Sunday, July 6, 2025
22.1 C
Bucharest

Gorbaciov, groparul URSS, isi marturiseste credinta crestina

FILES-REAGAN-GORBACHEVOLYMPUS DIGITAL CAMERA50b3d3060c15f4d76902a4a563a87b76_764d96fa76

O posibila explicatie a disparitiei URSS si a imperiului comunist, imperiul raului.

Mihail Gorbaciov, insoţit de fiica lui, Irina, Gorbaciov a îngenuncheat şi s-a rugat timp de o jumătate de oră, în faţa mormântului. Vizita la Assisi, oraş în centrul Italiei, a fost descrisă de ziarul italian „La Stampa” drept o „perestroikă spirituală”, făcând referire la perioada în care fostul politician a condus URSS, când a iniţiat doctrina socialismului democratic.

Eforturile sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

„Pentru mine, Sfântul Francisc este un alt Iisus”, a declarat Gorbaciov. „Povestea lui mă fascinează şi a jucat un rol important în viaţa mea”, a adăugat fostul politician, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, potrivit adevarul.ro. Declaraţiile lui Gorbaciov au fost făcute după mai multe decenii în care a fost nevoit să se declare ateu, deşi au existat numeroase zvonuri despre convingerile lui religioase.

Mihail Gorbaciov, acum în vârstă de 77 de ani, s-a născut într-o familie cu părinţi creştini şi a fost botezat de Biserica Ortodoxă Rusă. Până acum, oficialul şi-a permis doar declaraţii panteiste, precum „natura este singurul meu Dumnezeu”, aşa cum a spus într-un interviu.

După ce şi-a încheiat rugăciunea, Gorbaciov a vizitat Biserica Sfântului Francisc. „Sunt foarte bucuros să fiu aici, într-un loc atât de important, nu doar pentru credinţa catolică, ci pentru întreaga umanitate”, a spus la final politicianul. Înainte să plece, Gorbaciov a cerut călugărilor mai multe cărţi care să-l ajute să cunoscă viaţa viaţa Sfântului Francisc.

Sfântul Francisc din Assisi, care a trăit în secolul al XII-lea în Italia, a fost întemeietorul Ordinului Franciscan. Iniţial a fost poet-cântăreţ, însă a spus că a primit o revelaţie divină şi s-a întors la Assisi unde şi-a dedicat pregătirii spirituale şi binefacerilor.

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img