Home Articole Judecatorii romani si Comisia Europeana, opinii divergente la modificarea Legilor Justitiei

Judecatorii romani si Comisia Europeana, opinii divergente la modificarea Legilor Justitiei

2565
15

Doua puncte de vedere cu greutate, diferite radical

REPREZENTANTA COMISIEI EUROPENE LA BUCURESTI

“Suntem surprinși de materialele de presă potrivit cărora propunerile de modificare a legilor justiției ar fi fost discutate sau chiar sprijinite de Comisia Europeană. În întâlnirea prim-vicepreședintelui Frans Timmmermans, din 26 iulie, cu ministrul român al justiției Tudorel Toader, s-au discutat la modul general planurile și prioritățile de acțiune în domeniul justitiei pentru lunile următoare, fără detalii despre propunerile de modificare a legislației relevante. Comisia a solicitat autorităților române să transmită aceste propuneri și explicații adiționale, care vor fi analizate în detaliu de îndată ce le vom primi”, a spus Angela Cristea, sefa Reprezentantei CE la Bucuresti.

“Cel mai recent raport MCV, publicat în 25 ianuarie, a recunoscut progresele realizate de procurorii și judecătorii din România în lupta împotriva corupției la nivel înalt, precum și faptul că acestea reprezintă o dovadă a independenței și profesionalismului instituțiilor din sistemul judiciar. În același timp, raportul a subliniat clar faptul că orice măsuri care subminează aceste progrese sau au ca efect diluarea sau minimizarea definiției corupției ca infracțiune vor avea impact asupra evaluărilor viitoare. Sperăm ca orice măsură luată de România în domeniul justiției și al statului de drept să reprezinte un pas înainte către îndeplinirea celor 12 recomandări cuprinse în raportul MCV 2017 și să consolideze ireversibilitatea și durabilitatea progreselor deja realizate. Comisia Europeana va oferi României tot sprijinul necesar”, a mai declarata sefa reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti.


OPINIA JUDECATORILOR ROMANI – UNJR

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a transmis Ministerului Justitiei pe data de 30 august 2017 o serie de comentarii la propunerile principiale de modificare a legilor justitiei, prezentate de ministrul justitiei Tudorel Toader in conferinta de presa din data de 23 august.

Comentariile au fost facute punctual pe fiecare dintre propunerile prezentate de ministru in documentul Power Point. Odata ce vom vedea textul proiectului de lege propriu-zis, vom face comentarii punctuale si pe marginea lui.

Prezentam in continuare un rezumat al propunerilor pe care UNJR le-a trimis ministrului justitiei Tudorel Toader:

1. Accederea de la judecatorie la tribunal

UNJR este de acord in principiu cu propunerea ministrului de majorare la 7 ani a vechimii efective pentru a promova la tribunal sau parchetul de pe langa tribunal.

UNJR a adaugat insa ca, “cel putin pentru o perioada tranzitorie de 3-5 ani, perioada in care o persoana a fost auditor de justitie (sa intre) in calculul vechimii, pentru a se asigura fluiditatea in promovari. Altfel, exista riscul blocarii promovarilor, fapt ce va crea deficiente serioase la nivel de sistem.”

2. Conditia de varsta pentru accederea la DNA si DIICOT

Ministrul Justitiei a propus o vechime de 8 ani in functie de procuror si cel putin grad de parchet de pe langa tribunal pentru a fi promovat la DIICOT si DNA.

UNJR este de acord cu aceasta modificare de principiu, “insa sustinem ca vechimea unui procuror pentru a accede in DNA trebuie sa fie de minim 10 ani, cu minim 3 ani lucrati in cadrul parchetului de pe langa tribunale”.

“DNA este parchet specializat pentru combaterea marii coruptii, motiv pentru care experienta efectiva de procuror este importanta pentru a avea un corp de procurori anti-coruptie de elita”, a aratat UNJR in scrisoarea trimisa ministrului justitiei.

La DNA au ajuns procurori cu 6 ani vechime, care include perioada de 2 ani de la INM, acestia avand, astfel, o experienta efectiva de 4 ani.

“Ajunsi de la parchete de pe langa judecatorii la DNA, unde au dobandit un statut similar cu procurorii din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ, acestia investigheaza demnitari ori judecatori pana si de la Inalta Curte, ceea ce nu este normal”.

