Monday, April 13, 2026
15.9 C
Bucharest

Ministerul Justiției apara minciuna ministrului Pruna

Ministerul Justiției face precizări importante, necesare în contextul în care afirmația ministrului Raluca Prună a generat reacții vehemente. Tehnocrata a afirmat la ședința CSM că a mințit la CEDO cu privire la banii pentru penitenciare, despre care a spus că-i avem, deși nu este așa, scrie dcnews.ro. 

Iată precizările Ministerului Justiției:

”Afirmația a fost făcută în contextul lipsei investițiilor pentru instanțe, nevoia de avea aceste investiții, și necesitatea unei programări bugetare multianuale;

Comparația cu sistemul penitenciar și fondurile alocate acestuia a fost făcută doar pentru a sublinia provocările cu care ne confruntăm în cazul dezvoltării unei infrastructurii la nivelul întregului sistem judiciar;

Propunerea de a construi noi penitenciare a fost vehiculată în decursul discuțiilor tehnice din minister, și în ședințele de dezbatere pe tema acțiunilor pe care le poate pregăti România pentru a evita pronunțarea de către CEDO a unei hotărâri pilot;

În dorința de a evita vehicularea unor cifre nerealiste, care nu pot decât să inducă în eroare pe partenerii de la CEDO, am oprit  un memorandum, pregătit pentru ședința de guvern din 19 ianuarie 2016 și care conținea estimări nerealiste;

În schimb, am inclus în acel memorandum (memorandum I) obligația pentru agentul CEDO și instituțiile cu care colaborează (inclusiv MJ) de a prezenta  o nouă estimare, realistă și cu un buget asumat (Memorandum II);

Acesta din urmă a fost aprobat de Guvern la 27 aprilie 2016, vizează construcția a două penitenciare până la 2021, precum și preluarea a două locații pentru reamenajare (până în 2023)

România are nevoie de un cadru predictibil de finanțare a investițiilor în sistemul judiciar, în primul rând printr-o programare bugetară multianuală;

E bine ca discutăm public acest lucru, chiar și în context pre-electoral, pentru că e necesar un consens politic de natură să garanteze nivelul necesar de investiții în sistemul judiciar, indiferent cine va fi la guvernare”.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img