Home Articole Hunor catre PPE : “Independenţa justiţiei şi statul de drept nu sunt...

Hunor catre PPE : “Independenţa justiţiei şi statul de drept nu sunt afectate de legile adoptate de Parlamentul României

4883
12
SHARE

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că independenţa justiţiei şi statul de drept nu sunt afectate de legile adoptate de Parlamentul României, cu referire la o poziţie exprimată de preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul.

‘Încă de săptămâna trecută am transmis un punct de vedere către preşedintele Daul, în care noi am explicat cu argumente de ce cele trei legi adoptate nu afectează în niciun fel statul de drept, nu influenţează în niciun fel lupta împotriva corupţiei şi nu suspendă independenţa justiţiei. Mai mult decât atât, prin întâlnirea Consiliului Superior al Magistraturii, cred că, din acest punct de vedere, chiar întăreşte şi independenţa justiţiei de sfera politică. Eu rămân consecvent că cele trei legi adoptate, inclusiv responsabilitatea magistraţilor, nu schimbă direcţia României şi nu afectează statul de drept’, a subliniat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR susţine că formaţiunea sa politică este amestecată în lupta politică a popularilor europeni cu socialiştii şi se arată surprins că preşedintele PPE n-a reacţionat atunci când ar fi fost afectate drepturile minorităţilor din România.

‘Eu regret că Joseph Daul nu a luat o poziţie fermă când drepturile minorităţilor în România au fost afectate, dar, în acelaşi timp, eu văd că este o luptă politică normală între PPE şi stânga socialistă şi, din păcate, şi pe noi ne-au amestecat în această luptă politică. Sigur, de la Bruxelles totul se vede puţin altfel, totul se vede un pic diferit, dar eu în continuare sunt convins că aceste trei legi – şi nu vorbesc de Codul Penal, nu vorbesc de Codul de Procedură Penală, nu vorbesc de preluarea directivei – nu au afectat şi nu afectează nici statul de drept, nici independenţa justiţiei faţă de politic’, a conchis Kelemen Hunor.

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticat joi votul din parlamentul de la Bucureşti privind modificarea legilor justiţiei, estimând că “independenţa justiţiei din România este în pericol”, relevă un comunicat de presă al PPE.

‘Astăzi este o zi tristă pentru România şi pentru toţi cetăţenii români care au protestat în stradă pentru a apăra independenţa justiţiei. Separarea puterilor în stat este un pilon al democraţiei. Sistemul de justiţie nu ar trebui pus niciodată sub control politic într-un stat membru al Uniunii Europene. Acţiunile majorităţii politice conduse de socialişti subminează statul de drept din România. Sunt simptome ale unei democraţii bolnave”, a subliniat Daul.

Potrivit acestuia, “modificările legilor justiţiei şi amputarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt alarmante”.

Joseph Daul a adăugat că sunt în joc stabilitatea şi credibilitatea României. “Justiţie slăbită înseamnă mai multă corupţie; mai multă corupţie înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obişnuiţi. Cu un an înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiţie independentă şi combate corupţia’, a menţionat el.

Senatul României a adoptat, în şedinţa plenului de joi, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. S-au înregistrat 81 de voturi ‘pentru’ şi 28 ‘împotrivă’.

De asemenea, plenul a aprobat raportul Comisiei speciale pentru legile justiţiei, care nu a adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti.

Printre cele mai importante modificări aduse de Comisia specială se află cea conform căreia ‘plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei’, scrie Agerpres.

 

12 COMMENTS

  1. Se urla din tara dar nu se deplaseaza la PPE sa le spuna direct in fata! Unicat e dl.Diaconu Mircea care mai da cartile pe fata,cam singurul demnitar real care reprezinta acest popor cu demnitate!

    • Aho, aho, romani si frati,
      In anul nou sa va sculati
      Cu visul ca s-a dus de tot
      Guvernu-acesta mafiot!