3. Accederea la DNA si DIICOT sa se faca prin concurs si interviu transmis live

UNJR a propus ca, pe langa conditia de vechime, accederea la DNA si DIICOT sa se faca prin concurs, similar celui pentru promovarea in functii de executie, si printr-un interviu sustinut in fata sectiei de procurori a CSM, care va propune procurorului sef numirea acestora.

“Actuala reglementare permite practic eludarea scopului pentru care aceste structuri au fost concepute la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, adica la varful sistemului judiciar, si anume acela de a avea o unitate de procurori cu o experienta deja formata si competente dovedite, suficient de maturi si cu o cariera consolidata care sa le permita acestora sa actioneze independent la nivel individual, dincolo de garantiile teoretice de independenta prevazute de lege”, a aratat UNJR.

UNJR a aratat, de exemplu, ca “numirea in cadrul DNA se face pe baza unui simplu interviu, conditiile de organizare si desfasurare a acestuia fiind netransparente. Interviul are loc in fata unei comisii numite de procurorul sef DNA care, complementar cu posibilitatea revocarii in conditiile legii actuale, are drept consecinta o dependenta mult prea mare a acestora de seful DNA”.

“Promovarea in interiorul sistemului judiciar se face ca regula pe baza de concurs, inclusiv pentru judecatorii de Inalta Curte sau procurorii de pe langa aceasta. Cu atat mai mult numirea procurorilor in structuri speciale cu grad de parchet de pe langa Inalta Curte trebuie sa urmeze aceleasi reguli”, a sustinut UNJR.

4. Delegarea si detasarea la parchete specializate

UNJR considera necesara introducerea interdictiei exprese a delegarii/detasarii in DNA/DIICOT a procurorilor care nu indeplinesc conditiile de vechime, grad si rezultat al evaluarii necesare pentru a participa la concursulul/interviul pentru numirea in aceasta functie.

Delegarea/detasarea trebuie sa se poate face doar in situatii exceptionale, urmand a se prevedea in lege criterii clare in acest sens si pe o perioada strict determinata, urmand ca procurorul delegat sau detasat fie sa se prezinte la concurs, fie sa ii inceteze delegarea/detasarea.

5. Revocarea de la DNA si DIICOT

UNJR a propus criterii foarte clare de revocare a procurorilor DNA si DIICOT de catre procurorii sefi, deoarece reglementarea actuala nu asigura stabilitatea in functie a procurorilor din aceste structuri.

Reglementarea actuala, care prevede ca procurorul sef DNA sau DIICOT poate revoca un procuror din subordine in cazul “exercitarii necorespunzatoare a atributiilor specifice functiilor”, este “una extrem de generala, nu prevede nici macar un termen in care aceasta conduita ar trebui constata si sanctionata, lasand in acest mod spatiu arbitrariului si abuzului”.

“Sintagma amintita este neclara, aceasta fiind de natura a expune procurorul unor eventuale presiuni, afectand independenta, libertatea si siguranta in exercitarea atributiilor ce ii revin in cadrul anchetei penale”, a aratat UNJR.

UNJR a propus ca “revocarea procurorilor DNA/DIICOT sa poata fi dispusa de sectia de procurori a CSM, in afara de fapte ce constituie abateri disciplinare (in cazul carora trebuie urmata procedura de sanctionare legala), si in situatii punctuale specifice (cu titlu de exemplu: numarul mic de dosare lucrate de un procuror intr-un an, raportat la medie, tinand seama de complexitatea dosarelor, apoi numarul achitarilor sau restituirilor, incalcarile procedurale grave constatate de judecatorul de camera preliminara, chiar daca au fost regularizate)”.

6. Vechimea pentru a accede la curtea de apel sau parchetul curtii

Ministrul justitiei a propus “10 ani vechime efectiva in functia de judecator/procuror” pentru a promova la curtea de apel/parchetul curtii.

UNJR a sustinut ca, la aceasta conditie de vechime minima, “trebuie adaugata conditia de minim 3 ani vechime efectiva ca judecator la tribunal sau procuror la parchetul de pe langa tribunal”.

