Monday, May 4, 2026
7.1 C
Bucharest

Ministrul Justitiei, aluzie la Ungaria : Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a întrebat marţi, într-o dispută televizată cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen.

“Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-o Uniune Europeană, în care am intrat de bunăvoie, acceptând anumite reguli. În această Uniune Europeană trebuie să respectăm tratatele, legislaţia. Iată, vom primi bani europeni. Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă.

Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare. Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (…) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA”, a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.

De cealaltă parte, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, i-a transmis lui Stelian Ion să se ocupe de problemele din Justiţie şi nu de situaţia din Ungaria sau Polonia.

“Eu l-aş ruga pe domnul ministru să se uite în propria ogradă şi să fie ministru în România, să nu se ocupe de problemele din Polonia şi Ungaria, că nu este ministru al Justiţiei în Polonia sau Ungaria”, a declarat Csoma Botond

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img