Friday, May 1, 2026
11.9 C
Bucharest

Imagini din apocalipsa meteo provocata de “ciclonul bomba”

În timp ce furtuna Eleanor face ravagii în Europa, americanii se pregătesc de venirea “Ciclonului-bombă”, o furtună fenomen, care va îngheţa Coasta de Est a Statelor Unite. Meteorologii au emis deja o avertizare de vreme severă.

„În afară de zăpadă şi de acumulările de gheaţă, vântul puternic ar putea sufla în rafale şi ar putea doborî copaci ori cauza pene de curent”, au avertizat cei de la Serviciul Meteorologic Naţional.

Imagini pentru bomb cyclone freeze firefighters

Aduce temperaturi de până la minus 45 de grade Celsius şi deja a ucis 16 oameni până acum. Aerul polar a schimbat clima din însoritul stat Florida pentru prima dată în trei decenii: a nins în zone unde acum ar fi trebuit să fie 27 de grade.

„E frig! E extrem de frig…Ninge de ore bune aici, în Cape May…Meteorologii spun că vântul atinge 48 km/h, dar vă spun sincer că aici, pe plajă, se simte mult mai intens”, spune Tony Dokoupil, reporter CBS.
Din Maine până în Florida, toată coasta de est a Statelor Unite este sub un val de aer polar. Furtuna a adus un strat gros de zăpadă, ger pătrunzător şi vânt care bate cu 100 de kilometri pe oră. Zeci de mii de locuinţe au rămas fără electricitate şi mii de curse aeriene au fost anulate. Pe aeroportul „La Guardia”, New York, 90% dintre avioane nu mai zboară, iar sălile de aşteptare sunt arhipline. Nici pe şosele nu este mai bine. Circulaţia a devenit imposibilă.
Imagine similară

Furtuna este rezultatul unui fenomen pe care specialiştii îl numesc ciclonul-bombă, ce duce la scăderea rapidă a temperaturilor. Gerul a îngheţat totul – de la cascada Niagara, până la fântânile arteziene din New York şi Philadelphia.

Meteorologii spun ca 75% din populatia SUA va simti efectele ciclonului. Pe coasta de Est, vor fi simtite virfuri extrem de periculoase ale gerului de -40 de grade ! Atmosfera de Polul Nord pe care zonele urbane nu le pot suporta fara efecte dramatice.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img