“Experienta efectiva la tribunal sau la parchetul de pe langa tribunal este necesara pentru a putea apoi judeca cauzele in caile de atac sau investiga infractiuni de competenta curtilor de apel”, a aratat UNJR.

7. Vechimea pentru a accede la Inalta Curte/Parchetul de pe langa ICCJ

Ministrul justitiei a propuse 15 ani vechime efectiva pentru un procuror pentru promovarea la Parchetul ICCJ, si 18 ani vechime efectiva un functia de judecator pentru promovarea la ICCJ.

UNJR considera ca “diferenta de varsta este discrimatorie, motiv pentru care propunem varsta de 18 ani pentru promovarea la ICCJ sau PICCJ, cu conditia de minim 5 ani vechime efectiva la curtea de apel sau parchetul curtii”.

8. Renuntarea la promovarea pe loc

UNJR nu este de acord cu aceasta propunere, “deoarece blocheaza accesul in cariera al judecatorilor si procurorilor care activeaza la instante sau parchete care nu sunt in resedinte de judet sau in municipii care au curti de apel”.

“Si la aceste instante/parchete se afla judecatori/procurori valorosi si este important ca interesul acestora pentru continua perfectionare sa fie stimulat si in acest mod. Orice participare la un concurs implica o pregatire anterioara serioasa si competitivitate in interiorul sistemului, fapt ce nu poate avea decat efecte benefice pentru calitatea actului de justitie”, a mai aratat UNJR.

“In plus, judecatorii care au grade superioare instantelor in care activeaza constituie un fond de resurse umane valoros, care poate fi cu usurinta fructificat atunci cand este nevoie de promovari rapide in sistem”, a mai sustinut UNJR.

9. Judecatorii/procurorii pot participa la concurs in vederea dobandirii gradului profesional superior, insa, in toate cazurile, drepturile salariale vor fi platite in functie de postul pe care isi desfasoara activitatea efectiva

UNR nu este de acord cu aceasta propunere deoarece “va descuraja judecatorii sa participe la consursurile de promovare”.

“In plus, justitia ar fi singurul sistem in care gradele profesionale superioare – adica efortul si pregatirea superioara recunoscuta a celor care le detin – nu s-ar reflecta si in salarizare. Reamintim ca si in cazul profesorilor, medicilor, in armata etc., dobandirea unor grade superioare implica cresterea salariala, chiar daca felul si locul muncii raman neschimbate”, a aratat UNJR.

O solutie diferita pentru justitiei ar echivala cu o discriminare, nesustinuta de argumente viabile.

10. Cresterea mandatelor de conducere de la 3 la 4 ani pentru toate functiile

UNJR nu este de acord cu propunerea ministrului justitiei de crestere a mandatelor de conducere a celor din justitie de la 3 la 4 ani.

“Mandatul trebuie sa ramana de 3 ani pentru functiile de conducere. 3 ani plus inca 3 ani este o perioada suficienta pentru implementarea oricarui plan managerial, astfel incat nu se justifica cresterea duratei mandatului la 4 ani”, a aratat UNJR.

11. Interdictii pentru accederea in functiile de conducere din justitie

UNJR a sustinut “introducerea interdictiei de a mai candida pentru un nou mandat la aceeasi instanta pentru persoana care a detinut deja doua mandate de conducere ca presedinte sau vicepresedinte al acesteia”.

“In acest mod, se evita “rocadele” in cadrul instantelor, care actualmente permit ca aceleasi “echipe” sa ocupe pe o perioda de extrem de intinsa in timp, 12 ani, conducerea instantei. De asemenea, aceasta modificare ar incuraja o mai mare participare a judecatorilor la aceste concursuri. Un sistem similar trebuie conceput si pentru parchete”, a sustinut UNJR.

12. Votul conform al adunarilor generale pentru toti care vor sa ocupe o functie de conducere in instante

UNJR a solicitat si “introducerea unei noi conditii pentru accederea in functii de conducere, si anume avizul conform al judecatorilor/procurorilor de la instanta/parchetul unde persoana candideaza”.