      Avem un stat de infractori
      Ce te ajuta ca sa mori,
      C-au luat aceste minti demente
      Si banii de medicamente!

      Voi stati inchisi ca-ntr-un cavou!
      Eu va doresc in anul nou
      Ca, inafar’ de sanatate,
      Sa va treziti in libertate!

      Cand infractorii, din vacanta,
      Va fura si n-aveti speranta,
      Cand viitorul e tot trist,

    • Acum e toata:

      Aho, aho, romani si frati,
      In anul nou sa va sculati
      Cu visul ca s-a dus de tot
      Guvernu-acesta mafiot!

      Avem un stat de infractori
      Ce te ajuta ca sa mori,
      C-au luat aceste minti demente
      Si banii de medicamente!

      Voi stati inchisi ca-ntr-un cavou!
      Eu va doresc in anul nou
      Ca, inafar’ de sanatate,
      Sa va treziti in libertate!

      Cand infractorii, din vacanta,
      Va fura si n-aveti speranta,
      Cand viitorul e tot trist,
      Scaparea noastra e #REZIST!

  2. “Să nu uiţi. Darie ! Nimic să nu uiţi. Să spui copiilor tăi şi copiilor pe care-i vor avea copiii tăi să le spui… Sa nu uiti, Darie.”
    “Cum să uit ? Nimic n-am uitat îmi aduc aminte de fiecare …
    – Descult – roman de Zaharia STANCU.
    Despre unguri si prietenia lor:
    La numai trei zile de la intrarea armatei ungare de ocupație, a început o serie de masacre împotriva populației civile românești. Acestea au avut o intensitate crescută în primele două săptămâni de la anexarea teritoriului. În doar 11 zile au fost asasinați aproximativ 1.000 de români. Cel mai afectat de omoruri a fost județul Sălaj, unde au fost masacrați 477 de români.[4]

    Nușfalău, 8 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    Nușfalău este o comună din județul Sălaj, la 39 km de orașul Zalău. După ce la 7 septembrie 1940, armata ungară a intrat în Șimleul Silvaniei, iar o zi mai târziu în Zalău, la Nușfalău a avut loc un masacru împotriva unor români. Victime au fost 11 oameni, două femei și 9 bărbați, din satul bihorean Almașu Mare, care au fost prinși de evenimente în zona Nușfalău în timp ce mergeau acasă.

    Faptele au fost stabilite de Tribunalul Poporului din Cluj, prin hotărârea nr. 1, sentința publică, din 13 martie 1946. În dimineața zilei de 8 septembrie 1940, la ieșirea din Nușfalău, oamenii au fost opriți din drum de localnicul etnic maghiar Zoltán Szinkovitz (Sinkovits?), localnic din comună, și de un soldat ungur, care-l însoțea. Potrivit sentinței Tribunalului Poporului, cei doi maghiari au readus victimele în centrul satului, le-au percheziționat, fără a găsi nimic compromințător contra lor, și-au însușit obiectele personale, le-au bătut sistematic și le-au împus cu baionetele. Cele două femei au fost lăsate în libertate. Cei nouă bărbați au fost duși într-o căruță militară spre comuna Zăuan, până la circa 500 de metri de intrarea în comună, unde românii au fost uciși prin înfingerea baionetei în inimă. Concomitent, alți doi localnici etnici maghiari, din proprie inițiativă, le-au prins pe cele două femei lăsate libere și le-au dus la locul masacrului, unde au fost înjunghiate și ele.[5] Cadavrele au fost înmormântate sumar și acoperite cu frunze. Înhumarea în cimitirul din Nușfalău a avut loc numai peste câteva zile, la stăruința localnicilor, după ce cadavrele începuseră să se descompună. Numele etnicilor maghiari este cunoscut, iar ei au fost pedepsiți de Tribunalul Poporului din Cluj, dar militarii unguri implicați în crimă au rămas neidentificați.

    Treznea, 9 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Masacrul din Treznea.

