Sunday, May 11, 2025
20.6 C
Bucharest

Hayssam : “100.000 dolari in echipamente am donat la PD”

Din spatele gratiilor, Omar Hayssam scrie pe Facebook despre relaţia cu Traian Băsescu dar şi despre medicul Mohammad Yassin.
Yassin ar fi spus că Omar Hayssam a fost scos din închisoare cu ajutorul lui Traian Băsescu. Hayssam mai povesteşte cum a ajuns să sponsorizeze campania electorală a lui Traian Băsescu din 2004, dar şi despre relaţia dintre Băsescu şi Mohammad Yassin, medicul care a negociat răpirea jurnaliştilor din Irak.
Omar Hayssam spune că a finantat campania din 2004 fără să primească vreo chitanţă.
“Am decis să donez PD-ului echipamente medicale în valoare de peste 100.000 de dolari americani. Am achiziţionat aceste echipamente şi le-am dus la sediul PD-ului din strada Modrogan nr.1, sector 1, eu împreună cu Mohamed Munaf şi Mohammad Yassin. Acolo ne-am întălnit cu George Albu, căruia i-am spus că aceasta este o donaţie pentru partid. Acesta mi-a mulţumit şi i-a dat şoferului camionului o adresă din Tărgovişte, spunăndu-i să ducă echipamantele medicale la acea adresă. Am plecat desigur fără nicio chitanţă, ca de fiecare dată.”
Realizatorul emisiunii “Punctul de Întâlnire”, Radu Tudor, a explicat că dezvăluirile lui Hayssam sunt tardive, dar că se strânge laţul în jurul lui Traian Băsescu.
 
“Sunt tardive aceste dezvăluiri ale lui Hayssam, dar cred că procurorii vor fi interesaţi. Este evident că se strânge laţul în jurul lui Traian Băsescu, totul îi va veni de hac până la urmă. Hayssam nu mai are nimic  de pierdut acum. Nu mă miră povestea asta. Până la urmă şi Băsescu trebuie să plătească, la fel ca toţi ceilalţi care au fost arătaţi cu degetul până acum.”

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img