Pentru obtinerea acestui aviz, candidatii la aceste functii isi vor prezenta pe scurt obiectivele urmarite prin proiectul de candidatura, urmand ca, prin vot secret, emiterea avizului sa fie votata prin da sau nu. Se considera obtinut avizul conform in cazul in care mai mult de jumatate plus unul dintre judecatori sau procurori au votat “DA”.

“Avizul conform pentru cineva care doreste sa ocupe o functie de conducere se impune deoarece nu este posibil ca la nivelul de importanta al functiilor de conducere din instanta/parchet sa fie numite persoane pe care restul magistratilor le contesta. Activitatea instantelor este una de echipa, care se bazeaza pe colaborare, cu atat mai mult cu cat nu exista subordonare intre presedintii de instanta si judecatori. In cazul parchetelor, procurorii sunt subordonati ierarhic, necesitatea unui astfel de aviz impunandu-se cu atat mai mult”, considera UNJR.

13. Trecerea de pe functia de procuror pe cea de judecator si invers

Ministrul justitiei a propus ca un procuror sa poata trece judecator, ori un judecator sa poata trece procuror “numai la nivel de judecatorie sau parchet de pe langa judecatorie”.

UNJR este de acord cu aceasta propunere, “cu mentiunea ca daca cineva trece dintr-o parte in alta, trebuie sa profeseze cel putin 3 ani ca procuror sau judecator de judecatorie”.

De asemenea, UNJR a sustinut ca “trebuie permisa trecerea si a unui procuror/judecator care are grad superior celui de judecatorie, cu mentiunea ca transferul se va face la nivel de judecatorie unde trebuie sa profeseze efectiv minim 3 ani pentru a putea accede la instanta/parchetul superior, prin concurs, in conditiile legii”.

14. Separarea competentelor decizionale privind cariera magistratilor ale celor doua sectii ale CSM

UNJR este de acord cu propunerea ministrului ca sectia pentru procurori din cadrul CSM sa decida in privinta carierei procurorilor, iar sectie pentru judecatori din CSM sa decida in privinta carierei judecatorilor.

“Separarea competentelor celor doua sectii in ceea ce priveste cariera procurorilor si judecatorilor a fost solicitata de judecatori in “Memorandumul privind justitia”, precum si in mod expres prin rezolutia adoptata la Constanta de presedintii de tribunale, la care au aderat si presedintii curtilor de apel si Plenul CSM”, a sustinut UNJR.

Aceeasi separatie a competentelor este prevazuta si in mai multe documente internationale.

15. Eliminarea posibilitatii reincadrarii in functia de judecator sau procuror, dupa pensionare, cu avizul CSM

UNJR este de acord, in principiu, cu aceasta propunere.

“Ar trebui insa luata in calcul si situatia ca la judecatoriile care au posturi neocupate, sa zicem, de peste 2 ani sau cu lipsa acuta de personal, sa poata fi reincadrati judecatori pensionari, insa doar la nivel de judecatorie, cu grad de judecatorie, indiferent de gradul avut la pensionare”, a mai adaugat UNJR.

16. Varsta minima de 30 de ani si cel putin 5 ani de activitate juridica pentru ca o persoana sa se inscrie la INM

UNJR intelege rationamentul impunerii varstei minime de 30 de ani pentru admiterea la INM, insa datele statistice nu sustin premiza unei astfel de modificari.

Propunerea pe care UNJR a facut-o, in schimb, este de a creste perioada de pregatire a unei persoane sa devina magistrat de la 2 la 3 ani, perioada in care sa se puna accent pe pregatirea practica.

Pe langa un an de teorie, “pe durata a minim 2 ani de zile, auditorii de justitie ar trebui sa parcurga stagii de pragatire in instante si parchete, dar si la cabinete de avocat (min. 6 luni), penitenciare (minim o luna), ministerul justitiei, birouri notariale, alte autoritati ale statului.”

Ulterior absolvirii INM, in perioada de stagiatura, cu exceptia cauzelor date de lege in competenta judecatorului stagiar, judecatorii stagiari vor putea participa si la sedintele de judecata alaturi de judecatorii definitivi, vor putea participa cu vot consultativ la pronuntarea solutiilor si vor redacta hotarari judecatoresti. Judecatorii stagiari vor avea in acest fel posibilitatea de a se familiariza cu toate tipurile de cauze civile si penale.