    Monumentul din centrul comunei dedicat victimelor din Treznea
    Printre cele mai mari tragedii împotriva românilor săvârșite de armata ungară în zilele înaintării pe teritoriul anexat este și masacrul de la Treznea, comună din județul Sălaj, la 15 km de Zalău. Trupe maghiare din batalionul 22 Grăniceri din Debrețin, sub comanda locotenentului Ákosi, au intrat în localitate la 9 septembrie. Primele victime au fost câțiva copii care păzeau vitele la păscut. Cadavrele copiilor au fost descoperite ulterior pe izlazul comunal. După ocuparea satului, militarii unguri au dezlănțuit măcelul. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitralieră, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.[6]

    Versiunea oficială dată publicității la Budapesta a fost aceea că trupele maghiare intrate în comuna Treznea au fost atacate cu focuri de armă de fiica preotului din localitate și de alți localnici. Această relatare este un fals, întrucât există dovezi care atestă că masacrul a fost premeditat, armata horthystă abătându-se din marșul său pentru a-i ataca pe românii din sat. Versiunea maghiară este infirmată și de un general ungur, care a intervenit în ultimul moment, diminuând dimensiunea dezastrului și mustrându-l pe locotenentul Ákosi, declarând textual:[7]

    „Cum au putut ataca armata acești moșnegi, aceste femei și acești copii din brațele mamelor? Trebuie să vă fie rușine pentru ceea ce ați făcut. Aceasta este o rușine, care va rămâne înscrisă pe obrazul armatei maghiare.”
    În fiecare an la 9 septembrie, sătenii din Treznea comemorează victimele acestui masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

    Ip, 13/14 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Masacrul din Ip.
    Cea mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară, în complicitate cu etnicii maghiari locali, în care au căzut cele mai numeroase victime inocente -157 de morți[4]- cu ocazia ocupării Ardealului, a fost cea de la Ip, localitate din județul Sălaj, la 45 km de Zalău. Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit în proces, la 13 martie 1946, de Tribunalul Poporului din Cluj.

    Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri omorîți într-o explozie care se produsese în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Zoltán Vasvári a plecat la 13 septembrie 1940 din Nușfalău, unde se afla cantonat, și s-a îndreptat cu compania sa spre Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici a fost de asemeni una fictivă, întrucât explozia în care își pierduseră viața cei doi militari se produsese din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.

    Locotenentul Vasvári a sosit la Ip în noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 23.00. Soldații, împreună cu câțiva etnici maghiari civili, au început să vâneze casele românilor. Aceștia erau treziți din somn și uciși cu cruzime. Localnicii unguri erau folosiți pentru a indica gospodăriile românești. A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitirul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la cimitir.

    În fiecare an, la 14 septembrie, sătenii din Ip comemorează victimele acestui masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

    Cerișa, 15 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    Fără a mai exista și în acest caz vreun motiv de represalii, o companie de militari unguri neidentificați, conduși de doi ofițeri, a intrat, în dimineața zilei de 15 septembrie, în satul Cerișa, județul Sălaj. Date despre masacru sunt conținute în aceeași sentință emisă în 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj. Soldații neidentificați au adunat din localitate 64 de români, pe care i-au dus pe dealul de lângă comună. În timpul strângerii sătenilor, aceiași militari au împușcat șapte oameni. Ajungând la locul amintit, unul dintre ofițeri a ordonat evreilor să iasă în față și astfel au ieșit cinci persoane, care au fost îndrumate, sub pază, pe celălalt versant al dealului. Apoi celor 59 de români rămași li s-a poruncit să fugă pe deal în jos. Soldații, la ordinul ofițerului, au deschis focul asupra grupului care alerga. Norocul celor proscriși în acest fel la moarte a fost că au reușit să se ascundă la timp prin râpele și cutele de teren ale dealului, încât numai Gavril Herța din comuna Cosniciul de Jos a fost împușcat mortal. Concomitent, pe celălalt versant s-a procedat la fel cu cei cinci evrei, dintre care patru au fost împușcați.[5]

