Wednesday, January 7, 2026
3.6 C
Bucharest

Mărturia cutremuratoare a profesorului Mencinicopschi

Pentru prima dată după experiența teribilă a închisorii, reputatul om de știință Gheorghe Mencinicopschi a decis să vorbească. El a fost duminica seara la Editie speciala, Antena3.

Cum a trăit această perioadă teribilă a vieții sale, ce simte când află chiar de la fostul președinte că nu a fost o sentință, ci o execuție? Un interviu așteptat de o țară întreagă.

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi a mărturisit, în primele cuvinte, că a iertat pe toată lumea implicată în tot acest proces. Profesorul a explicat că discuția despre adevăr și justiție este mult mai complexă decât pare.

“Ce este adevărul? Adevărul absolut este doar al lui Dumnezeu. Omul poate să aibă adevăr parțial, poate să aibă bucățele dintr-un puzzle și nu poate să vadă imaginea completă”, a explicat profesorul Mencinicopschi.

Totuși, profesorul a mărturisit că această perioadă a vieții a lăsat urme adânci în viața sa și a celor apropiați.

“Nu îmi trebuie o confirmare din partea cuiva ca să cred că am triumfat. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că cea mai mare suferință a mea a fost despărțirea de familie. Asta a fost cea mai mare durere, când îți iubești copiii, soția. Sunt de părere că nu trebuie să răspunzi cu rău răului. Familia a fost unită, dar a fost puternic afectată. Dezastrul cel mai mare a fost emoțional, dar au existat și probleme din punct de vedere financiar. Am fost și suntem afectați în continuare. Încă mai este problema cu casa, dar mulțumesc lui Dumnezeu, acum suntem împreună. A fost un Crăciun trist, pe de-o parte. Și vesel pe de altă parte. Trist pentru că sunt probleme financiare, o treime din pensie a fost poprită. După 50 de ani de activitate. Pentru că am avut mulți ani muncă de laborator de mare risc, am lucrat cu substanțe periculoase. Și am lucrat în laborator din pasiune, sincer vă spun. Am făcut și niște descoperiri la momentele respective. Am și niște probleme de sănătate. Chiar grave. Boală cardiovasculară, cu stenturi”, a mărturisit Mencinicopschi.

Despre momentul condamnării

Profesorul a explicat cum a trăit momentul condamnării, când a aflat care este sentința:

“Am avut un moment de perplexitate. Nu îmi venea să cred. A fost un șoc formidabil. A fost un șoc emoțional care nu mă viza pe mine direct. Atunci am conștientizat ce rău s-a făcut familei mele. Sigur că și ceilalți, care au fost și ei condamnați, au trăit aceleași clipe de groază. Sunt sigur. Dar aș vrea să mulțumesc acum tuturor celor care mi-au trimis mesaje, care m-au încurajat pe mine și familia mea”, a mărturisit Gheorghe Mencinicopschi.

Despre lumea din spatele gratiilor

În plus, profesorul a explicat care este lumea din spatele gratiilor, un mediu foarte stresant și a recunoscut chiar că cererea de grațiere nu a fost inițiativa sa, ci a familiei.

“Este o lume a durerii și poate a multor nedreptăți. Este un mediu stresant. Și aș îndrăzni să spun că nu numai pentru deținuți, dar și pentru lucrători. Este un stres formidabil. Mediul rămâne stresant pentru cei care se află acolo. Sunt foarte mari probleme. Eu nu am fost de acord cu cererea de grațiere. Familia a insistat. Nu pot să fi ipocrit, nu pot să spun că aș fi vrut să rămân acolo, în acel mediu, dar am avut un fler, să nu trăiesc o dezamăgire. Dacă aș fi avut așteptări mari, e posibil să mă fi distrus. Și atunci am preferat să îl las pe Dumnezeu să judece și să acționeze. Prin mâna unor oameni. Nu am avut zile de permisie, pentru că nu am vrut. Nu am vrut să merg acasă, pentru că ruperea din nou de familie ar fi fost dureroasă. Nu am insistat pentru acest drept”, a explicat profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

Hot this week

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

Topics

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img