Friday, February 20, 2026
4.3 C
Bucharest

Lucia Hossu-Longin : “Condamn gestul domnului Prim-Ministru şi vendetta lui cu echipa Antena 3”

Cunoscutul realizator de televiziune Lucia Hossu Longin ne-a trimis un mesaj in legatura cu afirmatiile si comportamentul primului ministru Dacian Ciolos fata de Antena 3.
Dragi colegi,

Am fost şi sunt tristă pentru tot ceea ce a rostit la adresa voastră un Prim-Ministru care vine din Europa, din cultura şi civilitatea lumii occidentale. A răbufnit, după ce în această campanie i s-au scos la iveală neputinţele şi eşecurile.

Toată furia adunată şi-a revarsat-o asupra voastră, asupra unui post care a luptat în tranşee, pentru adevăr, pentru expunerea publică a răului care a fost regimul Băsescu.

Şi care a suportat nenumărate suplicii şi procese, evacuări silite, presiuni financiare, atacuri pe intenet.

Personal condamn gestul domnului Prim-Ministru şi vendetta lui cu echipa Antena 3 şi cred că nu-l onorează insulta proferată şi, de altfel, orice insulta adusă jurnaliştilor.

Nu şi-a etichetat în acest mod membrii cabinetului care, în opinia mea, şi a multor altora se fac vinovaţi nu numai de incompetenţă, ci şi de rea-credinţa în gestionarea României.

După un an de tăcere şi de laşitate, domnul Prim-Ministru, în sfârşit, vorbeşte. Şi ce spune lebăda Cioloş? Că îşi murdăreşte penajul imaculat acceptând să dea un interviu postului Antena 3.

Dar când a acceptat să-şi arate portretul pe toate gardurile şi să îngroape şansele unui partid istoric, când a uzurpat locul pe care îl merita un liberal autentic, când se razgândeşte ca fata la măritat, ba îi convine, ba nu îi convinse să devină afiş.
Ba se intoarce la Bruxelles, ba il cheama la sanul ei Romanica. In aceste conditii mai ramane alb, curat, nevatamat penajul primului ministru?
Dragi colegi, nu vreau să intru mai mult în vrajba şi ura ce macina lumea politică şi acum lumea jurnalistică.
Şi nici voi nu trebuie să-i răspundeţi acestui ne-european Prim-Ministru.
Cine se uită la voi, va continua să creadă în voi.
Eu vă rămân acelaşi constant prieten şi susţinător.

Lucia Hossu Longin
7 decembrie 2016

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img