Friday, October 31, 2025
12.2 C
Bucharest

Iohannis nu invita partidul lui Tariceanu la consultari

Președintele Partidul Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, își exprimă regretul că PLR nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni de șeful statului pentru consultări pe teme legislative și afirmă că parlamentarii și membri formațiunii pe care o conduce au legitimitatea conferită de electoratul ”care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL”.

Totodată, el subliniază că cererea de schimbare a numelui partidului pe care a înaintat-o instanței competente a fost admisă, ceea ce conferă PLR atributul de legalitate.

”Este adevărat că PLR nu a participat la alegerile din 2012 și această împrejurare ar putea fi invocată pentru neinvitarea partidului la consultările de la Cotroceni, datorită unei presupuse lipse de legitimitate a parlamentarilor PLR, sau chiar a partidului în întregul său. Am contrazis și în trecut această teză, o contrazic și în prezent. PLR, parlamentarii și membri săi au o legitimitate indiscutabilă conferită de electorat, care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL. PNL a fost votat în 2012 așa cum s-a prezentat atunci, în campania electorală, și nu cum s-a transformat peste noapte, fără niciun fel de consultare a electoratului său, într-un partid în care moștenirea comportamentală și de cadre a lui Traian Băsescu este vizibilă pentru oricine”, subliniază liderul PLR într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

El spune că parlamentarii PLR își fac datoria în cadrul Legislativului pentru a asigura o stabilitate politică actualului Cabinet, iar miniștrii formațiunii politice pe care o conduce contribuie semnificativ la acțiunea eficientă a Guvernului.

”Activitatea politică a PLR în cadrul coaliției de guvernare a impulsionat adoptarea recentă unor măsuri de origine liberală stimulative pentru economia națională, dintre care menționez noul Cod Fiscal și reducerea TVA de la 1 Iunie a.c.”, adaugă președintele Senatului.

În context, el își exprimă convingerea că, după ce a demisionat de la conducerea PNL, președintele Iohannis, se va situa ”deasupra oricărui partizanat politic, conform literei și spiritului Constituției”.

Hot this week

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Topics

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Cum se poate obține o sarcină cu ajutor medical

Persoanelor care își doresc să devină părinți, dar se...

Anunţ important al ministrului francez al Forţelor Armate despre trupele din România

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză,...

Americanii NU abandonează România

NU sunt soldați, sunt militari americani. Cu grade diferite. NU...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img