Friday, December 19, 2025
9.6 C
Bucharest

Ludovic Orban face o radiografie nemiloasa a situatiei din PNL

Fostul prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat vineri, la Deva, că ţine foarte mult la relaţia directă cu membrii partidului, afirmând că primarii sau preşedinţii de organizaţii sunt cei mai aproape de cetăţeni şi resimt direct modul în care este receptată o decizie politică sau cum este privit un lider al unei formaţiuni.

În opinia sa, relaţia directă cu membrii de partid le oferă liderilor elementele necesare pentru a putea corecta comportamentul unei formaţiuni politice. “De multe ori, liderii la nivel naţional au tendinţa de a se rupe de realitate pentru că, în general, sunt înconjuraţi de către cei din antecameră – ca să-i denumesc aşa, generic – şi care le picură în urechi tot felul de lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea. Ori lucrul ăsta trebuie să se schimbe, partidul trebuie să fie un partid viu, care este în permanent contact cu societatea, care primeşte permanent feedback din societate în legătură cu acţiunea sa politică. Din acest motiv susţin aceste schimbări absolut necesare în funcţionarea partidului mecanismului şi de luare a deciziei în partid’, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Acesta a menţionat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL deoarece doreşte să confere partidului ‘caracter şi demnitate, forţă şi credibilitate’. Orban a spus că în campania pe care o va derula până la Convenţia Naţională şi-a propus să meargă în fiecare judeţ din ţară şi să se întâlnească cu cei mai importanţi membri ai PNL, începând cu preşedinţii de organizaţii şi continuând cu primarii, viceprimarii sau consilierii locali şi judeţeni ai partidului. “Mi-am propus să merg în fiecare judeţ de cel puţin două ori. În prima trecere obiectivul meu principal este să-i ascult pe cei mai importanţi membri ai PNL de la nivel judeţean şi local: primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale, pentru că nu vreau ca moţiunea pe care o voi depune să fie numai rezultatul gândirii mele. Vreau ca proiectul meu politic, viziunea asupra evoluţiei PNL să fie rezultatul consultării bazei PNL, să conţină toate acele idei propuneri, programe pe care le voi auzi de la colegii mei’, a explicat Orban, conform Agerpres.

Moţiunea sa va fi prezentată apoi membrilor PNL cu ocazia conferinţelor judeţene de alegeri. Ludovic Orban a mai spus că nu-şi va ataca în campanie competitorii din interiorul partidului, menţionând că se va rezuma la prezentarea proiectului şi viziunii sale asupra dezvoltării PNL, despre care a spus că va trebui să devină reprezentantul ‘dreptei autentice’, capabil de ‘a se lupta de pe picior de egalitate’ cu actualul partid de guvernământ.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img