    Marca, 15-16 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    În dimineața zilei următoare masacrelor de la Ip, o companie de honvezi, din unitatea cantonată la Șimleul Silvaniei, și-a făcut apariția în comuna Marca, din județul Sălaj, la 55 km de Zalău. Compania era însoțită de civili maghiari din Ip, dintre care unii erau îmbrăcați în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți. În zilele de 15 și 16 septembrie 1940 acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuza și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case doi evrei, trei slovaci și șase români. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost retorsiunea militară. Nici în acest caz pretextul nu era valid, deoarece în această comună nu numai că nu aveau nimic de reprimat, neîntâmplându-li-se nimic, dar prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare.[8]

    Brețcu, 16 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    La 12 septembrie 1940, Niculae Boldea din Brețcu, județul Covasna, și fiul său mai mare, omonim, au fost închiși la primăria localității, pe motivul că tatăl s-a plâns că fiul a fost bătut de un localnic maghiar. Armata ungară a intrat în comună la 13 septembrie, iar căpitanul comandant al subunității respective a dispus ținerea în continuare în arest a românilor. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 au fost devastate casele la aproximativ 20-30 de români. La acțiune au participat localnici și soldați unguri. La 14 septembrie a fost arestat și fiul cel mai mic al lui Boldea, în vârstă de 14 ani.

    La 16 septembrie 1940, mai mulți soldați unguri au mers la casa familiei Boldea sub pretextul de a lua haine și alimente necesare pentru expulzarea bărbaților în România. După ce au luat cele trebuincioase, s-au întors la primărie, unde au dispus ca victimele să fie urcate într-un camion, ce a pornit mai apoi spre graniță. Militarii s-au oprit însă pe vârful Măgheruș, unde Boldea și cei trei fii ai lui (Demian Nicolae, Demian Ioan și Demian Drăgan Nicolae) au fost împușcați și apoi îngropați.[8]

    Mureșenii de Câmpie, 20 septembrie 1940[modificare | modificare sursă]
    Tragedia familiei preotului român Andrei Bujor din satul clujean Mureșenii de Câmpie și a altor locuitori din comună a avut loc după instaurarea oficială în Transilvania ocupată a administrației militare ungare. În localitate erau cantonați soldați conduși de locotenentul Gergely Csordás, din Regimentul 19 honvezi din orașul Nyíregyháza.[9]

    Modul în care s-a desfășurat această atrocitate a fost stabilit de aceeași instanță clujeană, Tribunalul Poporului, la 13 martie 1946. În casa preotului român, care era căsătorit și avea trei copii, erau cantonați mai mulți soldați unguri. Fiind deranjat de agresivitatea militarilor, părintele a plecat la Cluj pentru a solicita intervenția comandamentului militar, dar s-a întors la 20 septembrie, seara, neobținând nimic la Cluj. Locotenentul Csordás a trimis în casa preotului Bujor o patrulă de 12 soldați înarmați cu ordinul precis de a-l extermina împreună cu toată familia, precum și cu cei arestați în aceeași după amiază: cantorul Ioan Gurzău și soția Valeria, învățătorul Gheorghe Petrea împreună cu soția Natalia, fiica Rodica în vârstă de 5 ani și soacra Ana Miron. Soldații trimiși i-au împușcat pe toți cei prezenți în casa parohială – și anume pe membrii familiei Bujor – în camerele de culcare, iar pe ceilalți prin curte. Aceeași soartă a avut-o și servitoarea preotului, Șarolta Juhász, de etnie maghiară. Victimele, în număr de 11, au fost îngropate în aceeași noapte în curtea casei. S-a dovedit apoi în fața Tribunalului Poporului că masacrul a fost comis la îndemnul contelui Albert Wass, care îl ura pe părintele Bujor din cauza unui teren de vânătoare și pentru că vedea în el un român naționalist.

