Sunday, April 12, 2026
13.1 C
Bucharest

Gorghiu despre parlamentarii PNL : “Atât i-a dus capul”

Parlamentul a adoptat miercuri o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu s-a declarat “neplăcut surprinsă” de faptul că şi colegii săi, senatori şi deputaţi liberali, care au fost prezenţi la plenul reunit al Parlamentului, au votat pentru adoptarea legii prin care aleşii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în 2013 nu pot fi urmăriţi de ANI.

‘Înţeleg că s-a votat unanim. Credeţi-mă că sunt neplăcut surprinsă. Atât i-a dus capul. Mai mult de atâta nu am ce să comentez şi o să-i întreb şi eu pe cei doi lideri de grup de la noi, că de la PSD nu pot să am pretenţii, eram obişnuită să voteze aşa. Mă surprinde că sunt colegi de la noi care au votat cot la cot cu PSD. (…) Nu pot să-i înţeleg pe cei care au votat dezincriminarea faptelor de conflict de interese anterioare. O să cer o explicaţie. Nu mă puneţi să vă spun acum despre sancţiuni pentru că aş vrea să aud ceea ce spun liderii de grup’, a spus Alina Gorghiu, miercuri, la Parlament, citata de Agerpres.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img