Intr-un asemenea sistem judecatorii si procurorii vor putea acumula cunostintele necesare pentru desfasuratea activitatii, fara a mai fi necesar sa li se solicite in prealabil sa ocupe pentru o anumita perioada de timp o alta functie juridica si vor putea accede in magistratura chiar si dupa terminarea facultatii de drept.

17. Eliminarea posibilitatii mentinerii drepturilor locative, dupa pensionare, chiar si de catre mostenitorii fostului magistrat

UNJR este de acord cu aceasta prevedere.

18. Raspunderea magistratilor

UNJR este de acord ca judecatorii si procurorii sa raspunda civil, disciplinar si penal, in conditiile legii.

Cu privire la acest aspect UNJR va veni cu comentarii/propuneri pe textul de proiect de lege.

Pozitia UNJR cu privire la numirea la Inalta Curte, Parchetul de pe langa Inalta Curte, crearea unei structuri pentru anchetarea magistratilor si mutarea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei va face subiectul unor comunicate separate.

15 COMMENTS

  1. Pai, dar atunci cand a modificat Macovei legile justitiei in 2004 Comisia Europeana si ambasada SUA nu au mai avut gaze in cap sau opinii divergente. Atunci nu s-au mai umplut de hemoroizi toti sifonarii camatari planetari. Acum li se face rau de la stomac.

    P.S. Ai dreac cu pielea si cu smenurile lor de mafioti planetari!

    • Ce sa-i faci fratili meu astia, #rezistii si #insistii se sus pana jos, adica din parlament ( national, UE si altele) pana-n strada, astia ie uniti in cuget si nesimtiri.

      Lasand gluma la o parte, din pacate reprezentantii Romaniei, cei de sub un singur steag nu reusesc sa vorbeasca o singura limba in exterior cu atat mai mult la CE, UE si unde vor mai fi reprezentanti de frunte ai statului roman. Din punctul meu de vedere acestia ar trebui retrasi de la posturile inalte detinute (indiferent de partidul reprezentat) pentru inalta tradare a intereselor Romaniei.

  2. Toti au contestat proiectul Todorelului…nu-i mai tot luati apararea… De cand au pus mana pe putere numa grija justitiei si a hotilor au avut-o! Au marit taxe impozite si accize ca sa mareasca cu 2 lei niste salarii. Sper sa-i tune pentru totdeauna

    • Ati merita sa va tune cu niste tunuri de apă, pe voi, aparatorii ”justitiei” basiste si macoviste.

  3. UNJR a lui Girbovan nu reprezinta toti judecatorii romani ! Oricum vad ca nici ei nu sunt de-acord cu multe din propuneri.

    Forumul Judecatorilor a spus ca nu e de-acord cu propunerile lui Toader, Asociatia Magistratilor din Romania nu s-a pronuntat inca iar pe langa astea mai sunt vreo cateva organizatii pe langa marile parchete din tara ce nu tin de UNJR.

  4. UNJR este o asociație profesionala care nu știu dacă are 100 de membri. FORUMUL JUDECĂTORILOR are 2000 (doua mii) de membri iar comunicatul forumului se armonizează cu ceea ce remarca comisia și parchetul general. Astfel încât judecătorii nu sunt reprezentați de UNJR decât intr-o mica măsură.

  5. Nu spun ca unii sau altii ar avea dreptate probabil ca pe unele puncte au si judecatorii romani dreptate cand vine vorba de sistemele de promovare in functii dar per ansamblu eu nu cred ca un judecator ar dori vreodata ca procurorul sa fie subordonat politicului asa cum se incearca acum.Iar parerea UNJR este parerea unei singure persoane iar UNJR reprezinta o mica parte din segmentul judecatorilor din Romania asadar nu “judecatorii din Romania” au o parere divergenta cu cei de la CE ci un lider sindical al unei parti o doamna cu simpatii politice evidente are opinii separate la care toata lumea se astepta.

  6. Si de ce s-a inflamat onor UE?
    Este inca in faza de proiect(deci pot fi aduse corectii) si din ce stiu eu, parlamentul Romaniei legifereaza la noi in tara, nu functionari de la UE.

