebită, chiar dacă am şi un certificat ORNISS de top secret cosmic NATO. Nu pot doar eu, ca simplu senator, să fac această cerere, se poate face doar prin intermediul celor doi preşedinţi – al Comisiei de apărare sau al Senatului”, a precizat Fălcoi după audierea lui Ciucă în comisiile parlamentare de specialitate.

Acesta a adăugat că întrebarea privind aceste transportoare blindate pusă lui Nicolae Ciucă la audieri nu a fost întâmplătoare.

“Întrebarea referitoare la transportoarele blindate Piranha 5 nu a fost tocmai întâmplătoare. De circa trei luni de zile, am făcut o cerere la Comisia de apărare pentru ca, prin intermediul preşedintelui acestei comisii, să se ceară punerea la dispoziţia comisiei a contractului şi a unui raport al Curţii de Conturi, care se pare că există, legat de desfăşurarea acestui contract, raport al Curţii de Conturi care a fost contestat de actualul Guvern în instanţă. Lucrurile se pare că nu sunt tocmai ce ar trebui să fie în acest contract. Dovadă stă şi faptul că, deşi cererea mea a fost făcută în urmă cu trei luni de zile, până acum a tot fost amânată de către colegii de la PSD, iar la ultima şedinţă a Comisiei de apărare, aceştia s-au abţinut toţi, prin urmare nu s-a decis să se pună la dispoziţia comisiei cele solicitate de către mine”, a susţinut senatorul USR.

Fălcoi a afirmat că Nicolae Ciucă ar fi trebui să ştie ce conţine acest contract.

“Domnul ministru, astăzi, ne-a spus că nu ştie ce conţine acel contract, eu mă îndoiesc că nu ştie. În calitate atât de ministru al Apărării Naţionale, cât şi de fost şef al Statului Major al Apărării ar trebui să ştie foarte bine. Ne impacientăm atunci când vedem că sunt probleme cu un contract de un milion – două de euro, noi vorbim acum de un contract care în total este de 860 de milioane de euro, un contract pentru care deja s-au plătit, conform informaţiilor pe care le am din presă, 146 de milioane de euro, un contract care este întârziat mai mult de un an şi jumătate şi tare mi-e teamă că acel raport al Curţii de Conturi, care este secret, spune mult mai multe despre modul cum s-a desfăşurat acest contract. Eu zic că e un subiect de urmărit şi cel puţin eu o să fac tot ce ţine de mine să aduc în faţa Comisiei de apărare pe cei responsabili de acest subiect, să ne dea explicaţii”, a spus Fălcoi.

Potrivit acestuia, sunt responsabili “cei care au avut un rol în semnarea acestui contract şi în urmărirea lui, începând de la fostul ministru al Apărării, putem spune chiar şi şeful Statului Major al Apărării de la vremea aceea şi cei care ar fi trebuit să lămurească derularea acestui contract”.

Referitor la achiziţionarea transportoarelor Piranha 5, ministrul propus al Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat la audieri că “într-adevăr” este un program care a avut anumite probleme legate de întârziere, cauzate de relaţia contractuală dintre producător şi beneficiar.

“Semnatarul acestui contract este Departamentul pentru armament, cel care răspunde de modul în care se derulează. Au avut loc mai multe întâlniri de-a lungul acestei perioade de timp. Într-adevăr, anul trecut trebuiau să livreze primul lot de transportoare, nu s-a întâmplat, ne-am întâlnit cu firma, s-au angajat ca până la finele lunii februarie să livreze primul lot de Pirania 5, cele 36 de transportoare sunt la Bucureşti. Într-adevăr, sunt probleme legate de respectarea întru totul a prevederilor din hotărârea de guvern. Chiar săptămâna trecută am avut o întâlnire cu reprezentanţii firmei, unde am menţionat că nu acceptăm nicio abatere de la ceea ce este prevăzut în HG. Inclusiv partea de comunicaţii şi informatică trebuie să fie produsă – nu este singura, sunt şi alte elemente ale transportorului care trebuie să fie fabricate în România. Ca atare, au termen o săptămână să vină să furnizeze un răspuns atât Departamentul, cât şi firma producătoare. La finele acestei săptămâni, vineri, primesc raportul legat de modul în care se va derula. Dacă lucrurile nu vor merge aşa cum sunt prevăzute în HG, se trece la măsurile prevăzute în lege”, a explicat Ciucă.

El a adăugat că până în momentul de faţă au fost aplicate penalizări.

“Firma le-a plătit, asta este tot ceea ce se desfăşoară în acest contract. Celelalte, vă daţi seama, nu noi am semnat contractul, nu am detalii din contract”, a încheiat Ciucă citat de Agerpres.

Problema esentiala care tine pe loc derularea contractului MApN – General Dynamics e legata de solutia pentru echipamentele si softul de comunicatii instalate pe blindatele Piranha 5. GD forteaza schimbarea solutiei Interactive Systems cu CSR, fapt care generaza atat reticenta specialistilor militari cat si probleme de incompatibilitate cu alte categorii de tehnica pe care este deja solutia Interactive. CSR are si o problema juridica legata de o cerinta clara din contract, aceea de a fi “o companie romaneasca”.

 

1 COMMENT

  1. domnu senator, n-ati inteles principiul colaborarii cu aliatii, aplicat inca de pe vremea URSS? Noi dam banii, comisionul primul, ei nu dau marfa…
    Asta, cu 850 milioane e mizilic, n-ati mers doar pe autostrada Bechtel, platita cu 4 miliarde si la care s-a pierdut contractul?

    Dar sa stam linistiti, tocmai ce avem votat un ministru al apararii hipercompetent care zice ca nu stie ce contine contractul de 850 de milioane! Eu il cred, omul nu minte… cum sa citeasca un contract care, foarte probabil, s-o fi pierdut, si el?
    Prietenii lui Biden sa ne traiasca!

Leave a Reply