Friday, November 13, 2026
21.1 C
Bucharest

In sfarsit ! Partidul Comunist Francez a pierdut ultimul bastion de putere in alegerile regionale

Eclipsate de o mediatizare focalizată pe alegerile regionale, alegerile departamentale din Franţa au fost marcate duminică printr-un relativ statu quo, dreapta consolidându-şi însă dominaţia şi deposedând Partidul Comunist Francez (PCF) de ultimul lui bastion, situat în regiunea pariziană, informează luni AFP.

Partidul Comunist Francez a pierdut duminică seara Val-de-Marne, ultimul departament pe care îl conducea – încă din 1976 – în faţa dreptei, a recunoscut fostul preşedinte, comunistul Christian Favier, care şi-a împărtăşit, într-un comunicat, “profunda tristeţe”.

După pierderea departamentului Allier, în centrul Franţei, în timpul alegerilor din 2015, Val-de-Marne era ultimul departament condus de comunişti, printr-o alianţă cu forţele de stânga.

Deja de anul trecut, în timpul alegerilor municipale, comuniştii au primit o serie de “avertismente”: bastioanele istorice Champigny-sur-Marne (oraşul fostului secretar general al PCF, Georges Marchais, condus de partid din 1950), Choisy-le-Roi (din 1959) sau Valenton (sub pavilionul roşu din 1920), toate situate în regiunea pariziană, au căzut în mâinile dreptei.

Forţele de dreapta şi cele de centru, care dispuneau de o foarte largă majoritate de 70 de departamente contra celor 33 deţinute de stânga (cu Teritoriile de peste mări) după alegerile din 2015, ar putea deţine 73 după scrutinul de duminică, scrie Agerpres.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img