Friday, April 3, 2026
8.9 C
Bucharest

Mircea Diaconu : “Relaţia între cetăţean şi statul român este defectă”

Relaţia între cetăţean şi statul român este ‘defectă’, deoarece oamenii au sentimentul că sunt vânaţi şi nu protejaţi de instituţii, a afirmat vineri europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Parlamentului European.

‘Relaţia între cetăţean şi statul român este defectă. Cetăţeanul are sentimentul că e vânat, că nu e iubit şi că nu e protejat. De aceea, relaţia asta este duşmănoasă. Un stat trăieşte bine când cetăţenii săi sunt mulţumiţi, participă, îşi plătesc taxele, se bucură de tot ce se întâmplă şi aşa mai departe, adică e o comuniune, e o relaţie constructivă. Nu, la noi e invers. Statul te pândeşte şi cum poate, cum te rade. Acesta este sentimentul cetăţeanului. Şi din pricina asta, naţiunea română stă strânsă, aşteptând vremuri mai bune’, a declarat Mircea Diaconu la Câmpulung Muscel, la o conferinţă de presă.

În opinia sa, lipsa de încredere în stat i-a determinat pe români să adopte o atitudine defensivă, similară celei de dinainte de 1989.

‘Din păcate, am ajuns din ce în ce mai mulţi în acelaşi punct neplăcut şi nefericit în care eram înainte de 1989. Ne-am strâns în familii, în grupuri şi aşteptam să treacă furtuna, într-un fel. Mă tem că suntem la fel. Ne strângem să ne ascundem, să vorbim încet, să punem perna peste telefon’, a explicat europarlamentarul.

El a adăugat că este totuşi optimist în ceea ce priveşte viitorul, având în vedere că există semne ale unei implicări din ce în ce mai active a cetăţenilor în diferite domenii.

‘Mă uit şi văd muguri, văd muguri în cultură, în iniţiative, în asocieri, în spaţiul civil al naţiunii. Văd iniţiative impecabile (…) şi muguri sunt, mugurii unui viitor pe care îl doresc. (…) Va fi bine în clipa în care, indiferent cine o să vină să câştige alegerile, viaţa mea nu se schimbă, viaţa mea de cetăţean, a noastră, nu se schimbă esenţial sau se schimbă în bine. Nu suntem acolo din păcate, dar (…) am mare speranţă’, a mai spus Mircea Diaconu

Hot this week

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img