    Cronologia altor masacre[modificare | modificare sursă]
    În satul bihorean Mihai Bravu seria atrocităților împotriva etnicilor români a început la 7 septembrie 1940. Până în acea zi, nordul județului Bihor a fost ocupat complet de armata ungară. În localitate, 22 de țărani români, printre care și doi copii, au fost adunați pe câmp și împușcați de soldați unguri.[4]
    La 8 septembrie 1940, în satul Ciumărna din județul Sălaj, trupele ungare au ucis 11 persoane, în timpul înaintării lor spre partea centrală Ardealului de Nord.[6]
    La 9 septembrie 1940, la Zalău, soldați maghiari rămași neidentificați au intrat în casele românilor Grigore Vicaș și Gheorghe Prunea, unde i-au împușcat mortal, împreună cu soția și fratele lui Vicaș, precum și pe soția lui Prunea, însărcinată în ultima lună. În colțul casei lui Vicaș, aceiași soldați l-au mai ucis pe Nicolae Pop, țăran din Treznea care venise cu lapte la Zalău. Numărul victimelor a fost de 27.[10]
    10 septembrie 1940: la Huedin, trupele ungare, în marșul spre Cluj, i-au maltratat și omorât pe protopopul ortodox Aurel Munteanu și pe polițistul Gheorghe Nicula.[5]
    La 13/14 septembrie 1940, în comunele Belin și Zăbala din județul Trei Scaune, astăzi Covasna, trupele ungare sosite în aceste localități au atacat și vandalizat casele românilor, oamenii fiind bătuți și maltratați pentru a fi determinați să se refugieze în România. Mai multe familii și-au părăsit căminele și au trecut noua frontieră, iar alții au fost expulzați de autoritățile ungare, proprietățile fiindu-le confiscate.[11]
    La 16 septembrie 1940, honvezi unguri neidentificați au ucis cu focuri de armă în comuna Halmășd, județul Sălaj, trei localnici români, iar în dimineața zilei următoare au împușcat șapte membri ai familiei Maticec, între care un nou-născut, de numai 5 luni. Și această crimă este consemnată în în sentința din 13 martie 1946 a Tribunalului Cluj.
    La 16/17 septembrie 1940, în comuna bihoreană Sântion, familia țăranului Gheorghe Tipănuț a fost maltratată de câțiva soldați unguri. Soția lui Tipănuț a fost lovită cu revorvelul și cu picioarele, iar Tipănuț împreună cu cei doi fii ai săi au fost împușcați. Dintre membrii de parte bărbătească ai familiei, a scăpat cu viață numai mezinul.[12]
    La 16 septembrie 1940, în satul Cosniciu de Sus, județul Sălaj, un grup de militari unguri a scos din caselor lor mai mulți români, dintre care 11 au fost omorâți. La 18 septembrie 1940, un alt grup militar ungar l-a prins și împușcat pe localnicul Dumitru Costelaș. În tot timpul masacrelor, soldații erau însoțiți de civili neidentificați, originari din comunele vecine. Ei indicau militarilor casele românilor.[12]
    18 septembrie 1940: în comuna Camăr, din județul Sălaj, patru români au fost uciși în pădurea Zăuan, după ce fuseseră schingiuți și mutilați.[12]
    În zilele de 18-21 septembrie 1940, în comuna clujeană Aghireș, a fost maltratat și omorât un român. În toamna anului 1940, Iosif Kovács, ca primar al comunei, a desfășurat o activitate ostilă populației românești și evreiești, pe care le-a denunțat comandantului militar în baza unei liste cu numele celor ce urmau a fi maltratați. Astfel, săteanul Gheorghe Boc a fost ridicat de acasă în seara zilei de 18 septembrie de o patrulă ungara și a fost torturat bestial timp de câteva zile. A fost silit să-și sape singur groapa, apoi a fost împușcat, iar trupul i-a fost ciopârțit cu săbiile. Ulterior a fost înhumat pe malul unui râu, unde cadavrul a fost descoperit întâmplător, la scurt timp după asasinare.[13]
    La 22 septembrie 1940, în satul Sucutard, din județul Cluj, au fost asasinați doi români și trei evrei. La îndemnul familiei de grofi unguri Wass din localitate au fost arestați cetățenii Iosif Moldovan și Ioan Câț, care în 1938 intentaseră un proces penal împotriva contelui Albert Wass sub învinuirea de producere a unor leziuni corporale. Au fost reținute și Estera și Rozalia Mihály, bănuite de Wass de activitate comunistă și că l-ar fi denunțat pe Wass la autoritățile românești. La 22 septembrie, cei patru arestați au fost duși sub pază militară în comuna Țaga, unde a doua zi dimineața au fost împușcați și aruncați în groapa comună.[9]
    În octombrie 1943, în comuna Suciu de Sus, județul Someș interbelic, astăzi județul Maramureș, au fost împușcați doi români, în timp ce încercau să se ascundă de militarii unguri.[14]
    Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1944[modificare | modificare sursă]
    Seria crimelor împotriva populației românești din Transilvania ocupată a fost reluată în toamna anului 1944, imediat după ce România a încheiat armistițiu cu Aliații. Atrocități au fost săvârșite și în câteva localități din partea de Ardeal care aparținea României, acele așezări aflându-se în imediata apropiere a graniței.

