Tuesday, May 12, 2026
17.2 C
Bucharest

Liviu Dragnea : “Este un subiect închis”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că parlamenarii social-democraţi vor vota Legea de respingere a OUG 13/2017, decizie luată în urma unei discuţii avute cu preşedinţii comisiilor juridice din Parlament, deputatul Eugen Nicolicea şi senatorul Şerban Nicolae, ambii de la PSD.

Liviu Dragnea precizează, într-o postare de Facebook, că au existat opinii potrivit cărora nu ar fi nevoie de o dezbatere parlamentară a OUG 13 deoarce a fost abrogată. ”Ordonanţa 13 este abrogată. Din punctul meu de vedere este un subiect închis.  Au fost opinii că nu ar mai trebui să se dezbată în Parlament, pentru că deja este abrogată”, a scris preşedintele PSD.

Până la urmă, Dragnea s-a consultat cu preşedinţii comisiilor juridice pentru o soluţie care să pună capt speculaţiilor. ”Am discutat cu preşedinţii comisiilor juridice ale celor două Camere şi am decis să ducem procesul până la capăt.  Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liberalii au depus joi o cerere la Biroul Permanent al Senatului prin care solicită introducerea pe ordinea de zi a plenului a ordonanţei de urgenţă 13/2017 cu scopul de a fi respinsă în regim de urgenţă, atrăgând atenţia că orice altă abordare asupra parcursului legislativ al OUG 13 ridică mari semne de întrebare în privinţa intenţiilor reale ale majorităţii parlamentare.

”Partidul Naţional Liberal a depus astăzi, în atenţia conducerii Senatului, solicitarea de a introduce pe ordinea de zi a plenului a Ordonanţei de Urgenţă 13/2017, cu scopul de a fi respinsă în regim de urgenţă. Solicitarea a fost înregistrată de liderul grupului senatorilor PNL, Mario Oprea, astfel încât în prima sa reuniune Biroul Permanent al Senatului să dispună Comisiei juridice depunerea raportului asupra OUG 13 şi înscrierea pe ordinea de zi a plenului pentru a fi respinsă. Considerăm că orice altă abordare asupra parcursului legislativ al acestei Ordonanţe de Urgenţă ridică mari semne de întrebare în privinţa intenţiilor reale ale majorităţii parlamentare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL.

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img