Home Articole O figura aparte a crestinismului anticomunist a trecut la cele vesnice

O figura aparte a crestinismului anticomunist a trecut la cele vesnice

1598
0

A trecut la cele vesnice la 97 de ani o figura aparte a crestinismului anticomunist din Romania : Maica Stareta Semfora Gafton de la Manastirea Sf Maria din Techirghiol. A trait exact atatia ani ca si figura legendara Arsenie Papacioc, parintele duhovnic alaturi de care a petrecut zeci de ani la Techirghiol. Au impartasit amandoi aceeasi soarta a prigonirii de catre comunisti in anii ’50-’60.

Am avut privilegiul sa-i cunosc pe amandoi, sa ma bucur de binecuvantarea lor si sa ascult ceea ce cred ca se potriveste mai bine acestei tari. Pilde crestine curate, nepatate de influenta comunista atee a Estului, mincinoasa in trecut, manipulatorie astazi prin asa zise “valori si traditii” ce au ca scop doar tulburarea apartenentei acestui spatiu la sistemul de valori occidentale.

Maica stareta Semfora Gafton avea o biblioteca impresionanta, un pick-up si o colectie ampla de discuri de vinil, cu muzica clasica, era o persoana erudita si pretentioasa. Probabil tocmai de aceea a picat din dizgratia comunistilor care au fortat excomunicarea ei si au umilit-o.

Iata cateva din marturiile ei pretioase din trecut :

“Între timp au intrat ruşii în ţară. Am făcut Seminarul Teologic la Mănăstirea Horezu, timp în care am fost secretara Mănăstirii Plumbuita din Bucureşti, apoi am fost studentă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Am terminat facultatea, am devenit stareţă la Poiana Mărului, în Vrancea. Timp de trei ani, cât am rămas stareţă, am reparat cele două biserici ale mănăstirii. Cea mai mare dintre ele avea cinci turle, cu catapeteasmă lucrată în foiţă de aur. Cea mai mică servea cimitirului. În 1956 am terminat Teologia. Noi am fost o generaţie în Facultatea de Teologie care ne-am bucurat de cei mai mari profesori ai secolului al XX-lea. A fost o pleiadă de aur a dascălilor teologiei româneşti: Stăniloae, la el mi-am dat lucrarea de licenţă, Teodor M. Popescu, Nicolae Balcă, I. G. Coman. Combăteau marxismul în plin comunism. „Să vină domnul Marx încoace, să vedem dacă are dreptate…“, spuneau. Eram stareţă. La facultate m-am înscris la secţia Filologie – limbi clasice. Visul meu era să să stau în mănăstire şi să traduc din Sfinţii Părinţi. M-am înscris în 1956. Trecusem toate examenele cu brio. Dar la o singură materie nu am ştiut să scriu nici un cuvânt. La Istorie mi-a căzut „Ştefan cel Mare, domnia lui“, la Limba română subiectul era „Poezia lui Mihai Eminescu“. Cunoşteam bine opera lui Eminescu, îmi plăcea mult. La Marxism însă nu am ştiut să răspund la întrebarea: „De ce are Partidul Muncitoresc rolul de conducător?“. Habar nu aveam.”

(…)

“Şi a venit Decretul 410 din anul 1959…Eparhia Buzăului trecea cu cele mai multe mănăstiri existente, după cele din Moldova. Mănăstiri de călugări, de călugăriţe… Aşa că decretul s-a aplicat ad litteram. Am primit în scris că trebuia să părăsim mănăstirea. Şi nu doar eu. Toată obştea. Mănăstirea trebuia desfiinţată. Au plecat din mănăstire călugări doctori în teologie, licenţiaţi în teologie. O colegă de a mea de la Mănăstirea Răteşti din Buzău le-a spus celor care voiau să închidă mănăstirea: „Ştiu că nu iubiţi călugării şi că o să mă daţi afară. Dar nu o să vă las satisfacţia asta. Mai bine plec eu“. În schimb, eu am rămas în mănăstire şi am aşteptat decizia scrisă. Am plecat cu hârtia în mână şi cu sufletul plin de amărăciune. Mănăstirea se închisese. Când mi-am mai revenit, m-am prezentat la patriarhul Justinian, iar el a spus, dându-mi peste mâna care ţinea decizia de izgonire din mănăstire: „Poftim, licenţiată în teologie, nu corespunde Decretului 410!“. Patriarhul era un om care ţinea mult la monahi şi în general la oamenii bisericii. Dar nu putea să facă atunci mare lucru. Aşa au fost vremurile. Hârtia prin care eram obligată să părăsesc mănăstirea am păstrat-o până în 1989. În decembrie 1989, de bucurie, nu ştiu ce am făcut cu ea. Astăzi ar avea o valoare istorică importantă.După ce am terminat Teologia, am venit la Buzău, la episcop, pentru a spune că am terminat şcoala şi că mă pun la dispoziţia Bisericii. L-au chemat pe părintele exarh care-mi fusese naş de călugărie, Teofil Mocăniţă. Episcop era PS Antim Anghelescu. Şapte ani (1959-1966) am stat în afara mănăstirii, cu dorul nestins însă pentru călugărie. Nu mă mai puteam întoarce acasă la părinţi, aşa că am rămas în Galaţi, unde cunoşteam oraşul şi lucrasem o bucată de vreme la Tribunalul de acolo.”