    Band, Grebeniș, Oroiu, septembrie 1944[modificare | modificare sursă]
    Imediat după armistițiul României cu Aliații, localnici etnici maghiari înarmați, în colaborare cu grănicerii de la pichetul ungar din comuna Band, județul Mureș, au atacat prin surprindere frontiera română și l-au omorât pe sergentul Predescu. Zeci de români din satul Mărășești au fost ridicați din casele lor și închiși, cu cătușe la mâini, într-o pivniță, iar gospodăriile le-au fost vandalizate.

    Trecând apoi frontiera, aceiași făptași au jefuit comuna Grebeniș, unde au împușcat trei localnici și i-au ridicat pe românii care nu apucaseră să se refugieze. Ducându-i până la graniță, maghiarii i-au umilit, silindu-i să sărute pietrele de hotar și să mulțumească că au ajuns pe “teritoriul sfânt al Ungariei”. Alți doi români din satul Oroiu au fost bătuți și ulterior uciși.[15]

    Sărmașu, 15 septembrie 1944[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Masacrul de la Sărmașu.

    Cimitirul de pe dealul Suscut de la marginea comunei clujene Cămărașu al celor 126 de evrei din Sărmașu uciși de horthyști
    În toamna anului 1944, 126 de evrei din orașul Sărmașu, județul Mureș au fost uciși și mai mulți români torturați, apoi deportați. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Sărmașu a rămas în cadrul României, aflându-se la mai puțin de o oră de mers pe jos de granița cu Ungaria.[16] La începutul războiului, localitatea avea o populație de aproximativ 3.200 de oameni, împărțită pe etnii aproape egal între români și maghiari, precum și circa 200 de evrei.[17] La 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților, armatele germană și ungară a organizat o ofensivă puternică împotriva noului inamic, reușind să pătrundă în Câmpia Transilvaniei pe o adâncime de circa 30–60 km, peste linia de frontieră existentă atunci. La 5 septembrie 1944, comuna Sărmașu a fost ocupată de armata ungară. A început opresiunea împotriva evreilor și românilor locanici. Populația maghiară din zonă, care sprijinea cauza Ungariei, în dorința recâștigării întregii Transilvanii, a început, împreună cu Garda Maghiară, să jefuiască casele evreilor și românilor.[18] La 9 septembrie 1944, o echipă de jandarmi unguri a ridicat din casele lor pe mai mulți români care avuseseră funcții importante în administrația comunei. Au fost duși într-un lagăr improvizat din Sărmaș. Au fost torturați timp de câteva zile. Potrivit sentinței pronunțate la 28 iunie 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj, “In lagăr li s-a aplicat un tratament cât se poate de neomenos, constând în bătăi, maltratări și înscenarea de execuții în timpul nopții. De exemplu, o dată toți românii din lagăr au fost scoși în curte, puși în genunchi (“La biserică”), iar, după acest exercițiu, toți, fără deosebire de vârstă, au fost puși să se dea peste cap până la istovire.”

