Saturday, June 14, 2025
17.8 C
Bucharest

Klaus Iohannis implineste 60 de ani. Despre cine a spus ca e “nemernic”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, că a doua zi după votul la referendum şi la europarlamentare, spaţiul politic românesc s-a schimbat şi că românii au votat contra acelui atac nemernic, PSD-ist, asupra Justiţiei.

”Pe 26 mai au avut loc alegeri europarlamentare, la termen, şi formaţiunile dumneavoastră au obţinut rezultate frumoase. Vă felicit pentru acestea! În paralel cu alegerile europarlamentare, am convocat un referendum naţional. Am convocat un referendum naţional, fiindcă mi s-a părut că poporul trebuie să-şi exprime suveranitatea şi trebuie să dea un răspuns ferm şi clar unei guvernări eşuate şi atacului neîncetat asupra justiţiei, care s-a desfăşurat fără întrerupere din decembrie 2016 până pe 27 mai. La alegerile europarlamentare formaţiunile pro-europene au primit voturi multe şi au avut rezultate bune, foarte bune, iar formaţiunile care au încercat să demonizeze Uniunea Europeană, formaţiunile care constant au atacat independenţa justiţiei, formaţiunile care au construit o guvernare lamentabilă, mai exact PSD şi ALDE, au fost drastic sancţionate de electorat, şi pe bună dreptate”, a declarat preşedintele..

El a remarcat că, a doua zi după referendum, aparent  lucrurile păreau că s-au schimbat

”Românii au votat pentru România Europeană. A fost clar un vot pro-european. Românii au votat contra acelui atac nemernic pesedist asupra justiţiei. Românii au votat contra unei guvernări lamentabile. Şi atunci, după consultările cu partidele parlamentare, am formulat concluziile într-un document pe care l-am propus spre semnare partidelor parlamentare, un acord naţional pentru consolidarea parcursului european”, a rememorat preşedintele anunţând că au răspuns direct, clar, deschis «DA, semnăm» Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Partidul PRO România şi Partidul Mişcarea Populară. 

”Nu a anunţat, cel puţin, pe mine nu m-a anunţat că este interesat PSD, PSD care aparent din 27 mai se schimbase. Dar nu este aşa. PSD nu s-a schimbat. PSD nu se schimbă. PSD a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg. Dar a rămas doar cu aparenţa schimbării. PSD urmăreşte în continuare aceleaşi obiective şi răspunsul lor, pe care mi l-au dat, prin media, a fost practic un refuz. Ei aveau mai multe amendamente decât articole în acest Acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD-ului, România nu s-a dezvoltat mai mult şi nu se dezvoltă nici acum mai mult”, a precizat Iohannis, subliniind că ”aceste alegeri au reprezentat o victorie a românilor împotriva incompetenţei pesediste, împotriva infatuării pesediste, împotriva atacului la justiţie, împotriva atacului la economia naţională, dar este doar primul pas dintr-o serie mai lungă”.

”Urmează încă trei ocazii valoroase pentru români de a da lecţii PSD-ului, fiindcă PSD nu a înţeles, a simulat. Urmează alegerile prezidenţiale, urmează alegerile locale, şi urmează alegerile parlamentare”, a continuat preşedintele, citat de news.ro

El a apreciat că trebuie schimbate procedurile, trebuie îmbunătăţită legislaţia şi trebuie abandonat acest discurs împotriva diasporei.

”Trebuie să revenim la o normalitate românească, o normalitate europeană, democratică, care se bazează pe respectarea valorilor europene, pe respectarea statului de drept. Toate aceste lucruri trebuie realizate cu cât mai repede, cu atât mai bine. Pentru a face aceste modificări este clar nevoie de un altfel de Parlament şi dacă acum doi ani şi jumătate lucrurile au ajuns acolo unde au ajuns fiindcă nu s-a prea văzut o alternativă, iată acum paradigma se schimbă, se construieşte o alternativă, lucrăm la ea. Mulţi dintre cei care lucrează împreună cu mine la o alternativă serioasă, pro-europeană, sunt în această sală, românii pot avea încredere şi pentru asta trebuie să meargă la vot, iar politicienii să dovedească că au căpătat mai multă înţelepciune decât am avut cu toţii înainte de aceste alegeri”, a declarat Klaus Iohannis.

El a âinut să adauge că este posibil ca pe parcurs şi alţii să revină la gânduri mai bune şi să vrea să semneze acordul.

”Vreau să păstrăm poarta deschisă tuturor politicienilor care vor să construiască o Românie mai bună”, a încheiat Iohannis.

Hot this week

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Jurnalistă etnic rusă din Estonia, 6 ani închisoare pentru trădare în favoarea Moscovei

Un tribunal din Estonia a condamnat-o la șase ani...

Dovezi : ce mâncau dinozaurii

Cercetători australieni și internaționali au descoperit, pentru prima dată,...

Prof.Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor : Sunt prea puţine transplanturi în România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Cătălina Poiană, afirmă...

860.000 euro pentru o sculptură a lui Rodin

O mică marmură a sculptorului Auguste Rodin, găsită întâmplător...

Topics

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Dovezi : ce mâncau dinozaurii

Cercetători australieni și internaționali au descoperit, pentru prima dată,...

Prof.Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor : Sunt prea puţine transplanturi în România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Cătălina Poiană, afirmă...

860.000 euro pentru o sculptură a lui Rodin

O mică marmură a sculptorului Auguste Rodin, găsită întâmplător...

Tratamentul minim invaziv pentru o boală oncologică frecvent întâlnită în România

Tratamentul minim invaziv pentru o boală oncologică frecvent întâlnită...

Observatorul Militar explică de ce mobilizează Armata rezervişti de peste 50 de ani

Poligonul din comuna Redea, județul Olt, a găzduit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img