  7. CE încearcă sa-l spele, de fapt, pe Timmermans, de presupunerea ca acesta ar fi dat ordine sau ar fi “negociat” schimbări in legislația unei țări suverane, membră a Uniunii. Le e si frică, presupun, sa nu se trezească, Doamne fereste! cu o a doua Polonie, taman cand sunt alegeri in Germania! De cealaltă parte, ambasadorul Klemm, fericit ca si-a păstrat postul (probabil, tot concediul si l-a ocupat cu lobbying) iese la “luptă” cu aceleași mijloace, încredințat fiind ca, intre timp, Trump va fi impeached si prietenii lui, reveniti in funcții, il vor felicită pt abnegație. Iar judecătorii romani fără grade si diplome de la Securitate, nefiind “înregimentați” adică, nici la propriu, nici la figurat, odată invitați sa dispute propunerile ministrului asta si fac:dispută, aduc argumente, critici, îmbunătățiri. Rezultatul va fi, probabil, păstrarea numirilor de juzi si procurori “înalți” la voia lui Johannis, in schimbul trecerii celorlalte propuneri, ceea ce-mi amintește de un episod de pe vremea comunismului, intamplat mie, personal,la o vizionare la Teatrul municipal Sibiu. Cenzura, reprezentată de secretarul cu propaganda, voia sa-mi taie bucăți întregi dintr-o piesa de Tudor Popescu, pe motive ca sunt “subversive”, eu nu si nu, nu putem tăia pușcăria politică, e esențială pt dezvoltarea personajului, etc si, cum ne tocam nervii in ședințe interminabile, ținând producția in suspensie, unul din actorii vechi ai teatrului m-a învățat un truc imbatabil, anume, sa pun ceva care sa ia ochii cenzorului, de exemplu o scenă de nuditate, fie si parțială, care sa mute discuția pe terenul” moralității” individuale. Asa am si facut, actorul principal a defilat la torsul gol o scenă întreagă, partenera si-a pus ciorapii cu jartiera in fata spectatorilor si, după asta, am tăiat, voioși, împreuna cu secretarul, comportamentul “imoral” din scenele de cuplu. Restul spectacolului, subversiv sau nu, a rămas in picioare.
    Daca-i lasa lui Johannis numirile, înseamnă ca trucul funcționează si-acum, ca pe vremea cenzurii comuniste:ambasadele se potolesc din urlat, CE Raportează ca minionul lui Muți Merkel e din nou in șa, fara julituri, si Strada se duce sa-si încarce bateriile telefoanelor pt manifestațiile electorale, c-acuși vine 2019.

    • Extrem de buna si cu semnificatii acesta istoriora adevarata a anilor de mult apusi insa, faptele raman extrem de actuale, dovada ca istoria, la noi, se repeta fulgerator de repede.

  8. O mizerie! Parerea “judecatorilor” din romania nu se refera la cele mai problematice/controversate propuneri a lui nea’ Tudorica. Dar cine sa observe? Jurnalistii liberi (de principii eventual)? Eu spun ca este perfect ca MJ sa puna toti sefii in justitie, asa se construieste o justitie libera!

