Friday, April 10, 2026
8.8 C
Bucharest

Ministrul roman al apararii, primit la Pentagon. Discutii cruciale

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a avut o întâlnire oficială, marţi, 19 septembrie, la Pentagon, cu secretarul american al apărării, James Mattis, ‘o excelentă oportunitate pentru a face un schimb de opinii asupra principalelor transformări de securitate din mediul regional şi internaţional, precum şi un prilej de a discuta aspecte concrete legate de cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat’, informează un comunicat de presă al MApN.

Fotografia postată de Fifor Mihai.

Ministrul Mihai Fifor a reiterat omologului american angajamentul ferm al României de a contribui substanţial la securitatea Alianţei, exprimând totodată aprecierea pentru angajamentul SUA în Europa, cu precădere pentru prezenţa robustă în România, ca parte a Iniţiativei de Reasigurare/Descurajare Europeană, prin Operaţia Atlantic Resolve, în scopul creşterii interoperabilităţii forţelor Aliate şi partenere, se arată în comunicat.

Cei doi demnitari au adus în discuţie stadiul cooperării în domeniul achiziţiilor, programul Avion Multirol fiind un exemplu concret care fundamentează definitoriu Parteneriatul Strategic România – SUA. Noile oportunităţi de cooperare cu producătorii români din industria naţională de apărare şi extinderea investiţiilor SUA în ţara noastră sunt obiective pe care atât Guvernul, cât şi Armata României, le au în atenţie, scrie Agerpres.

Un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor l-a constituit alocarea bugetară pentru Armata României de doi la sută din PIB, James Mattis reiterând aprecierile Administraţiei americane faţă de acest demers al autorităţilor din ţara noastră.

Au fost abordate, de asemenea, aspecte privind situaţia de securitate internaţională, modul de implementare a măsurilor de asigurare şi adaptare agreate la Summit-urile NATO din Ţara Galilor şi de la Varşovia, centrate pe abordarea unitară a întregului flanc estic şi a prezenţei înaintate adaptate pe toate componentele sale – terestru, maritim şi naval. Oficialul american a precizat că va fi analizată posibilitatea contribuţiei SUA, cu personal militar, în comandamentele NATO de pe teritoriul României.

Mediul de securitate din Afganistan a fost un alt subiect important al agendei de discuţii. În acest context, ministrul apărării naţionale a declarat că ţara noastră este unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe şi a subliniat că această misiune rămâne una prioritară pentru Armata României. De asemenea, oficialii au trecut în revistă eforturile comunităţii internaţionale pentru stabilizarea situaţiei de securitate din Irak şi Siria, dar şi pe cele pentru neutralizarea organizaţiilor teroriste. România este parte a misiunii anti – DAESH conduse de Statele Unite ale Americii.

În finalul discuţiilor, ministrul Mihai Fifor a exprimat speranţa că specialiştii vor dezvolta toate aspectele desprinse în cadrul întrevederii, iar întâlnirea din luna octombrie a acestui an, la nivelul reprezentanţilor departamentelor de politică de apărare, va contura temele importante pe agenda bilaterală.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img