    La 15 septembrie 1944, unii dintre români au fost eliberați, iar alți 18 au fost deportați în Ungaria. Aceștia au fost duși cu camionul în Cluj, unde au fost încolonați și puși să mărșăluiască, escortați de polițiști civili, pe drumul spre Jibou și apoi la Budapesta.[18] Unul dintre deportați și declarați morți a fost Iuliu Moldovan, tatăl actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. A fost ucis și preotul Micu, un om în vârstă de aproape 80 de ani. Numărul tuturor românilor deportați care și-au pierdut viața nu se cunoște cu exactitate.

    Tărian, 29 septembrie 1944[modificare | modificare sursă]
    În condițiile fluctuațiilor înaintării și retragerii frontului în septembrie 1944, satul Tărian din județul Bihor a fost reocupat de trupele germano-maghiare la 29 septembrie 1944 și, întrucât așezarea se aflase în Ardealul cedat, în localitate au revenit și jandarmii unguri. S-au format două echipe de gardă, pentru satul Tărian, cât și pentru localitatea vecină, Girișul de Criș.

    Seara, echipa responsabilă pentru Tărian, condusă de Alexandru Harmathi junior a trecut la hărțuirea gospodariilor românești. Au fost uciși 15 oameni și câțiva răniți grav. După crime, garda s-a deplasat în satul Girișul de Criș, în scopul unor crime similare. Au fost opriți însă de echipa de pază de acolo, sub comanda localnicului Alexandru Vagaszki, care l-a dezarmat pe Harmathi.[19]

    Prundu Bârgăului, 10 octombrie 1944[modificare | modificare sursă]
    La 10 octombrie 1944, în toiul luptelor din zona Bârgăului dintre unități române și sovietice, pe de o parte, și trupele germano-ungare, pe de altă parte, a avut loc o acțiune de agresiune împotriva populației românești civile. În toamna anului 1944 în acea zonă erau staționate, în retragere, Divizia 27 de grăniceri secui și Regimentul ungar 33 vânători de munte.

    Au fost arestați circa 20 de localnici români din Prundu Bârgăului și au fost trimiși la Bistrița, de unde însă li s-a dat drumul după două zile. Șapte dintre ei au fost arestați din nou și închiși într-o pivniță. În noaptea de 10 octombrie, românii au fost scoși și duși la marginea unui șanț de apărare antiaeriană, unde au fost împușcați și aruncați în șanț. Una dintre victime, preotul Augustin Pop a fost rănit mai ușor și a reușit să scape cu viață, prin fugă. Tot atunci a fost ridicat de acasă și funcționarul Popovici și dus spre o destinație necunoscută, de unde nu s-a mai întors niciodată.[18]

    Moisei, 14 octombrie 1944[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Masacrul de la Moisei.
    În seria atrocităților îndreptate împotriva populației civile românești se înscrie și masacrul din comuna Moisei, județul Maramureș. 31 de țărani români au fost adunați într-o casă și uciși de soldații unguri aflați în retragere. Au scăpat cu viață numai doi oameni. Aceștia erau internați în lagărele de muncă din orașul maramureșean Vișeu de Sus, acuzați de “trădare de patrie”. De aici, cei 31 de români au fost duși cu un camion la Moisei, satul fiind evacuat complet. 12 dintre au fost închiși într-o căsuță de lemn și împușcați de soldații maghiari care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. Masacrul a avut loc în jurul orei 15. În noaptea următoare, militarii unguri au dat foc satului. Au ars circa 300 de case. Cadavrele intrate în putrefacție au fost îngropate la două săptămâni după comiterea crimelor, când localnicii, evacuați de autorități, au revenit la gospodăriile lor.[18]

