Friday, November 21, 2025
8 C
Bucharest

Heirup Ciolos crapa : PNL n-are nici un fel de relatie cu USR

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, la Adevărul Live, că nu există niciun fel de relaţie între PNL şi USR, precizând că nu s-a discutat despre o alianţă politică între cele două partide, nici preelectorală, nici postelectorală, singurul punct care îi uneşte fiind propunerea de prim-ministru.

”Nu există niciun fel de relaţie între PNL şi USR. Vorbim despre un partid care e înfiinţat de 6 luni, vorbim de o structură care a impulsionat nevoia de reformă în viaţa politică, dar e un partid care va trebui să confirme. Nu ştiu care va fi parcursul lui în Parlament, îmi doresc să intre în Parlament pentru că reprezintă un anumit electorat care probabil nu se mai regăseşte în partidele tradiţionale. Nu am vorbit nici noi şi nici ei despre o alianţă politică la nivelul Parlamentului, nici preelectorală, nici postelectorală, ci punctul care ne uneşte este propunerea de prim-ministru. Vom vedea după alegeri la ce formule de discuţii se va ajunge cu cei din USR şi evident că îmi doresc un Cabinet cu Dacian Cioloş prim-ministru, cu susţinerea parlamentară a unui spectru cât mai larg”, a declarat Alina Gorghiu potrivit news.ro

Hot this week

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Topics

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Bolojan încalcă angajamentele României în NATO, când avem război la graniţă?

Liderii coaliției au discutat luni seara, din nou, despre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img