Friday, May 9, 2025
12 C
Bucharest

Liviu Dragnea : “Nu am armă acasă”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că nu deţine acasă o armă şi că nu ştie ce ar putea face cu ea, făcând referire la declaraţiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu, în cazul căruia a spus că va cere suspendarea din PSD pentru o perioadă determinată. Liderul PSD a adăugat că regretă că a cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui Rădulescu pentru actualul Parlament.

Întrebat dacă deţine o armă acasă, Liviu Dragnea a declarat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Timiş, că nu deţine o armă şi că regretă declaraţiile colegului său Cătălin Rădulescu.

”Nu am armă acasă şi chiar este importantă întrebarea. Nu ştiu ce aş face cu ea. Eu regret că colegul nostru a avut o asemenea atitudine şi regret că am cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui pentru acest Parlament. Voi propune cel puţin suspendarea din PSD pe o perioadă determinată. Afirmaţiile acestui deputat sunt inacceptabile”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat, de asemenea, dacă aşteaptă demisia deputatului Cătălin Rădulescu din PSD, Liviu Dragnea a precizat: ”Eu tot trimit semnale”.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru “Adevărul”, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: “De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: “Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.”

Marţi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Vineri, poliţiştii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

Tot vineri, liderul filialei judeţene PSD Argeş, Şerban Valeca, a spus că declaraţiile deputatului Cătălin Rădulescu au adus ”un prejudiciu imens” PSD, dar că filiala nu a convocat Biroul Permanent Judeţean pentru a discuta atitudinea acestuia întrucât a avut alte priorităţi.

La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că este “foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt “de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă, scrie news.ro

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img