    Cronologia altor masacre[modificare | modificare sursă]
    La începutul lunii septembrie 1944, în comuna clujeană Cătina, situată la noua frontieră de după Dictatul de la Viena, mai mulți etnici maghiari localnici au jefuit casele românești din localitate, au omorât o fată în vârstă de 16 ani și au rănit alți doi oameni.[20]
    În toamna anului 1944, în satul Răchitiș, județul Harghita, un ofițer din armata ungară a omorât șapte români. Ofițerul se ocupa cu aprovizionarea Batalionului 5 secuiesc de graniță. Sub pretextul bănuielii că erau partizani, au fost arestați șapte păstori care se aflau ascunși în pădurea satului. Oțerul a dispus formarea unui pluton de execuție, însă plutonul a refuzat să-i împuște. Au fost aleși alți soldați care i-au împușcapt pe cei șapte români.[21]
    La 5-7 septembrie 1944, grăniceri unguri, alături de civili din comuna mureșeană Șincai, au trecut frontiera în satul Fânațe, unde au omorât trei localnici români. De teamă să nu fie maltratat, aflând că a fost căutat, Gheorghe Ursuț s-a spânzurat în curtea casei sale. Aceeași bandă a jefuit și incendiat gospodăriile românești.[22]
    La 8 septembrie 1944, satul Ozd, județul Târnava Mică interbelic, azi județul Mureș, preotul maghiar din localitate predă trupelor maghiare doi ciobani români. Aceștia au fost duși sub escortă în orașul Luduș, unde au fost executați prin împușcare și îngropați.[23]
    La 23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români. Armata română le-a descoperit cadavrele dezbrăcate și înhumate în islazul comunei.[19] * La 24 septembrie 1944, în timpul luptelor dintre armatele ungară, sovietică și română, în Turda au fost asasinați 18 români. Aceștia, în special femei și copii, se adăposteau de barajul de artilerie sub un pod de cale ferată. Au fost împușcați de militari unguri.

  3. Mă întreb care-i trocul dintre Dragnea și UDMR…oare liceul de la Târgu Mureș o fi făcând parte din el?

  4. Încet încet vor primi hotii ăștia un pumn în nas sa le curgă sângele pe față…au distrus tara asta politicieni ratați aliați cu ungurii intotdeauna!

    • Carmencito, ai uitat vremurile când UDMR-ul avea portofolii de ministru?
      Unul chiar a avut tupeul să depună jurământul în limba maghiară. Parcă Ritli, la sănătate, dacă nu mă înșel!

  5. Andrei Pleșu ne reaminteşte despre o postare a sa pe pagina de socilaizare, foarte actuală, despre cei care au trăit în comunism şi au rămas marcaţi, dar, ceea ce îl sperie cel mai tare este generaţia de acum care apelează la modelele din trendurile vechi occidentale, spunând: mai bine niște traumatizați ca noi, decât niște vițeluși veseli.
    „Cei care am trăit comunismul suntem, inevitabil, într-un fel sau altul, marcați. Pe de altă parte, mă sperie când văd o generație foarte tânără care n-a trăit comunismul și care tinde să-l recupereze fără să-l fi trăit. E cool.
    Am mereu experiența asta și văd oameni tineri, foarte înzestrați, foarte citiți, care nu-și mai iau ideile din experiența trăita, ci le iau din modele, din trendurile occidentale.
    Au școli făcute acolo, au umblat și ei preiau acum comunismul nu din istoria locală, ci din ideologia vestică. Asta mă sperie şi atunci îmi vine să spun, mai bine niște traumatizați ca noi, decât niște vițeluși veseli. “

  6. In legatura cu Legile Justitiei , are dreptate , dar cu drepturile minoritatilor MINTE !!! NICIODATA IN ROMANIA – MINORITATILE NU AU AVUT DE SUFERIT !!!

    • IN CE TARA DIN LUME – VREO MINORITATE – ARE DREPTURILE PE CARE LE ARE , MINORITATEA MAGHIARA IN ROMANIA ???

Leave a Reply