Home Articole Iohannis e nemultumit degeaba. Pesedizarea PNL continua in forta

Iohannis e nemultumit degeaba. Pesedizarea PNL continua in forta

1131
2

Marilena-Emilia Meiroşu a trecut de la grupul deputaţilor PSD la cel al PNL, potrivit unui anunţ făcut în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor. Gestul a stârnit controverse între social-democraţi şi liberali. Alfred Simonis a acuzat PNL că nu are nimic de comentat privind trecerea unor aleşi în partidului lor şi le-a spus liberalilor că PNL a transferat 135 de primari de la PSD, în condiţiile în care Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi alţi lideri liberali s-au opus public traseismului politic. În replică, liderul deputaţilor PNL Florin Roman i-a transmis lui Simonis că PSD este singura formaţiunii care a legiferat traseismul în anul 2014, fiind şi campionul traseismului parlamentar.

Redăm mai jos discuţiile din plenul de marţi al Camerei Deputaţilor:

„Gigel Ştirbu, deputat PNL: Pentru domnul Simonis, câteva nume de localităţi din judeţul Olt – comuna Voineasa, comuna Osica de Jos, comuna Slătioara, comuna Coteana. Ţineţi-le minte, domnule Simonis. Sunt localităţi cu primari PNL care au fost racolaţi de către colegul dumneavoastră Paul Stănescu.

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD: Înţeleg că nu aveţi nimic de comentat despre parlamentarii care încep să treacă la PNL şi nu aveţi nicio jenă în a-i primi, asta deşi preşedintele României şi premierul României şi preşedinte al PNL, dar şi alţi lideri ai PNL spun că nu susţin traseismul politic. Cu toate acestea, veniţi fără jenă şi ne spuneţi că îi primiţi cu plăcere şi probabil că veţi mai face anunţuri şi în perioada următoare. Însă faptul că PNL a transferat 135 de primari de la PSD şi sunt cinci cazuri izolate într-un judeţ din care veniţi dumneavoastră, e adevărat, spune multe despre dumneavoastră pentru că acei primari au plecat de la putere la opoziţie, domnule Ştirbu. Prin urmare în locul dumneavoastră nu aş veni să mă laud la microfon că, deşi la putere fiind, mi-au plecat primarii către un partid de opoziţie.

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL: Nu aş fi solicitat luarea cuvântului dacă nu aş fi auzit părerea exprimată de liderul de grup al deputaţilor PSD. Vreau să îi reamitesc colegului lider de grup că singurul partid din România care a legiferat traseismul prin lege a fost partidul domniei sale, în 2014, când prin celebra ordonanţă 55 aţi trecut 500 de primari de pe partea dreaptă pe partea stângă. Faptul că astăzi foarte mulţi colegi primari din administraţia publică refuză să pună sigla PSD pe panourile publicitare ar trebui să vă dea de gândit.

Florin Roman:  În ceea ce priveşte trecerea unor parlamentari dintr-o parte în alta, vă reamitesc stimate coleg că aţi început sesiunea parlamentară cu un număr mult mai mic de parlamentari şi aţi fost principalii sau campionii traseismului în Parlamentul României. Sigur atunci când dumneavoastră veniţi şi spuneţi că veţi suprapune o criză politică peste una sanitară şi peste una de natură economică, nici noi nu stăm să asistăm la ceea ce puneţi la cale. Dacă dumneavoastră aţi înţelege că e iresponsabil să depui o moţiune de cenzură suprapusă peste o criză sanitară şi una economică, cu siguranţă că lucrurile ar fi cu totul altfel. Ştiu că sunteţi disperaţi. Preşedintele dumneavoastră, domnul Marcel Ciolacu a anunţat depunerea moţiunii de cenzură însoţită de cele 233 de semnături. Şi nu aveţi cele 233 de semnături. Acum simţiţi că vă fuge pământul de sub picioare. Vă spun cu certitudine – nu aruncaţi România şi într-o criză politică. Haideţi să ne vedem de ceea ce îi interesează pe oameni şi nu de interesele dumneavoastră de partid şi să terminăm cu toată această nebunie pe care încercaţi să o introduceţi în Parlament. Moţiunea dumneavoastră nu va trece, în cazul în care va fi dezbătută. Întoarceţi-vă la problemele românilor sau dacă nu, în alegeri veţi primi ceea ce vi se cuvine din partea alegătorilor”, scrie news.ro

 

2 COMMENTS

  1. Traseism politic? Ar trebui folosirea unui cuvant pe intelesul tuturor si care da adevaratul sens al actiunii.

    Imaginati-va ca o familie formata de un soț si soție au mai multi copii iar unul dintre soți ramane fara un venit monetar. Atunci decide ca trebuie sa faca bani cu orice pret, un profit rapid care sa ajute familia pentru a supraviețui. Atunci decide să-și vândă corpul fara sa tina cont de morala si de conștiință.

    Așa este politica actuala, atât națională cât și internațională. Ei decid să-și vanda “propriul corp”, conștiința, atunci fac traseism politic ce in termeni mai pe înțelesul tuturor este cuvantul: prostituție.
    Așa ca politicienii de pretutindeni ceea ce fac este prostituție politica, adică își incalca propriile principii morale pentru un castig rapid.

    E ca si cum un ortodox ar trece dupa o meditare de 24 de ore de la o religie la alta, din ortodox se face budist fara sa aiba notiunile de baza ale budismului.

    Asa a lumea actuala fara principii, morala siconștiința.

Leave a Reply