(…)

“Era o cooperativă în Galaţi pentru covoare persane destinate exportului. Eu nu ştiam să lucrez în acest domeniu, nu mai lucrasem aşa ceva, dar aveau o secţie de făcut saci de rafie pentru pus ceapă, cartofi şi alte legume. Se plătea foarte prost, însă erau doamne care, pe lângă salariul soţului, voiau să mai ia câţiva bănuţi în plus. De la cooperativă mi s-a dat repartiţie la secţia aceasta de confecţionat saci, iar eu, ştiind că acesta ar fi singurul meu venit, am rămas acolo. Eram cu încă două maici. Lucram până ne dădea sângele pe nas, pentru ca la sfârşitul lunii să luăm un ban mai consistent. Cu primul salariu am plecat în piaţa Galaţiului ca să cumpărăm ceva de mâncare. Eu fiind dobrogeancă, îmi place foarte mult peştele. Am văzut şi raci. Şi mi-am zis: „Hai să cumpărăm raci“. Erau nişte sacoşe de plastic prin care ieşeau cleştii racilor. Femeia care îi vindea mi-a furat primii bani. Am ajuns acasă cu racii, dar banii nu mai erau. La cooperativă am stat ca muncitoare necalificată. De la preşedintele cooperativei până la cea mai simplă muncitoare din asociaţie toată lumea îmi spunea „maică“. Cu tot regimul comunist. M-au promovat de la muncitoare necalificată la funcţia de şef de producţie. La Biroul de partid din cooperativă au venit de la forul tutelar, de la UCECOM şi au spus: „Cum aţi putut să angajaţi într-un asemenea post o maică, şi mai ales o fostă stareţă de mănăstire? Răspunsul a fost simplu: „Ne-a impresionat cu munca ei, cu corectitudinea“. Sărbătorile religioase nu se ţineau. Paşti, Crăciun nu existau. Se lucra. Eram prima la poarta cooperativei. În schimb, de Crăciun ne duceam, îi colindam, de Bobotează îi stropeam cu agheazmă.

Fetele care erau tinere, nelăsate de mamele lor să ia pe cine voiau sau cele care nu se înţelegeau cu soţii lor şi chiar însuşi preşedintele, când avea probleme, toţi erau trimişi spunându-li-se: „Duceţi-vă la maica“. Când ieşeam în Galaţi pe stradă îmi săreau toate muncitoarele înainte să vorbească cu mine, despre problemele lor. Când m-am transferat la Episcopia din Galaţi, după trei ani de cooperativă, am stat un an de zile acolo. Între timp începuseră lucrurile să se mai schimbe. Era îngăduit turismul religios. Deschiderea către cei veniţi din Occident care doreau să viziteze mănăstirile mai vestite din Nordul Moldovei şi din alte părţi forţa cumva regimul să se poarte altfel. Cel puţin la suprafaţă.”

 

Maica proinstareţă de la Mănăstirea Techirghiol stavrofora Semfora Gafton s-a născut la 21 august 1922, primind din botez numele de Safta. În februarie 1944, la vârsta de 22 de ani intră în Mănăstirea Poiana Mărului, judeţul Râmnicu Sărat, azi în judeţul Vrancea. În 1947 devine rasoforă, pentru ca în 1955, pe când era în al III-lea an de facultate, să fie tunsă în monahism. Între 1952-1956 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Aici are ca profesori toată pleiada de aur a dascălilor de teologie din perioada interbelică şi imediat după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial: Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Teodor M. Popescu, Nicolae Lungu, Nicolae Chiţescu, Liviu Stan, Petre Răzuş, Nicolae Balcă. Este colegă de generaţie cu Antonie Plămădeală, fost mitropolit al Ardealului, Nestor Vornicescu, fost mitropolit al Olteniei, IPS Pimen al Sucevei şi Răduţilor, IPS Adrian Hriţcu al Europei Occidentale, Dan Zamfirescu.În anul 1956 a susţinut licenţa în teologie cu tema: „Maica Domnului în învăţătura ortodoxă“, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae. În acelaşi an, se întoarce ca stareţă la Mănăstirea Poiana Mărului. Urmare a efectelor Decretului 410 din 1959 este izgonită din mănăstire în primăvara anului 1960. A lucrat ca muncitor necalificat, iar din 1963 a fost angajată pe postul de magaziner şi mai apoi contabilă la Episcopia din Galaţi.În februarie 1967 i se permite reîntoarcerea în monahism şi este angajată ca ghid la Mănăstirea Curtea de Argeş. Un an mai târziu, în februarie 1968, este instalată stareţă la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirghiol.

Maine are loc inmormantarea la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol.

Biserica de lemn din manastire a fost construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVIII – lea, cu hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” si a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea de la Castelul Pelişor de la Sinaia.

Isi va odihni somnul de veci exact langa cel care i-a stat alaturi in convingerile crestine anticomuniste, Parintele Arsenie Papacioc.

Dumnezeu sa o odihneasca !

 

 

Leave a Reply