  9. Sunt puncte bune si in actuala lege la fel cum sunt si printre propunerile de modificare.Unele propuneri sunt de ordin tehnic ce tin de bucataria interna a acestui domeniu sensibil si cui ele cam toata lumea e de acord daca schimbarile nu determina presiuni ale politicului printre magistrati pt ca pana acum fiecare a facut ce a vrut DAR…sunt si modificari care au un vadit caracter politic de partid.Asa cum Basescu a tras cam toate sforile ca sa aiba sub control institutii ale statului tot asa acum PSD si ALDE zicand ca revin la normalitate(poate normalitatea lor,cea dinainte de aderare, cand Iliescu,Nastase si Stanoiu faceau cam ce vroiau cu Justitia) …Oricum o dai nu e bine.Si atunci cred ca un referendum ar rezolva problema….Nu poti sa spui ca CSM e o entitate mai legitima in a desemna procurorii sefi decat un presedinte pentru ca aceeasi lege propusa spune ca CSM poate respinge o singura data propunerea Guvernului (POLITIC) !!! Adica a doua oara CSM trebuie sa accepte.Asta inseamna ca un organism impartial i-a desemnat pe respectivii ? Evident ca nu.De ce n-au modificat ei in timpul guvernarii USL acest capitol ? Va spun eu,banuiesc ca deja multi stiu,pentru ca trebuia sa vina Ponta la Cotroceni practic nu intrevedeau un adversar care sa-i sufle “Dealul” ! Asa au pus batista pe tambal nu mai erau atat de revoltati,nu mai cereau expulzarea nimanui asteptau doar timpul sa treaca.Despre asta e vb.De aia cred ca un om ales nominal cu peste 6 mil de voturi are mai multa legitimitate sa fie parte in acest proces de numire decat o majoritate politica care nu a insumat mai mult de 4 milioane mai ales ca asta e rolul sau,de mediator intre institutiile statului ori aici avem intercalate atat justitia cat si executivul rezultat din votul legislativului….Stiu ca unora nu le convine situatia,stiu ca pe vremea lui Basescu se faceau abuzuri (sa nu-mi spuna mie asta unul ca Plesoianu ca stiu f.bine) totul culminand cu procesul mascarada a lui Voiculescu(nu discut aici speta pe fond) pus la cale de sistemul basist si mai stiu ca toti borfasii care au comis-o in timp crezandu-se atunci intangibili,luati ca din oala acum isi doreste fiecare inj parte sa pozeze intr-un mic Voiculescu pentru ca lumea sa-i perceapa pe acelasi palier de “victime abuzate de sistem”…. Cu lozinca asta defileaza zi de zi,intre timp patronul Antenelor si-a facut pedeapsa iar ei se victimizeza tot pe ei si culmea alaturi il au acum chiar pe Basescu cel care isi vede cumva si el libertatea pusa in pericol.E de-al lor deja,al posibililor viitori chiriasi la Rahova.

  10. Daca punctul de vedere al UNJR este cel prezentat, nu pot decit sa ma bucur.
    Pentru ca este rezonabil.
    A fi rezonabil este o calitate tot mai rara, mai ales in sinul unor comunitati importante.
    Mesajul UNJR lipsit de tehnicisme ,( inutile pentru cei profani in aceasta materie) este clar,
    pe intelesul tuturor celor ce vor sa inteleaga, celor de buna credinta.
    O schimbare este absolut imperativa.
    Puterea aceasta din stat a fost mereu si este inca cea mai putin educata, cea mai putin reformata si inobilata de o reala civilizatie juridica.
    Dar este si puterea cea mai aroganta, o putere in stat cu o imensa putere ce clameaza mereu lipsa de independenta.
    N-au avut independenta toti cei care au exercitat putere de viata si de moarte, de sanatate sau reputatie distruse prin sentinte si condamnari ce frizeaza absurdul ?
    Vor sari in sus, indispusii din CSM, din Parchete, evident din DNA alaturi de “Maestrii” lor Macovei, Basescu si minune-minune Johannis care se prezinta astfel ca principalul beneficiar al sistemului toxic creat de Basescu.
    A uitat Johannis cum Madame Stanciu i-a spalat incompatibilitatea? Nimeni nu face caz de faptul ca se serveste de Kovesi cu asa zisa lupta anticoruptie pentru a smulge al doilea mandat?
    Are inca nevoie de numiti utili si servili pentru 2019?
    El vrea mereu ceva: vrea case inapoi, vrea un alt mandat, etc.etc.
    Acasa a adus angajamente peste angajamente de tot felul pentru ca asa se comporta un adevarat Yes-man.
    Stie ca nu s-a mai construit un spital nou de 27 ani?
    Evident nu. Din lumea lui noi nu facem parte cu adevarat, fara a mai vorbi de retorica si demagogia practicate ori de cite ori se vede cu Merkel, cu Macron, toti foarte interesati de justitia noastra si in sens general de legiferarile noastre.
    Suntem pedestri, pe jos comandati de cavaleria din UE?
    Am devenit atit de internationalisti (Pro UE, Pro USA, Pro NATO) incit uitam ca suntem la noi acasa, in tara noastra, in institutiile noastre?
    Bine a facut Polonia precum si “odiosul” Orban care afirma ca intr-un Stat National, Parlamentul National legifereaza. Period, cum ar zice Dl. Klemm atit de “politically Incorrect”.

Leave a Reply